SUPER OM Originar din Piteşti, medicul neonatolog Cătălin Cîrstoveanu a ajuns pe prima pagină a celor mai mari ziare din lume, după ce jurnaliştii de la Associated Press au aflat că acesta le-a interzis doctorilor de la „Marie Curie” din Bucureşti să ia şpagă atunci când operează. Pe vremea când era rezident, lui Cîrstoveanu, acum cel mai mare specialist neonatolog din ţară, nu i s-a permis să lucreze la secţia de Neonatologie a Spitalului Judeţean Argeş.
Într-o Românie în care şpaga, corupţia, milionarii „născuţi” peste noapte şi politicienii de doi lei sunt la ordinea zilei, un medic neonatolog piteştean de nota 10 se luptă cu ultracoruptul sistem medical de la noi şi salvează sute de vieţi. Un doctor şi un OM absolut extraordinar, care reprezintă o adevărată raritate. Doctorul Cătălin Cîrstoveanu este şeful Secţiei de Terapie Intensivă nou-născuţi de la Spitalul de copii „Marie Curie” din Bucureşti şi a ajuns pe prima pagină a celor mai importante ziare din lume – de la Washington Post şi Chicago Tribune până la The Independent – după ce jurnaliştii de la Associated Press au aflat că acesta le-a interzis doctorilor să ia şpagă atunci când operează. Din acest motiv, specialiştii nu operează, iar copiii sunt duşi la tratament în străinătate.
În România, unul din 100 de copii nu ajunge la vârsta de un an. Medicul este cunoscut în România pentru profesionalismul său absolut fantastic şi pentru lupta pe care o duce pentru a salva micuţii cu afecţiuni cardiace. Totuşi, după ce s-au făcut investiţii importante în această secţie, nici măcar un copil nu a fost tratat în această unitate, la un an şi jumătate de la deschiderea ei. Motivul? Personalul medical care ar fi trebuit să mânuiască aparatele de ultimă generaţie cerea mită.
Astfel, medicul a lansat o cruciadă pentru a salva copiii care vin la el. Îi duce în Occident pentru a fi trataţi de medici care nu aşteaptă mită. Asta a făcut, săptămâna trecută, pentru Cătălin, un bebeluş de 13 zile care avea nevoie de operaţie pe cord. Medicul Cîrstoveanu a luat o cursă ieftină spre Italia, unde medicii aşteptau să facă operaţia. Intervenţia chirurgicală a fost un succes.
Refuzat la Spitalul Judeţean Argeş, erou la „Marie Curie”
Medicul duce o luptă epuizantă împotriva unei culturi a corupţiei care a marcat atât de mult România, încât chirurgii cer bani pentru a salva vieţile copiilor şi trebuie dată mită chiar şi asistentelor, pentru a schimba lenjeria în spital. Acesta este unul dintre motivele pentru care rata mortalităţii infantile din România este dublă faţă de media din UE.
Interesant şi absolut incredibil este faptul că, pe vremea când era medic rezident, medicului Cătălin Cîrstoveanu nu i s-a permis să lucreze la Secţia de Neonatologie la Spitalul Judeţean Argeş, şefa de secţie spunându-i, la vremea respectivă: „Cât timp eu sunt şefă, aici nu ai ce căuta”.
După aceea, doctorul Cîrstoveanu a ajuns la „Marie Curie” şi a devenit, în scurt timp, cel mai bun medic neonatolog din România. De altfel, despre sutele şi sutele de nereguli şi mizerii – şi la propriu, şi la figurat – de la Spitalul Judeţean Argeş (inclusiv despre faptul că la Ortopedie pacienţii trebuie să îşi cumpere pansamente) s-ar putea scrie cărţi întregi… Şefa de atunci de la Neonatologie a rămas probabil o anonimă frustrată, iar doctorul Cîrstoveanu a devenit un simbol al luptei împotriva corupţiei din sistemul medical.
La „Marie Curie”, chirurgii primesc de la câteva sute de euro în sus pentru o operaţie, în timp ce anesteziştii primesc cam o treime din sumă, depinzând de ceea ce-şi permite pacientul. Asistentele primesc câţiva euro de la pacienţi de fiecare dată când administrează medicamente sau pun perfuzii.
Mita a reprezentat în România circa 750.000 de euro pe zi în 2005, potrivit unui raport al Băncii Mondiale. Cultura mitei este tacit acceptată, dar furia creşte. Unul dintre donatorii de la Spitalul „Marie Curie”, unde lucrează medicul Cîrstoveanu, Procter & Gamble, s-a adresat de mai multe ori spitalului şi Ministerului Sănătăţii, întrebând când va începe să funcţioneze unitatea. Răspunsul oficial oferit de autorităţi a fost că noua unitate de Cardiologie condusă de medicul Cîrstoveanu nu funcţionează, din cauză că nu s-au ocupat posturile. Motivul real este acela că medicul a interzis personalului să primească mită.