Prefectura Argeș se mută la BNR, în centrul Piteștiului

Pentru că Palatul Administrativ intră în renovare, începând din această lună, pentru o perioadă de 2 ani, toate instituțiile care își desfășurau activitatea în clădire sunt nevoite să se mute. Prefectura Argeș se va muta la BNR, în centrul Piteștiului, pe bulevardul Republicii, nr. 67. Mutarea se va face în perioada următoare potrivit prefectului de Argeș Radu Perianu. Spațiul închiriat de Prefectură în clădirea BNR-ului este de 400 mp, pentru care instituția va plăti chirie.

Clădirea Palatului Administrativ va fi reabilitată complet în cadrul proiectului “Creșterea eficienței energetice a Palatului Administrativ”, un proiect cu fonduri europene accesat de Consiliul Județean Argeș, cu o valoare totală de 34.461.397,66 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.