Salariul celui mai mare fotbalist român. Dobrin câştiga între 15 şi 30.000 de lei pe lună

4,886 views

Printre cei mai privilegiaţi „salariaţi“ ai zilelor noastre sunt, fără îndoială, fotbaliştii. Aceştia erau însă privilegiaţi ca venituri şi înainte de 1989, chiar dacă atunci câştigau cu mult mai puţin faţă de ce se întâmplă acum. Spre exemplu, Gheorghe Hagi ajungea şi la 100.000 de lei pe lună, în vreme ce salariul mediu abia dacă sărea de 2.000 de lei. Oficial, salariul lui Ceauşescu era de 18.000 de lei, circa 1.200 de dolari la cursul din 1989.

„În acei ani, un fotbalist bun o ducea foarte bine pentru România. Eu, la Steaua, ajungeam în lunile bune să câştig chiar şi 100.000 de lei. Aici intra totul: echipă naţională, echipă de club, prime, salariu. Să nu înţeleagă că toată lumea o ducea aşa, ci doar noi, de la Steaua, de la Dinamo, care jucam pentru România. Pe lângă toate astea, când plecam în străinătate, aduceam aparate video, cafea, blugi. Sau, când aveam performanţe, primeam aprobări de Dacie sau de Aro, pe care le vindeam. Pe lângă suta mea de mii, părinţii mei, oameni obişnuiţi, primeau cam 2.000 de lei pe lună“, a declarat Hagi, unul dintre cei mai emblematici fotbalişti români, despre veniturile sale obţinute înainte de Revoluţie.

Dobrin a primit o singură aprobare pentru Dacie în toată cariera

Curiozitatea ne-a împins să aflăm şi ce salariu avea Nicolae Dobrin, cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor. De la soţia marelui fotbalist, Gica Dobrin, am aflat că salariul „Gâscanului” varia între 15 şi 30.000 de lei pe lună, adică o jumătate de Dacie, în acel timp. „Cel mai mare salariu pe care Gicu l-a încasat vreodată, ca fotbalist, a fost de 60.000 de lei, şi asta deoarece, în acea lună, făcuse parte din Echipa Naţională care calificase România la Mondialul mexican. Vă daţi seama că era ceva, dacă o Dacie costa 70.000! În rest, salariul obţinut de Gicu a fost cuprins între 15 şi 30.000 de lei pe lună, aici intrând salariul şi primele obţinute, în funcţie de rezultatele echipei FC Argeş“, ne-a declarat Gica Dobrin.

Comparativ cu Hagi, care a povestit că, pe vremea lui Ceauşescu, obţinea aprobări pentru maşinile Dacia sau Aro, pe care, ulterior, le vindea pentru a face un ban în plus, Nicolae Dobrin nu s-a bucurat de astfel de facilităţi. El a primit o singură dată o aprobare pentru o Dacie pe care şi-a cumpărat-o în anul 1969, dar nu a revândut-o, ci a folosit-o în interes personal. „Singurul lucru de care am beneficiat a fost că ne-am putut cumpăra o Dacie printre primii care s-au înscris pe liste. Primul secretar de atunci, domnul Dincă, ne-a dat aprobare ca să luăm o Dacie – dintre primele care apăruseră pe piaţă. O Dacie pe care Gicu a condus-o mult şi care ne-a fost foarte dragă”, îşi aminteşte Gica Dobrin. În ceea ce priveşte cafeaua, blugii, ţigările, pe care alţi jucători le aduceau în ţară pentru a le vinde apoi, Nicolae Dobrin nu a fost interesat de aceste îndeletniciri, singurele lucruri aduse din afară fiind cadourile pentru familie.

Comments

comments