Incendiu violent la un service auto din Curtea de Argeș

Update. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este de natură electrică, efectul termic produs la nivelul unui conductor electric defect sau neizolate corespunzătoar.

Update. La fața locului au acționat 22 de subofițeri pompieri cu 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD, iar pentru gestionarea forțelor în teren au ajuns la intervenție primul adjunct al inspectoratului șef și șeful centrului operațional județean. Flăcările au afectat aproximativ 1000 mp din construcție, unde s-a propagat rapid la vopsitorie, service, spălătorie și spațiile de birouri. În service a fost și un autoturism la care a ars partea din față.

Căldura degajată de flăcări a mai spart și cinci geamuri situate pe fațada unei clădiri din imediata vecinătate. Din fericire, nu au fost victime ale evenimentului, personalul reușind să se evacueze.
S-a evitat producerea unei posibile explozii, prin răcirea și extragerea câtorva butelii din interiorul clădirii. În același timp, pompierii au acționat și pentru împiedicarea flăcărilor să se propage la alte spații și vecinătăți.
Intervenția s-a întins pe parcursul a două ore și jumătate, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.

Update. În sprijin au fost alocate încă 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă de la Detașamentul de Pompieri Pitești și Punctele de Lucru Tigveni și Aninoasa.
La fața locului s-au deplasat și primul adjunct al inspectoratului șef și șeful centrului operațional.

Incendiu la un service auto din municipiul Curtea de Argeș, pe strada Albești. Se intervine cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat. Incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajare mare de fum, potrivit ISU Argeș. Din informațiile preliminare ar fi afectată o suprafață de aproximativ 1000 mp și nu sunt victime.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.