ARTĂ Imobilizată de 30 de ani în scaunul cu rotile, Angela Guşoi pictează icoane, peisaje şi portrete, la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Piteşti, acolo unde stă din 1992. Una dintre cele mai reuşite creaţii este chiar portretul primarului Tudor Pendiuc. Valoarea şi talentul nu ţin cont nici de numărul anilor, nici de încercările vieţii, nici de suferinţă. Viaţa nu i-a oferit multe bucurii Angelei Guşoi, însă a hărăzit-o cu talent pentru pictură şi cu un optimism incurabil. De 20 de ani stă la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Piteşti şi tot de atunci pictează icoane şi peisaje. „Sunt o Săgetătoare, iubitoare de tot ce este frumos, de natura cu florile viu colorate, de animale, de păsări…”, ne spune Angela Guşoi, privindu-ne senin din scaunul în care este ţintuită, istorisindu-ne povestea vieţii ei.
Născută în comuna Zărneşti, în urmă cu 61 de ani, pe malurile Vâlsanului, Angela îşi aminteşte cu melancolie de anii copilăriei, când alerga alături de fraţii ei pe pajiştile satului natal. Fericirea acelor ani a fost însă umbrită de pierderea timpurie a tatălui şi de accidentul care avea să o îndepărteze de familie. În urma accidentului suferit la locul de muncă când avea 31 de ani, Angi, aşa cum este numită de personalul Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Piteşti, şi-a pierdut un picior, diagnosticul fiind amputare inferioară gamba dreaptă. Nefericita întâmplare a tensionat relaţiile cu fraţii, ducând la plecarea de acasă în 1992 a femeii rămase infirme şi la internarea ei în căminul de bătrâni. Viaţa a lovit-o din nou, un an mai târziu: şi-a pierdut şi mama, dar nu s-a predat. Ca un paradox, din răul ce i s-a întâmplat s-a născut o speranţă dintr-o pasiune extraordinară pentru pictură. A fost momentul în care Angela a hotărât să pună mâna pe pensulă şi pe culori.
Visează că va avea propria expoziţie
„La căminul din Piteşti am găsit un pat în care să stau liniştită, să trăiesc în lumea mea de vis, făcându-mi propria grădină de flori în ghivecele de la geamuri”, ni se destăinuie Angela. În singurătatea camerei, lipsită de prieteni şi uitată de frații de care o legau atâtea odinioară, Angi zâmbeşte resemnată, găsindu-și alinarea în pictură. Şi pictează frumos, în unele peisaje găsindu-se chiar influenţe şi trăsături de stil de la Van Gogh. „O viață nemângâiată, plină de suspine”, spune pictoriţa, gândindu-se la toate întâmplările prin care a trecut.
În ciuda numeroaselor probleme de sănătate şi a osteoporozei de tip I care i-a afectat grav mâinile – una deja paralizată – Angi pictează icoane şi peisaje pe care le donează bisericilor şi celor care o vizitează. Chiar şi preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, a primit, în urmă cu ceva timp, o icoană pictată de ea. De asemenea, primarului Tudor Pendiuc i-a fost dăruit un tablou, în una din vizitele făcute la centru. Şi nu orice tablou, ci unul în care a fost pictat portretul edilului din Piteşti. Angela Guşoi pictează câteva ore pe zi, iar refugiul în artă este cea mai mare bucurie, un fel de catharsis. În afară de asta, scrie şi poezii. Visează că va avea propria expoziţie cu vânzare şi că îşi va putea vedea poeziile publicate, nădăjduind în Dumnezeu pe care – în ciuda necazurilor ce s-au abătut asupra ei – nu şi l-a scos niciodată din inimă, participând adesea la slujbele bisericii din instituție şi ajutându-l pe preot cu vânzarea de lumânări. La 61 de ani, Angela Guşoi este un exemplu. Şi, privind-o cu câtă pasiune pictează, nu poţi să nu te gândeşti că, până la urmă, viaţa e frumoasă – inclusiv dintr-un scaun cu rotile – dacă ştii să o trăieşti şi să nu treci pe lângă micile bucurii ale fiecărei zile.
