Românii care refuză încorporarea în caz de război vor face 7 ani de închisoare

Legislația românească prevede pedepse cu închisoarea pentru persoanele care refuză să se supună unui ordin de încorporare venit de la o autoritate militară. Există însă etape premergătoare, decise de Președintele României, potrivit gandul.ro

Potrivit Codului Penal este infracțiune refuzul unei persoane de a fi încorporată în armată, în cazul solicitărilor în scris formulate de autorități: „fapta persoanei care, în timp de război sau pe durata stării de asediu, îşi provoacă vătămări integrităţii corporale sau sănătăţii, simulează o boală sau o infirmitate, foloseşte înscrisuri false sau orice alte mijloace, în scopul de a se sustrage de la serviciul militar, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani”.

Totuși, dacă fapta este prevăzută în Codul Penal, se introduce o condiție esențială de aplicare a art. 432: să existe „RĂZBOI” ori „STARE DE ASEDIU”.

Pot fi încorporați în caz de război tinerii cu vârste între 20 – 35 de ani
Conform unui ordin publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 312/28.04.2014, în baza legii stării de asediu din 2006, pot fi încorporați în caz de război tinerii români cu vârste între 20 și 35 de ani, cu condiția să fie evaluați de medicul de familie. Modelul de certificat medical este publicat în Monitorul Oficial și, după ce este completat de medic, acesta trebuie depus de persoana în cauză la „comisia locală de recrutare-încorporare constituită pe timpul stării de asediu, al mobilizării și a stării de război”. (foto ilustrativ)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.