Potrivit credintei ortodoxe, la 40 de zile de la Invierea lui Iisus Hristos, joi, 29 mai, romanii sarbatoresc Inaltarea Domnului. Se inrosesc oua, se pregatesc bucate, intocmai ca la masa de Pasti, iar salutul de ÎNĂLŢAREA DOMNULUI este “Hristos s-a inaltat! – Adevarat s-a inaltat!”.

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI. Se spune ca dupa Inviere, Iisus s-a mai aratat o data ucenicilor sai, pe Muntele Maslinilor, incredintandu-i de puterea sa si dandu-le ultimele invataturi. El a mancat alaturi de ucenici, asa cum facuse odinioara. Dupa 10 zile, de Rusalii, Duhul Sfant avea sa se pogoare peste ei, daruindu-le putere si intelepciune divina pentru a merge in lume si pentru a transmite Cuvantul lui Dumnezeu. In Biblie, acesta este momentul in care se anunta a doua venire a lui Iisus, intocmai ca si Inaltarea, avand la dreapta si la stanga doi ingeri mari si luminosi.

In aceasta sfanta zi, de ÎNĂLŢAREA DOMNULUI,  in unele zone ale tarii, se leaga frunze de nuc peste brau, pentru ca Mantuitorul le-ar fi purtat in momentul Inaltarii. In alte zone, fetele si feciorii se duc in padure sa culeaga frunze de alun cu care fac vraji de dragoste sau pentru a le folosi ca plante tamaduitoare.

Se zice ca Cerurile sunt deschise de la Pasti pana la Inaltare, iar cei care mor in aceasta perioada nu mai trec prin Judecata de Apoi si ajung direct in Rai.

De ÎNĂLŢAREA DOMNULUI se fac pomeni si se impart pentru morti, in special branza, ceapa verde, paine calda si rachiu. Casele si mormintele se impodobesc, in unele zone, cu frunze de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leustean.
Femeile nu imprumuta sare si nu dau foc din casa, pentru ca altfel toata casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte pentru smantana.

În popor, sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte si Ispas, după numele martorului ascuns, nevăzut al Înălţării. Tradiţia spune că Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmărit evenimentul, tăcut şi uimit, şi mai apoi a povestit alor săi cele întâmplate.

De Ispas, oamenii îşi pun la brâu frunze de nuc pentru că se crede că şi Iisus ar fi avut când s-a înălţat la ceruri şi se bat cu leuştean ca să fie feriţi de rele şi de boli.

La fel şi vitele sunt bătute cu leuştean, ca să se îngraşe, să fie sănătoase şi ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălţare, se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: “Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest furnicar!”.
Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac – leuşteanul, paltinul, alunul.

Credinţe populare de Ispas. Paştele Cailor

Când Maica Domnului l-a născut pe Hristos, în ieslea grajdului, animalele au luat şi ele parte la eveniment: pe cât de cuminţi erau boii şi oile, pe atât de gălăgioşi erau caii. Ca mâhnire că pruncul nu avea linişte, din pricina nechezatului cailor, Maica Domnului le-ar fi spus să nu se sature de mâncare decât o dată în an, la Înălţarea Domnului. Astfel, în ziua în care caii „îşi prăznuiesc” Paştele, pentru un ceas, ei se satură de păscut.
 Aceasta tradiţie mai este cunoscută şi ca Joia Iepelor sau Ispasul. Se spune că Ispas a fost martor la Înălţarea Domnului, alături de cei trei Apostoli. Şi pentru că era un om bun şi vesel, oamenii ar încerca în această zi să fie bine dispuşi şi să nu-şi caute pricini de supărare. Există o credinţă populară potrivit căreia cel care moare de Ispas ajunge direct În Rai. Sărbătoarea populară ar proveni din zona Transilvaniei, din Evul Mediu, când sărbătoarea avea loc la date diferite. Când ungurii îşi serbau Paştele, românii cereau de la ei caii, ca să-şi lucreze pământul şi invers. Potrivit calculelor calendarului, o dată la 4 sau 7 ani, sărbătoarea Paştilor cădea în aceeaşi zi. De aici a venit şi vorba „la Pastele Cailor”, adică momentul în care caii se odihneau.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI