IADUL DE PE PĂMÂNT Transcrierea unei înregistrări a fostei Securităţi, descoperită recentă în arhivele CNSAS, scoate la iveală lucruri despre care nu s-a mai vorbit până acum, petrecute în închisoarea de la Piteşti. Cel care face aceste dezvăluiri este chiar Corneliu Coposu, şi el închis la Piteşti, într-o discuţie privată cu un bun amic al său. Este pentru prima dată când Seniorul Coposu a povestit la ce torturi inimaginabile a fost supus, atât el, cât şi alţi deţinuţi politici, în închisoarea de la Piteşti. „Experimentul Piteşti” a reprezentat o filă dintre cele mai negre în istoria României. Despre atrocităţile petrecute în temniţele binecunoscutei închisori s-au povestit istorii inimaginabile de către cei care au supravieţuit torturii inumane şi privaţiunilor la care au fost supuşi. Însă, şi acum, la peste jumătate de secol de la cele întâmplate, continuă să iasă la iveală detalii cutremurătoare despre metodele de tortură aplicate. Ultima dintre mărturii vine, postum, de la Seniorul Corneliu Coposu, fostul preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc. Acesta a trecut şi el pe la Piteşti în cei peste 17 ani în care regimul comunist l-a ţinut în cele mai rele carcere, în încercarea de a-l „reeduca”.
Mărturia este transcrierea unei discuţii din 1968, purtată de Corneliu Coposu cu un bun prieten, Valentin Hila, şi el fost deţinut politic, care, la momentul respectiv devenise cetăţean brazilian, după ce emigrase din ţară. Discuţia a fost interceptată de fosta Securitate, iar transcrierea sa a fost descoperită de curând în arhiva Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS), de istoricul Marian Pop. Povestirea reprezintă una dintre rarele descrieri făcute de liderul ţărănist metodelor de tortură îndurate în închisoare, dat fiind că acestuia nu i-a plăcut niciodată să vorbească despre acea perioadă şi experienţele prin care a trecut.    
Realitatea descrisă de Corneliu Coposu, la 20 septembrie 1968, într-o oră şi cinci minute de conversaţie, este una cruntă şi absolut barbară. Cei doi au vorbit despre cum sute de tineri au fost îndobitociţi de „educatori“, iar alte sute au fost ucişi de aceiaşi torţionari, între 1949 şi 1951. Spălarea creierelor era una dintre metodele aplicate în exclusivitate la Piteşti, pentru ca deţinuţii să ajungă să creadă că sunt de vină pentru toate relele din lume şi că doar din vina lor au ajuns la închisoare. „Autodemascarea“ şi „depersonalizarea” par a fi metodele considerate de torţionarii comunişti drept cele mai „eficiente”.

„Te puneau să stai în poziţie de sfinţi, nemişcat, aşa, într-un picior, cu mâinile sus, cu capul îndoit între genunchi, şi aşa mai departe, ceasuri întregi, până când leşinai. După aceasta, venea demascarea asta şi, atunci trebuia să spui că io îs porc, îs beţiv, îs curvar, îs cutare…”

Iată ce i-a povestit Corneliu Coposu prietenului despre reeducarea de la Piteşti, potrivit transcrierii făcute după interceptarea Securităţii. Pe tot parcursul transcrierii, Corneliu Coposu a fost notat cu „Domnul X”, iar Valentin Hila – cu „Domnul Y”. Documentul descoperit recent în arhivele CNSAS, face parte din dosarul de urmărire al lui Coposu şi a fost denumit „Obiectivul BICAZ, cam. 317”. „La ora 8.45, în cameră discută doi domni, al căror nume nu a rezultat din discuţii. Probabil, ambii au fost deţinuţi politici şi povestesc amintiri din timpul detenţiei. La început, dl. X (Corneliu Coposu – n.red.) povesteşte despre lăcomia preoţilor deţinuţi.
Dl. X spune că «acolo» (în închisoare – n.red.) erau şi mulţi legionari, dar cea mai periculoasă categorie de deţinuţi o formau foştii ofiţeri de jandarmi care erau toţi «ciripitori» şi «turnători»; îi băteau pe deţinuţi, abuzând de funcţiile lor de şefi de brigăzi, în care au fost promovaţi în penitenciare. Apoi, dl. Y (Valentin Hila, prietenul lui Corneliu Coposu – n.red.), după vârstă, pare ceva mai tânăr decât dl. X, întreabă dacă dl. X a auzit despre «reeducarea studenţească de la Piteşti».
Dl. X zice că el cunoaşte personal întâmplările petrecute acolo. Dl. Y zice că el a citit o lucrare «de la noi» (în străinătate – n.red) care vorbea despre această reeducare. Dl. X zice că s-au săvârşit lucruri oribile, de nedescris, continuând: „Ei (comuniştii – n.red.) au făcut aşa: au avut doi legionari, Ţurcanu şi Bogdanovici. Aceştia au fost iniţiatorii, adică primii oameni pe care i-au recrutat pentru treaba aceasta. Pe urmă, ei şi-au făcut o echipă, fiecare de câte opt inşi şi, pe urmă, echipele s-au amplificat, pe măsură ce selecţionau alţii, dintre cei reeducaţi. Tendinţa era de a împânzi toate puşcăriile şi de a le reeduca prin anihilarea voinţei şi prin spălarea creierului… Orice fel de voinţă de rezistenţă. Au făcut ăştia nişte lucruri înfiorătoare. Să-ţi spun câteva scene ca să te cutremuri: de exemplu, una din primele şedinţe era de autodemascare, adică trebuia să spui tot ce e rău despre tine şi, apoi, începeau unii – asta după bătăi cumplite – căci primele două săptămâni era numai bătaie nemotivată. Adică, săreau vreo patru – cinci din ăştia, tot deţinuţi, însă reeducaţi, săreau şi te băteau până cădeai jos; asta de trei – patru ori pe zi. După aia, te puneau să stai în poziţie de sfinţi, nemişcat, aşa, într-un picior, cu mâinile sus, cu capul îndoit între genunchi, şi aşa mai departe, ceasuri întregi, până când leşinai. După aceasta, venea demascarea asta şi, atunci, trebuia să spui că io îs porc, îs beţiv, îs curvar, îs cutare… Să spui toate porcăriile pe care le-ai făcut. Acum, bătăile erau aşa de cumplite, încât oamenii, ca să treacă prin proba asta, şi inventau. Mi-a spus unul, Ghica, care era fiul lui Bubi Ghica, fostul prefect al Capitalei (la poliţie), generalul Ghica“.
Intervine dl. Y (Valentin Hila): „Bebe Ghica“?
Dl. X (Corneliu Coposu): „Nu Bebe. Bebe era altul. Bebe Ghica era legionar, fost director al Siguranţei. Acela s-a purtat foarte frumos. Ălălaltul a fost ca o icoană“.
Dl. Y: „Pe Ghica din Iaşi, îl ştiu pe ăla…“
Dl. X: „Da, foarte frumos s-a purtat. Acela e cumnat cu Slăvescu, fostul director al Siguranţei legionare, şi a stat 24 de ani în închisoare, dar nu i se poate reproşa nimic. A avut o ţinută demnă, de la început până la sfârşit, printre puţinii legionari care n-a făcut niciun fel de tranzacţie. Da acesta era unul Sandu Ghica şi e fiul fostului prefect al Poliţiei Capitalei, de pe vremea lui Rădescu… Bubi Ghica. Ăsta, la reeducare, a ţinut cam următorul discurs: «Tata a fost un hoţ, care a furat de la armată, fura cămăşile soldaţilor şi le vindea, avea furnizori cărora le dădea efectele militarilor, şi mâncare, şi nu ştiu ce … Mama a fost o curvă, avea nu ştiu câţi amanţi», şi cum se regula mă-sa a spus. Pe urmă, vorbea de o soră – el nici nu avea soră – pe care n-o mai satisfăcea regulatul simplu şi el trebuia să-i organizeze cu prietenii lui, regulatul în poştă; îi alegea măsurându-le cosoarele; prietenii, cinci-şase inşi, îi ducea la el ca s-o reguleze pe soră-sa în poştă. Nişte chestii de acestea de stătea ceasul. Bine-nţeles că, după o chestie de asta, nu-l mai băteau, zicând: «Uite cum s-a reeducat, cum şi-a spălat creierul!».

„30 de inşi îşi scuipau flegmele pe jos şi trebuia să le lingi pe toate!”

Domnul X (Corneliu Coposu) „…După asta, venea şedinţa aşa-zisei depersonalizări. La depersonalizare, trebuia să faci lucruri care să le dovedească educatorilor că tu ai rupt complet cu eul tău din trecut şi, pentru asta, trebuia să faci o serie întreagă de umilinţe. Acum, să-ţi spun câteva chestii concrete. Una din scenele de depersonalizare: erau 30 de inşi în cameră şi tu erai cel care te reeducai. Ăia 30 se aliniau pe două rânduri, fronturi, tu stăteai în genunchi şi ăia, fiecare, trânteau câte o flegmă jos şi tu trebuia să le lingi pe toate. Asta una! A doua, acum mergea crescendo: erai de serviciu la tinetă; aia era tot o… cum să zic… un act de depersonalizare, de serviciu la tinetă. Tu stăteai lângă tinetă şi, când mergea unul să se cace, după ce termina, trebuia să-l lingă, în loc de hârtie. La un popă, care trăieşte, săracul, şi acum, puţin înnebunit, din Constanţa, îl punea să facă, în fiecare dimineaţă, liturghie cu pişat şi cu căcat şi să-i împărtăşească pe ceilalţi. Nişte chestii, că stă ceasul. Cine le-a putut inventa? Dar sunt autentice, lucruri petrecute. Nu mai vorbesc de actele de sadism criminale. De exemplu, au fost o mulţime care au murit. Până, ăla, moşierul, a murit în reeducare, Fluieraş – socialistul – a murit în reeducare… bătut aşa şi schingiuit. Când mureau, îi scoteau din cameră şi nici măcar nu se adresa un act; erau, pur şi simplu, şterşi din controale, gata, fără nicio urmare… morţi în urma bătăii ăstora. Au fost sute de morţi în condiţiile acestea“.
Dl. Y: „Şi la Piteşti era asta?“
Dl. X: „La Piteşti şi la Gherla. Atât au început să facă. Au început şi la Canal şi s-a suspendat reeducarea, când au început să ţipe posturile de radio străine şi când Danulescu s-a sinucis. Danulescu ştii cine-i?“
Dl. Y: „Dr. Danulescu. Deci eraţi în gazonul (?) 22!“
Dl. X: „Acesta, la un moment dat, fiind băgat la reeducare, asta începuse la Canal, la kilometrul 4, trimise o echipă din ăştia de studenţi legionari reeducaţi şi începuse acolo şi l-a luat pe el ca cel mai…“
Dl. Y: „Voinic…“
Dl. X: „Aşa! Şi a început reeducarea şi ăsta a înnebunit, a fugit din baracă şi a intrat în sârma ghimpată.“
Dl. Y: „Da ştiu chestia asta…“
Dl. X: „Şi au tras în el ca să-l împuşte, cu intenţia ca să scape (n.red. – de el), aşa era de îngrozit. Ei, şi atunci, concomitent, protestele posturilor de radio… s-a suspendat asta. Dar tendinţa era să se…“
Dl. Y: „De chestia asta ştia Ministerul de Interne?“
Dl. X: „Da.“
Dl. Y: „Ştiau ăia mari toţi?“
Dl. X: „Da’ cum îţi închipui tu că într-o puşcărie, în care nu te vedeai unul cu altul, că nu te lăsa nici să respiri, să se poată întâmpla aşa cum au prezentat ei procesul ce s-a făcut ulterior? Au prezentat ca şi cum asta ar fi o iniţiativă a lui Horia Sima, transmisă din străinătate, şi au simulat procesul, în care i-au condamnat la moarte pe iniţiatori şi i-au împuşcat… pe oamenii lor.“
Dl. Y: „Şi pe Ţurcanu ăsta?“
Dl. X: „Şi pe Ţurcanu, şi pe Bogdanovici, şi pe încă vreo cinci. Şi de ce i-au împuşcat? Ca să nu mai fie! Ei lucrau direct cu conducerea, cu un colonel de Securitate, ungur, pe care l-au împuşcat. Ăsta era unul din cei mai cumpliţi… un ungur din Oradea… colonel de Securitate. Cum dracu îl cheamă? Un nume specific unguresc, care conducea această reeducare. Şi acesta s-a sinucis la un moment dat şi s-a deschis un proces împotriva ăstora cu reeducarea. Bine-nţeles, după ce i-au bătut cumplit pe ăştia, ţinându-i vreo opt luni de zile în nişte condiţii îngrozitoare… că ăştia toţi s-au prezentat la proces şi au spus, ca o poezie învăţată pe de rost, că ei au primit ordin de la Horia Sima, că pentru a compromite regimul comunist… să facă ororile astea în închisoare şi că închisoarea nu ştia nimic. Îţi închipui, într-o închisoare, unde erai izolat, ei să intre în grup dintr-o celulă într-alta şi să facă… că doar tuşeai o dată şi ştia toată puşcăria.“
„În continuare, dl. X mai reaminteşte regimul sever şi crunt al epocii respective, din penitenciare. (…) În continuare, domnii încep să-şi facă toaleta, se îmbracă şi se pregătesc de plecare. La ora 9.50, domnii părăsesc camera.
20 sept. 1968, Baia Mare – Copiat în 2 exemplare de mr. Bolintineanu G.
Din verificările efectuate, a rezultat că Y este Hila Augustin, cetăţean brazilian, comerciant, iar X este Coposu Corneliu, din Bucureşti. Mr. G. Bolintineanu“.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI