Comuna Stolnici din judeţul Argeş, cu structura actuală a luat fiinţă în anul 1968, în urma reorganizării administrative.
Până la această dată, comuna Stolnici era formată din satele Stolnici, Izbăşeşti şi Vlăşcuţa, iar prin H.C.M. numărul 1127 din 1968 i s-a conferit calitatea de reşedinţă a comunei nou formate în componenţa căreia au intrat şi satele fostei comune Fîlfani, şi anume: Fîlfani, Cotmeana şi Cochineşti. Pentru toate componente s-au păstrat denumirile vechi, cu excepţia satului Cotmeana care apare în documentele vechi şi în hărţi sub numele de Căcărăzeni, iar satul Vlăşcuţa a înglobat şi cătunul Bărăgăi, cuprins până la recensământul din anul 1912 la comuna Hârseşti.
Până în anul 1898, teritoriul actual al comunei Stolnici a făcut parte din Judeţul Teleorman. Dicţionarul Judeţului Argeş din anul 1898 întocmit de G. I. Lahovari atestă că satele componente sunt incluse în Judeţul Argeş.
Un rol deosebit de important în istoria şi dezvoltarea comunei l-a avut şi îl are în continuare familia Bălăceanu care de-a lungul timpului a construit în vatra satului biserica, primăria, moara şi conacul boieresc.
Documentele cât şi dovezile arheologice din perimetrul comunei Stolnici sunt concludente pentru dovedirea continuităţii populaţiei româneşti pe aceste meleaguri. Una dintre aceste dovezi o reprezintă urmele castrului roman de pe ultima linie de castre din Dacia care se află de-a lungul limesului Transalutan în Muntenia la 10 – 15 km de Olt construit în timpul lui Septimius Severus pentru a proteja mai bine linia de apărare de pe râul Olt. Acesta este în punctul Izbăşeşti – Fîlfani, castru dublu, construit în mare parte din pământ şi cărămidă.
Altă dovadă a vechii populări a teritoriului o constituie urmele de bordee din malul văii Vlăşcuţa, aproape de confluenţa cu Cotmeana, unde s-au găsit vetre cu cărbuni de cenuşă, cu resturi de ceramică verde din epoca bronzului, deci de mai bine de 2000 de ani, iar în punctul Valea Pietrii, tot pe Vlăşcuţa s-au găsit cărămizi şi cranii de oameni, aceasta constituind o veche vatră a satului Stolnici.
Prima atestare documentară pentru satul Stolnici datează din anul 1557, din data de 20 noiembrie, când Pătraşcu Voevod întăreşte prin danie pe Ion Clucer din Stolnici cu o moşie în Izvorani, după care au urmat şi alte danii întărite de Mihnea Voevod.
Din aceeaşi perioade atestat şi satul Cochineşti din anul 1563, din data de 2 aprilie, când Petru Voevod întăreşte ocina în Cochineştii de Sus lui Voncilă şi fiului acestuia, Oancea. Satele respective reprezintă vechile nuclee ale aşezării rurale Stolnici şi extinderea lor s-a făcut în lungul văii Cotmeana mai târziu.
Astfel, pe harta rusă din anul 1835 sunt semnalate satele Izbăşeşti, Stolnici, Vlăşcuţa, pe stânga Cotmenei şi Cochineşti şi Căcărezeni (azi Cotmeana) pe dreapta râului.
Primii locuitori ai satelor ce aparţin comunei Stolnici au fost ţărani români aşezaţi ca şi clăcaşi pe moşia boierilor Bălăceni sau moşneni în satele celelalte, ocupaţia lor principală fiind cultivarea şi creşterea animalelor.
Cadrul fizico-geografic
Comuna Stolnici, cu o suprafață totală de 7400 de hectare, este situată în partea central – vestică a județului Argeş pe valea pârârului Cotmeana, la o distanță de 38 km sud față de municipiul Piteşti şi la 18 km de oraşul Costeşti. Comuna Stolnici se învecinează cu localitatea Lunca Corbului, la nord, cu comunele Coloneşti şi Optaşi – Măgura – județul Olt la vest, cu comuna Hârseşti la sud şi localitatea Buzoieşti în partea estică.
Situată într-un cadru natural deosebit, localitatea Stolnici, comună de rangul III potrivit Legii nr 351/2001, cuprinde, din punct de vedere administrativ, următoarele sate componente: Stolnici (reşedință), Vlăşcuța, Izbăşeşti, Cochineşti, Cotmeana şi Fâlfani. Principala cale de acces în comună o constituie drumul județean DJ 679, ce realizează şi legătura între localitățile Lunca Corbului şi Hârseşti.
RELIEF
Relieful comunei Stolnici se situează în zona Platformei Cotmeana şi a Câmpiei Burdea. Astfel, la est de pârâul Cotmeana, fostul teritoriu Stolnici ocupa o parte din Câmpia Burdea, iar către apus de Cotmeana, fostul teritoriu Fâlfani se situa pe partea estică a Piemontului Cotmeana. Întreg interfluviul Vedea – Cotmeana aparține Platformei Piemontane Cotmeana până la Bădeşti – Bârla unde are loc confluența celor doua râuri autohtone (născute în partea nordică a acestei platforme piemontane).
Cele doua unități de relief se aseamănă prin poduri sau câmpuri largi, slab fragmentate de o rețea secundare, însă diferă ca altitudine, 10 m față de 241 m altitudine absolută la Ulmul Înalt pe podul piemontan dintre Vedița şi Cotmeana şi 230 m pe Câmpia Burdea în apropierea stației de cale ferată Fâlfani.
Între aceste două unități de relief tabulare s-a format Valea Cotmeana, care este uşor asimetrică: pe dreapta prezintă doar terasa inferioară destul de largă, pe care se situează tot intravilanul Fâlfani – Cacarezeni – Cochineşti, în timp ce pe stânga se află toate cele trei nivele de terasă şi marea parte luncii, râul având cursul actual pe sub fruntea terasei inferioare de pe partea dreaptă. Cea mai mare extindere ca suprafață o are terasa superioară, care are altitudinea mai coborâta decât câmpia, doar cu 5 – 10 m, iar separarea se face adesea printr-o pantă foarte lină. Terasa mijlocie are două fragmente, pe care este situată jumătatea nordică a satului Izbăşeşti. În partea sudică a satului, după ce trece peste cursul Văii Urlătoarea se desfăşoară terasa inferioară a Cotmenei, pe care e aşezată cea mai mare parte a intravilanului Stolnici.
Aceste trepte de relief (platoul piemontan din partea vestică a teritoriului, câmpul Burzii dinspre est şi terasele Cotmenei) sunt fragmentate de văile secundare care s-au format odată cu naşterea acestor unități de relief. Astfel, extremitatea nord-vestică a teritoriului cuprinde şi o parte din versantul Văii Frasinului, ce se uneşte în teritoriul Coloneşti cu valea Ulmul Mare, afluent al Vediței, care prezintă pante de 12 – 18 % expuse spre N – V. De pe acest interfluviu vestic ia naştere în apropierea hotarului nordic Valea Făgetului, care se adânceşte spre S – E, şi are versanții cu pante de 5 – 18 %.
În continuare spre sud, podişul piemontan este fragmentat pe toata lungimea sa de Valea Cupenului cu ramificațiile sale, a cărei obârşie este cam la aceeaşi latitudine cu cea a Văii Făgetului. Valea Cupenului găzduieşte trei chiuvete de lacuri artificiale: Heleşteul de la Ulmul Înalt, Heleşteul de la Cupeni şi Heleşteul Cochineşti.
Câmpia Burdea, din partea estica a teritoriului, este fragmentată şi ea de Valea Albu, ce trece prin marginea estica a pădurii Cicodaru, unde mai primeşte un afluent pe stânga, coboară în lunca Cotmenei, până se uneşte cu Valea Urlătoarea.
Din pădurea Izbăşeşti se mai formează o vale, pe care sunt doua heleştee, unul la marginea pădurii, celalalt mai mare, traversează satul Stolnici după ce a mai primit pe stânga un afluent.
Una dintre cele mai dezvoltate vai de pe câmpul Burdea este Valea Vlăşcuța (sau Ursoaia). Născută în teritoriul Costeşti, la nord de drumul Costeşti – Pădureți, ea pătrunde în teritoriu deja adâncită, ramificată şi cu oarecare fund de vale.
Extremitatea estica a teritoriului cuprinde şi Valea Burdea cu afluentul său pe dreapta, Sbagleaza Mică. Valea Burdea, cu obârşia în teritoriul Buzoeşti, se adânceşte destul de repede şi urmează un traseu general N – S, dar meandrat şi ramificat. Versanții săi au înclinări variate, de la 3 – 5 % pana la 18 – 25 %. Afluentul său Sbagleaza Mică, abia formată, are versanții mai puțin înclinați (până la 8 – 12 %).
Din punct de vedere geologic, teritoriul comunei Stolnici se încadrează în unitatea denumita Platforma Valahă, unitate care la rândul ei face parte, atât după caracterul structural cât şi după localizarea spațială, din unitățile de vorland de pe teritoriul României.
În zona de contact cu Orogenul carpatic, unitățile de platformă au fost influențate de mişcări alpine. Acestea au produs deformări ruptuale pe planul cărora platforma coboară în trepte spre Orogen. Astfel, într-o asemenea interpretare, delimitarea la suprafață între Orogenul carpatic şi Platforma Valahă este data de folia pericarpatică.
Din punct de vedere morfologic Platforma Valaha se prezintă în cea mai mare parte cu relief de câmpie, iar dispoziția rețelei hidrografice reflectă structura proundă.
Formațiunile ce alcătuiesc cuvertura Platformei Valahe se dispun peste soclul peneplenizat, consolidat. În evoluția ulterioara consolidării, soclul valah a fost supus unor mişcări de basculare care au determinat transgresiuni şi regresiuni ce se reflectă în existența mai multor cicluri de sedimentare.
Atât platforma piemontană din partea vestică a teritoriului, cât şi câmpia Burdea din partea estică sunt constituite stratificații lenticulare de argile, nisipuri şi pietrişuri, depuse în regim fluvio-lacustru, dar vârsta acestora diferă. Rocile ce compun piemontul sunt de vârsta levantin superior, iar cele din componența Câmpiei Burdea sunt din cuaternar.
REȚEAUA HIDROGRAFICĂ
Întreaga rețea hidrografică din teritoriul Stolnici aparține bazinului hidrografic al Vedei, doar care este împărțită de câteva bazine secundare: Vedița, Vedea, Cotmeana şi Burdea. Râul Cotmeana este principala arteră hidrografică ce străbate teritoriul de mijloc al comunei pe direcția N – S, care are ca afluent în partea stângă printre afluenți Pârâul Bumbueni, pe dreapta pârâul Marghia şi Valea Făgetului. Cea mai mare parte din platoul piemontan din partea vestică drenează spre bazinele hidrografice ale Vediței (Valea de Piatra cu Valea Frasinului) şi Vedei (Valea Cupenului, cu cele trei lacuri de baraj artificial, se varsă în Vedea la Corbu).
Lacul lui Onița şi cele doua lacuri Cochineşti sunt adevărate „belciuge” pe traseul vechi al râului Cotmeana din perioada când această terasă funcționa ca luncă.
Un alt lac este Valea Urlătoarea, care a luat ființă în pădurea Izbăşeşti şi care formează un mic lac artificial la coltul pădurii. Tot din Izbăşeşti porneşte prin limita ei sudică cu alt pârâu, Valea Ciocilor, care are şi el un mic baraj artificial situat între intravilanul localității Stolnici la vest şi grajdurile S.C. Bovicar S.A. la est.
Cel mai mare afluent pe stângă al Cotmenei, pe teritoriul comunei Stolnici, este Ursoaia – Vlăşcuța, care urmează un traseu general N – S, dar meandrat şi cu mai mulți afluenți pe ambele părți, unii dintre aceştia cu mici lacuri de baraj artificial. În extremitatea estică a teritoriului curge râul Burdea, asemănător ca dimensiuni cu Ursoaia.
Regimul hidrologic al întregii rețele hidrografice din teritoriu, chiar şi a Cotmenei, este foarte dependent de regimul pluviometric. Ploile intense, mai ales cele torențiale din sezonul cald, precum şi topirea bruscă a zăpezilor abundente pot produce debite foarte mari, în timp ce perioadele secetoase duc la secarea completă a rețelelor hidrografice.
Lipsa de apă din sezonul cald i-a determinat pe locuitori să facă acumulări de apă pe diversele văi din teritoriu. În afară de heleşteele menționate mai sus mai există şi câteva heleştee pe porțiunile terminale ale vâlcelelor ce traversează terasa inferioara a Cotmenei.
Pe interfluvii (platoul piemontan şi câmpia) apa freatică se găseşte la adâncimi de 20 – 30 m. Pe terase, apa freatică însă se află la o adâncime mai mică, respectiv de 2 – 5 m, cu variații sezoniere de nivel în funcție de regimul pluviometric.
Inundabilitatea este un pericol ce decurge direct din regimul hidrologic intermitent ce caracterizează majoritatea rețelei hidrografice în teritoriu chiar şi râul Cotmeana, care deşi are o curgere permanent şi o albie minoră largă, în măsura să preia majoritatea viiturilor obişnuite, fiind susceptibil de variații de debit excepționale produse de căderi masive de precipitații şi/sau de topirea bruscă a zăpezilor.
Afluenții Cotmenei pot produce şi ei inundații din cauza precipitațiilor abundente.
CLIMĂ
Din punct de vedere climatic, comuna Stolnici se încadrează în zona temperat continental, caracterizându-se printr-un regim termic modest, având o temperatură medie anuală de peste 10 grade C, cu ierni geroase şi veri călduroase, cu precipitații medii anuale de sub 600 mm.
În ceea ce priveşte calitatea aerului, în conformitate cu Ordinul Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr 348/2007 privind aprobarea încadrării localităŃilor din cadrul Regiunii 3 în liste, potrivit prevederilor Ordinului nr. 745/2002 privind stabilirea aglomerărilor şi zone lor pentru evaluarea calității aerului în România, comuna Stolnici este cuprinsă în lista zonelor unde nivelul concentrației pentru dioxid de sulf ,dioxid de azot şi oxizi de azot şi pulberi în suspensie este mai mic decât valoarea limită, dar se situează între aceasta şi pragul superior de evaluare, nivelul concentrației pentru plumb ,monoxid de carbon şi benzen este mai mic decât valoarea limită, dar nu depăşeşte pragul inferior de evaluare.
FLORĂ ȘI FAUNĂ
Flora, conform hărții vegetației, este cea specifică subzonei deluroase. În zona râurilor se întâlnesc copaci specifici vegetației de luncă: sălcii, arini, plopul şi răchitişuri. Micşorarea extremă a pădurilor, cultivarea tot mai intensă a terenurilor agricole şi mai ales folosirea unor substanțe toxice pentru combaterea dăunătorilor culturilor agricole sunt factori care, pe lângă vânarea excesivă, au condus la reducerea faunei naturale atât ca indivizi, cât şi ca specii.
Dintre speciile de mamifere de interes cinegetic erau bine reprezentate mistrețul, căprioara, lupul, vulpea şi iepurele. Lupul a dispărut şi se încearcă recolonizarea lui, iar celelalte s-au împuținat mult datorită braconajului. Se întâlnesc în continuare şoareci de câmp, hârciogi şi popândăi, rozătoare care profită din plin de pierderile combinelor in procesul de recoltare. Vidrele care trăiau pe lângă râu au dispărut şi ele de mai multe decenii.
Dintre păsări erau foarte răspândite înainte de folosirea pesticidelor în agricultură prepelițele mai ales potârnichiile, care erau prinse cu zecile iarna la magaziile de cereale. Acum au o oarecare tendința de reînmulțire.
Dropia, care se mai putea vedea in 1980 pe Burdea, a dispărut şi ea odată cu redarea în circuitul agricol a suprafețelor ocupate de tufărişuri țepoase în care se refugiau.
Pe raza comunei Stolnici există o Fazanerie, care aparține Fondului de Vânătoare, unde se cresc pui de fazan, cu care mai apoi se populează atât pădurile din întreaga țară, cat şi din afara României.
Forma ihtiologica de apă curgătoare (mreana, clean, scobar, oblete) este mult diminuata şi în permanent pericol de extincție din cauza pericolului poluărilor accidentale cu petrol şi sare de la exploatările petroliere.
În lacurile de acumulare (dintre care cel mai căutat de pescari – Vlăşcuța) se dezvolta carasul, crapul, roşioara şi bibanul.