Elevii vor fi testaţi de două ori pe săptămână pentru COVID-19 la şcoală

Testele din salivă pentru depistarea COVID-19 vor fi disponibile de săptămâna viitoare în şcoli, a anunţat ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Testarea se va face de două ori pe săptămână, a declarat ministrul.

„În fiecare zi ţinem legătura cu cei care au organizat achiziţia pentru teste pe bază de salivă. Am primit asigurări că sunt în faza de finalizare a procedurii de achiziţie şi până la finalul săptămânii viitoare vor fi dispoonibile teste pe bază de salivă în toate şcolile pentru testarea elevilor, profesorilor şi a celorlalţi angajaţi. Testarea va fi gratuită”, a explicat minstrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la Pro TV.

Testele vor fi făcute și de persoane fără competențe medicale, fiind foarte ușor administrate.

„DSU ne-a solicitat numărul de beneficiari, preşcolari, elevi şi angajaţi din învăţământ. După calculele pe care DSU le-a făcut, testarea se va face de două ori pe săptămână. I-am rugat pe colegii din Ministerul Sănătăţii ca până la finalul săptămânii să avem un protocol cu minime reguli de testare – de câte ori pe săptămână, în ce fel. Depindem de finalizarea procedurii de achiziţie pentru a şti exact ce tip de teste pe bază de salivă vor fi achiziţionate”, a completat Sorin Cîmpeanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.