Caz șocant în Argeș! Și-a lăsat gravidă nepoata, în vârstă de 14 ani! Directorul de școală a sesizat Poliția

Reținut în urma sesizării din directorului de școală. Pe 23 martie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind infracțiunea de act sexual cu un minor, și au reținut un bărbat de 39 de ani, din Bradu.

Sesizarea a fost primită de la reprezentanții unității școlare la care persoana vătămată, minoră în vârstă de 14 ani, frecventează cursurile școlare. Din cercetări, s-a stabilit că bărbatul în cauză, care locuiește în același imobil, ar fi întreținut relații sexuale cu minora, profitând de starea de vulnerabilitate a victimei având în vedere vârsta, dar și poziția de autoritate a acestuia. Bărbatul este concubinul mătușii fetei, iar minora rămânea de multe ori în grija acestuia. Fata a rămas însărcinată.

După administrarea probatoriului, bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore. A fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a celui în cauză.

”Efortul polițiștilor argeșeni pentru educarea copiilor și prevenirea infracțiunilor cu legătură în mediul școlar este unul constant. Pentru protejarea celor mici de repercusiunile oricăror fapte penale este necesar ca toți factorii de decizie să contribuie la acest scop, sens în care polițiștii vor fi alături de cadrele didactice, de părinți, de lucrătorii de asistență socială.

Amintim atât activitățile desfășurate în cursul anului școlar 2020-2021, de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești în toate liceele din Pitești, în cadrul campaniei ,,Fii prudent pe Internet”, cât și proiectul inițiat de polițiștii Biroului de Siguranță Școlară Argeș, aflat în desfășurare pentru anul școlar 2021-2022, în cadrul campaniei ”Law iS COOL!”, transmite IPJ Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.