Pediatria are Bloc Operator comparabil cu al marilor spitale

INVESTIŢII ÎN… SĂNĂTATE Consiliul Judeţean a investit 17 miliarde de lei la Pediatrie pentru refacerea, dotarea sălilor de operaţii şi reabilitarea clădirii. Echipa medicală se poate mândri că, în 2011, spitalul a avut mortalitate 0, deşi duce lipsă de medici în cele mai grele specialităţi, precum Urgenţa şi Terapia Intensivă. La aproape 30 de ani de la darea în folosinţă, Spitalul de Pediatrie din Piteşti a beneficiat, în 2011, de primele reparaţii capitale din istoria sa.

Consiliul Judeţean a investit aproape 17 miliarde de lei vechi în reabilitarea întregului Bloc Operator şi achiziţionarea de echipamente de ultimă generaţie, care fac ca, în acest moment, spitalul să beneficieze de o secţie de Chirurgie cu aparatură de cel mai înalt nivel. Pe lângă aceasta, secţiile de Urgenţă, Terapie Intensivă, precum şi Laboratorul sunt acum la aceleaşi standarde ca în marile spitale. Din banii pe care i-au avut la dispoziţie în 2011, managerii spitalului au decis modernizarea Blocului Operator, refacerea staţiei de oxigen medicinal şi a grupului electrogen, repararea acoperişului şi reabilitarea coloanelor de apă şi canalizare, precum şi introducerea de noi coloane, astfel încât, în viitor, în fiecare dintre saloanele spitalului să poată fi construite grupuri sanitare proprii. În plus, pentru dotarea Blocului Operator au fost cumpărate un lavoar pentru producerea apei sterile şi o lampă chirurgicală performantă.
Spitalul de Pediatrie are acum la dispoziţie 5 săli de operaţie dotate cu tehnică ce permite sterilizarea totală în numai 30 de minute, după care poate începe o nouă intervenţie chirurgicală şi care face ca, pentru prima dată în istoria spitalului, încărcătura bacteriană să fie zero. În ceea ce priveşte noua lampă chirurgicală, aceasta a înlocuit-o pe cea care fusese montată în spital în 1984, la inaugurarea acestuia. „Eu lucrez de 25 de ani aici şi ştiu aceeaşi lampă veche, care avea vreo 40 de ani. Nici măcar nu fusese nouă. Era adusă de la Domneşti, iar cea de-a doua era donaţie de la Spitalul Ştefăneşti. Ce avem noi acum e ceva de vis!”, a declarat Emanuel Ionescu, unul dintre chirurgii care vor beneficia direct de dotările achiziţionate.

„Spitalul de Pediatrie este singura unitate sanitară din judeţ unde nu se aplică sistemul de coplată”

Managerul spitalului, dr. Vasile Stan, a declarat că investiţiile în structură şi dotarea cu aparatură modernă a laboratorului de analize medicale, a compartimentului de Primire Urgenţe şi a secţiei ATI, care s-au realizat anterior, au fost prioritare. „Am început cu lucrurile de fond – modernizarea instalaţiilor, acoperişul şi punctele-cheie – urmând ca, în continuare, să reabilităm fiecare secţie a spitalului. Vreau să mulţumesc Consiliului Judeţean, în special domnului preşedinte Constantin Nicolescu, pentru susţinerea financiară foarte importantă, la care s-a adăugat şi o contribuţie din venituri proprii, realizate cu mare greutate, cu atât mai mult cu cât Spitalul de Pediatrie este singura unitate sanitară din judeţ unde nu se aplică sistemul de coplată.
De asemenea, meritul este şi al cadrelor medicale, care formează o echipă onestă şi responsabilă, astfel încât, prin profesionalismul colegilor mei, am reuşit ca, în anul 2011, indicele de mortalitate să fie 0, iar indicele de transfer să fie 0,55”. Cu alte cuvinte, în 2011, la Pediatrie nu a murit niciun copil, iar din 100 de cazuri, niciunul nu a fost trimis în altă unitate sanitară. Şi asta, în condiţiile în care unitatea se confruntă, ca şi restul sistemului sanitar, cu o lipsă destul de mare de medici în specialităţile cele mai grele: la Urgenţe, din 7 medici care ar fi necesari, există doar 4, pe Terapie Intensivă ar mai fi nevoie de 2. Alte specialităţi, cum ar fi Chirurgia Plastică sau Neurochirurgia pediatrică, de care ar fi neapărată nevoie, nici nu pot fi puse în discuţie, din cauza lipsei medicilor. Pentru 2012, conducerea Spitalului de Pediatrie şi-a propus să continue reabilitarea secţiilor şi a blocului alimentar, precum şi a spaţiilor auxiliare care vor spori confortul celor internaţi în spital.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.