ISTORIE…EXPLOZIVĂ În 1984, pe platforma ARO, într-una dintre secţiile uzinei, în mare secret, s-au pus bazele unei fabrici de obuze. La „Secţia Militară 8”, aşa cum era numită, se pregătea fabricarea unui obuz de tun, calibru 150 mm, cu o greutate de peste 60 de kilograme. Despre uzina ARO, naşterea, viaţa şi moartea sa, s-au scris mii de pagini, s-a făcut chiar şi un film. Ai putea crede că nu mai există nimic nou de spus. Totuşi, există încă lucruri mai puţin cunoscute, precum acela că, în afară de prima maşină de teren românească, pe platforma industrială a Câmpulungului au fost fabricate şi… obuze. Mărturiile unui fost director al „Fabricii Speciale de Armament”, înfiinţată în mare secret într-una din halele uzinei, confirmă faptul că aici au fost turnate circa 350 de obuze.
Conform fostului director Constantin Neagu, cel care conducea, la vremea respectivă, fabrica, numită codificat şi „Secţia Militară 8”, chiar generalul Vasile Milea a fost în vara lui ’89 la fabrică pentru a vedea stadiul organizării şi pregătirile pentru intrarea în producţia de serie.

După 1989, din motive de securitate, peste utilaje s-a turnat beton

Fabrica de obuze a apărut în curtea ARO în 1984, ca o anexă a acesteia, dar cu gestiune proprie. Asta în mare secret, să nu afle multă  lume, cu excepţia, evident, a celor aleşi să lucreze în fabrica de obuze. Din fabrică pornea un tunel care ducea sub un deal, unde, într-un buncăr, erau depozitate obuzele.
Potrivit unor mărturii ale foştilor angajaţi, fabrica a pornit la drum cu 30 de salariaţi, dar, în momentul în care a început punerea în funcţiune a utilajelor şi omologarea produsului, depăşise 100. Când ar fi început să producă, trebuia să ajungă la 400-500 de lucrători. Până în 1989, când a ajuns la conducerea Secţiei Militare 8 inginerul Neagu, toate lucrările de investiţii fuseseră deja făcute. „Ca să realizăm obuze, trebuia să punem în funcţiune nişte linii de fabricaţie, foarte complicate, la vremea aceea. Noi am dat în funcţiune o parte – partea de Prelucrări. Partea de Forjă n-am pus-o în funcţiune, pentru că mai trebuiau aduse nişte utilaje. Era vorba de o presă, iar achiziţia ei a fost o chestie foarte complicată. Chiar în septembrie ’89 a venit generalul Vasile Milea, ministrul Forţelor Armate să vadă stadiul lucrărilor”, spune Constantin Neagu.
„Printre altele, Milea m-a întrebat cum facem să terminăm odată şi să intrăm în producţie? În acel moment, secţia se afla în faza de omologare a produsului care urma să se fabrice la Câmpulung. La SM 8 se pregătea fabricaţia unui obuz de tun, calibru 150 mm, cu o greutate de peste 60 de kilograme unul. Secţia de la Câmpulung avea în sarcină să execute 1.500 de bucăţi, pe care să le trimită la Băbeni, ca să le încarce – pentru că la fabrica musceleană se făcea numai prelucrarea – şi, după aceea, erau expediate lângă Ploieşti, ca să le probeze. Erau trase cu tunul, ca să se constate dacă respectă toate condiţiile. Până în 1989, noi făcuserăm doar vreo 350”, îşi mai aminteşte fostul director.
Pe lângă faptul că serveau pentru probele efectuate de armată, cu cele 1.500 de proiectile realizate la Câmpulung se omologa şi procesul tehnologic de prelucrare. Practic, în toată perioada cât a funcţionat Secţia Militară 8, doar vreo 5 ani, fabricaţia de proiectile a fost în teste, iar Revoluţia a întrerupt execuţia produsului pentru care fusese concepută. Apoi a fost tăiată din temelii, iar peste unele utilajele care nu au putut fi scoase, s-a turnat beton, din motive de securitate.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI