REMEMBER Pe 4 martie se împlinesc 35 de ani de la devastatorul cutremur din 1977, care a pus România la pământ şi a făcut, în mai puţin de un minut, peste 1.500 de victime. În Piteşti, un singur bloc a fost afectat mai serios, dar vibraţiile au determinat oprirea instalaţiilor din Arpechim, iar facla enormă produsă în timpul cutremurului a produs panică în rândul populaţiei. La Uzina din Colibaşi, inginerii au fost concentraţi o lună în Uzină, zi şi noapte. În urmă cu 35 de ani. 4 martie 1977. Ora 21.22.
Timp de 55 de secunde întreaga Românie a fost zdruncinată de mişcările produse sub Munţii Vrancei, iar populaţia a resimţit unul dintre cele mai puternice cutremure prin care a trecut vreodată ţara. Efectele asupra României au fost devastatoare. Cutremurul a avut o intensitate de 7,2 grade pe scara Richter şi a făcut, în mai puţin de un minut, 1.578 de victime, din care 1.424 numai în Bucureşti. Epicentrul a fost localizat în zona Vrancea, cea mai activă zonă seismică din ţară, la o adâncime de circa 100 de km. În întreaga ţară au fost circa 11.300 de răniţi şi aproximativ 35.000 de locuinţe s-au prăbuşit. Cele mai multe dintre pagubele materiale au fost la Bucureşti, unde peste 33 de clădiri şi blocuri s-au transformat în munţi de moloz, prinzând sub ele oameni şi bunuri. În timp ce alte oraşe au fost pur şi simplu distruse, în Piteşti doar câteva blocuri au avut de suferit. Însă spaima prin care au trecut piteştenii a fost una imensă, deoarece toţi ştiau că, în astfel de situaţii, oricând poate sări în aer Petrochimia sau Institutul Nuclear. Cei care au trăit pe viu acele momente îşi amintesc, ca ieri, cum se înroşise cerul din cauza faclelor de la Combinat şi cum unele dintre blocurile-turn se înclinaseră atât de tare, încât se vedea cu ochiul liber.
În blocul 12 B din Trivale se vedea printre etaje
Blocul 12 B din Trivale a fost, conform mărturiilor vremii, singurul afectat în structură, iar timp de un an de zile, perioadă în care acesta a fost consolidat, locatarii de la etajele superioare au stat pe unde au putut. Ion Butnicu, cunoscutul operator de televiziune, a şi filmat pentru TVR lucrările de reabilitare. „Culmea, tocmai blocul în care locuiam şi atunci, şi acum, a fost singurul afectat serios. Din cauza zgâlţâielilor, la etajele superioare s-au dislocat pereţii, de se vedea dintr-o cameră în alta, dar şi între etaje. Problema a fost că la construcţia blocului fuseseră folosite nişte cofraje reutilizate, cu care s-au turnat iniţial cele patru blocuri-turn de pe strada Livezilor. Şi evident că structura nu a rezistat. Vecinii de la etajele superioare au fost evacuaţi şi au trebuit să îşi ducă mobila şi lucrurile în sala de sport de la şcoală, iar, cât au durat lucrările, au locuit pe unde au putut – la vecini, la rude, la cunoştinţe. Un an de zile a fost şantier în bloc! S-au turnat din nou stâlpi de rezistenţă, s-au pus pereţii la loc… Ultimele două etaje, 9 şi 10, au ieşit cam strâmbe, se vede şi acum, dacă te uiţi cu atenţie şi ştii ce să urmăreşti”, ne-a povestit Ion Butnicu.
Câteva turnuri s-au înclinat vizibil
La vremea respectivă, arhitect-şef al oraşului era Fane Popescu, omul care are o viziune de ansamblu asupra celor petrecute în oraş şi a ceea ce a urmat. „Noi, Piteştiul, am avut noroc că, spre deosebire de alte oraşe, nu am avut pagube, şi nici morţi! În general provincia a scăpat mai puţin afectată. Foarte puţine blocuri au avut de suferit, şi nu avarii prea mari. Câteva turnuri foarte înalte din Piteşti s-au înclinat de la verticală. Îmi amintesc că un bloc din Craiovei – în stânga, cum urci coasta – a fost afectat mai serios, deoarece a fost făcut din panouri mari prefabricate, care s-au mişcat din loc. S-au redresat, însă, de la sine. Dar nimic important, în comparaţie cu ce s-a întâmplat în Bucureşti!”.
La Petrochimie, s-au oprit automat toate instalaţiile
Imediat după ce pământul s-a oprit din mişcare, oamenii şi-au luat familia şi au ieşit pe străzi, iar panica a pus stăpânire pe oraş. Mai ales că mare parte a comunicaţiilor din Piteşti s-au întrerupt şi oamenii nu aveau cum să ia legătura cu cei apropiaţi şi să afle cum sunt, ceea ce a dus la accentuarea spaimei. Imaginea ce se vedea dinspre Combinat a fost însă un fel de Apocalipsă. Mihai Georgescu, fost director al Arpechim, la fel ca şi colegii săi, a fost chemat de urgenţă la muncă. „Eu locuiam în Centru, pe Bulevardul Republicii, în faţa Centrului de Calcul. Dinspre Combinat se vedea tot cerul roşu, de parcă luase foc! Am stat acasă doar cât să îmi liniştesc familia şi apoi am plecat să văd ce s-a întâmplat la Petrochimie. Pe vremea aceea eram inginer-şef, director de uzină la Piroliză, aveam răspunderea întregii secţii. Din cauza vibraţiilor, aparatura de supraveghere şi control a determinat oprirea automată a instalaţiilor şi toate gazele erau evacuate în faclă, unde ardeau cu o putere extraordinară şi cu înălţimi enorme. Se vedea de la kilometri distanţă, părea că a luat foc cerul întreg! Instalaţiile au rezistat însă bine, nu s-au produs pagube. Într-un singur loc a fost o mică problemă, în Piroliză II, unde, din cauza trepidaţiilor, s-a rupt un ventil regulator de la o conductă”.
Inginerii din Uzină au trăit o lună la locul de muncă
Unul dintre cei care îşi amintesc cel mai bine evenimentul din ’77 este Constatin Stroe, pe atunci inginer la Uzina Dacia de la Colibaşi. „Nu voi uita niciodată ce s-a petrecut atunci. Nu fiindcă ar fi fost pagube, uzina avea construcţii solide, ci pentru stresul formidabil ce a urmat! După cutremur, din teamă – pentru că nu se ştia ce ar mai putea urma, să nu cumva să se repete evenimentul – toţi inginerii au fost concentraţi în Uzină o lună de zile! Practic, am stat acolo zi şi noapte, neîntrerupt. Plecam acasă cu rândul, 2-3 ore fiecare, ca să ne vedem familiile şi să ne schimbăm, să ne spălăm… Şi producţia a avut ceva de suferit, dar nu foarte mult. Cam 10% a fost scăderea în luna aceea. Dar acum dacă socotim, a fost infim. Atunci produceam doar vreo 300 de maşini pe zi. Comparaţi cu 1.400, cât e ritmul acum! Totuşi, ar trebui să ne rugăm la Dumnezeu ca aşa ceva să nu se mai repete niciodată!”, ne-a povestit Constantin Stroe.
Clădirile construite după ’77 rezistă până la 7,5 grade pe scara Richter
Zecile de cădiri dărâmate şi miile de morţi au fost învăţătură de minte pentru conducătorii de la acea vreme şi, după cutremur, au schimbat normativele clădirilor în caz de seism. „Normele de construcţii erau bune şi până atunci, însă apoi au fost introduşi nişte indicatori de rezistenţă, care nu erau luaţi în calcul până atunci. Toate clădirile construite după 1977 rezistă sigur la un cutremur de până la 7,5 grade pe scara Richter. La 8 însă, nu ştie nimeni!”, mai spune Fane Popescu, fostul arhitect-şef al Piteştiului. Problema se pune însă la cele construite înainte. În discuţie intră mai ales cele cu mai mult de patru etaje, care au suferit deja un şoc în ’77 şi care, din varii motive – printre care şi dezinteresul autorităţilor, dar şi inconştienţa proprietarilor – nu au fost nici măcar expertizate, darămite consolidate, în caz că ar avea nevoie. La Primăria Piteşti există o listă de 108 clădiri în această situaţie. Printre ele, cele de pe Calea Bucureşti, blocurile de la Gară, câteva blocuri din Trivale, dar şi Prefectura.
