Pe 9 decembrie, Hidrocentrala Vidraru, o bijuterie a constructorilor români, împlineşte 48 de ani!

2,303 views

Începută în 1960, la iniţiativa lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, construcţia hidrocentralei de la Vidraru a durat cinci ani şi jumătate şi s-a încheiat în anul 1966. Inaugurarea oficială a avut loc pe 9 decembrie. Apele râului Argeş au fost oprite pe 15 martie 1966, iar barajul a fost umplut la capacitate utilă în luna decembrie, moment când centrala a fost pusă în funcţiune.
A fost un proiect 100% românesc şi a fost realizată cu cele mai bune materiale, cei mai buni oameni şi cele mai bune idei, echipată cu cea mai bună tehnologie a momentului, fiind, la vremea respectivă, pe locul doi ca mărime din istoria ţării, după cea de pe Bistriţa, pusă în funcţiune în anul 1950. Şi barajul s-a situat pe un loc fruntaş, fiind al cincilea în Europa şi al nouălea în lume între construcţiile similare.
Hidrocentrala a fost gândită ca un obiectiv energetic de referinţă, de aceea nu s-a făcut rabat la materiale şi la calitate, potrivit unui specialist elveţian, ing. Stuky, ce spunea atunci că românii „fac lux” privind calitatea lucrărilor. Aici au fost aduse materiale şi tehnologie de ultimă generaţie pentru vremea aceea. Cehoslovacii de la Skoda au venit special pentru montarea turbinelor. La fel şi italienii care s-au ocupat de cablurile de înaltă tensiune. Conducătorii de atunci au avut cu ce să se mândrească, pentru că au început să vină tot felul de delegaţii străine să admire acest proiect.
Schema de amenajare a centralei Vidraru cuprinde o acumulare importantă, un baraj din beton în dublu arc, o galerie de aducţiune continuată printr-un castel de echilibru şi un puţ forţat, o centrală subterană şi o galerie de fugă. În cei 5 ani şi jumătate cât a durat construcţia s-au realizat volume de lucrări impresionante: s-au forat 42 km de galerii subterane, s-au excavat 1.768.000 mc de rocă, din care aproximativ 1 milion mc în subteran, s-au turnat 930.000 mc de beton, din care 400.000 mc în subteran şi s-au montat 6.300 de tone de echipamente electromecanice.

Centrala e amplasată la 104 metri sub pământ

Deşi partea vizibilă, respectiv barajul de la suprafaţă, este ceea ce impresionează în primul rând, centrala subterană este partea din construcţie ce reprezintă adevăratul „templu” al amenajării. Aceasta este situată într-o cavernă cu înălţimea de 31,70 m, lungimea de 67,80 m şi lăţimea de 16,70 m, amplasată la 104 m sub nivelul albiei râului Argeş. Aici se află sala maşinilor şi transformatoarele de înaltă tensiune. Accesul la cele 4 turbine Francis verticale de câte 55 MW şi la cele 7 transformatoare monofazate de 40 MVA, se face străbătând cei 104 m ai puţului vertical de 7,20 m diametru, pe unde a fost, de altfel, introdus tot echipamentul centralei şi apoi cei 132 metri ai unei galerii de acces orizontale cu secţiunea de 33 mp.
Turbinele şi generatoarele electrice sincrone verticale, care dezvoltă o putere de 61 MVA fiecare, asigură o producţie de energie, într-un an hidrologic mediu, de 400 GWh/an.
Energia electrică produsă este transportată în exteriorul centralei până la platforma de la nivelul blocului administrativ prin cabluri de 220 kV amplasate într-o galerie înclinată de 178 m lungime, care este utilizată, de asemenea, şi ca acces secundar în centrala subterană şi de aici mai departe, printr-o linie dublă de 220 kV de cca. 2 km lungime, până la staţia de transformare Arefu de 400/200/110 kV.

A costat 1,4 miliarde lei, în banii anilor 60, şi a fost amortizată în 28 de ani

Hidrocentrala şi barajul Vidraru au fost gândite pentru a fi o operă de artă, fiind echipate cu cea mai bună tehnologie la nivelul anului 1966.
Costul final s-a ridicat la un miliard patru sute şaptezeci de milioane de lei în banii epocii comuniste a vremii şi amortizarea sa s-a făcut de abia după 28 de ani!
Deşi au trecut deja 48 de ani de la punerea în funcţiune, până acum la centrala electrică nu s-au făcut retehnologizări sau modificări majore, tehnologia rezistând încă şi fizic, şi moral! În aproape o jumătate de secol de funcţionare, centrala a produs o cantitate de electricitate de 17.034 GWh, trecând prin turbinele sale 25 de miliarde de metri cubi de apă.

Pentru construcţie, au fost sacrificate două sate, un cimitir al soldaţilor nemţi, vila Brătienilor şi casa lui Rudolf Schweitzer-Cumpăna

Din păcate, deşi ne putem lăuda cu o realizare deosebită şi foarte utilă economiei ţării, construcţia ei a însemnat şi anumite pierderi. S-a pierdut pentru totdeauna peisajul original al Făgăraşilor, iar două aşezări vechi şi interesante, Cumpăna şi Tunel, au fost înghiţite de ape după umplerea lacului. Şi, odată cu ele, au dispărut multe locuri pitoreşti: pădurea seculară din vremea lui Carol I, vila de vacanţă a Brătienilor, cabana pictorului Rudolf Schweitzer-Cumpăna, un cimitir al soldaţilor nemţi căzuţi în timpul războiului dar şi mocăniţa de pe Valea Argeşului.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI