Un viceprimar din Argeş a murit într-o farmacie din Piteşti. Avea 50 de ani

Un viceprimar din Argeş a murit joi seara, într-o farmacie din cartierul piteștean Găvana. Este vorba despre Claudiu Sorin Dicu, viceprimar al comunei Ciomăgeşti. Acesta venise la Pitești să cumpere un tensiometru pentru că se simțea rău. Claudiu Sorin Dicu s-a prăbușit în farmacie, intrând în stop cardio-respirator.  Au intervenit imediat paramedicii SMURD și un echipaj al SAJ, însă în ciuda manevrelor de bărbatul de 50 de ani a murit.

”Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la constatarea decesului unui bărbat, care, după ieșirea dintr-o farmacie, a acuzat în stare de rău. Acestuia i-au fost efectuate manevre de resuscitare, însă nu a mai putut fi salvat. Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză va fi întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal.

În continuare, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești desfășoară cercetări, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei, cauza decesului urmând să fie stabilită în urma efectuării autopsiei medico-legale”, transmite Poliția Argeș.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.