ELECTRICITATE În acest an se împlinesc 106 de ani de la introducerea curentului electric în Piteşti, prima localitate din Argeş în care a fost introdusă electricitatea. Pentru că nu avea banii necesari pentru o astfel de investiţie, Primăria Piteşti concesionează, în 1912, serviciul public de electricitate către două bănci: Banca Populară şi Banca Piteşti

În 1905, Piteştiul era iluminat de 725 de lămpi cu petrol

Prima uzină electrică din ţara noastră, dar care deservea doar câteva edificii, a fost construită în Bucureşti în 1882 de către o firmă germană. În 1884 a intrat în funcţiune la Timişoara o centrală cu patru grupuri a câte 30 de kw, iar la 1 noiembrie 1884, Timişoara devine primul oraş din Europa ce avea străzile iluminate electric. Deşi, după Bucureşti şi Timişoara, introducerea curentului electric, stradal în principal, a început să se extindă şi în alte oraşe, Piteştiul era încă departe de acest „fenomen”. În anul 1900, iluminatul public din oraş se făcea cu lămpi cu petrol, pentru funcţionarea lor fiind folosiţi anual circa 70.000 de litri de petrol.

Astfel, în 1905, în oraş erau 725 de lămpi pentru iluminatul străzilor din care 501 lămpi „obişnuite”, 188 de lămpi sistem Pittner şi 36 de lămpi sistem Washinton, acestea din urmă funcţionând cu petrol dublu rafinat. Acest sistem de iluminat continuă să se menţină încă 10 ani, iar primarul oraşului din acea vreme recunoştea într-o şedinţă extraordinară a consiliului local din 16 iunie 1911 că „modul de iluminat al oraşului nostru este foarte defectuos, ca să nu zic cu desăvârşire primitiv, şi poate că ne găsim înapoi în această privinţă faţă de alte oraşe cu venituri inferioare nouă şi chiar mai mici ca populaţie”.

Cei care au forţat însă introducerea curentului electric în Piteşti au fost, de fapt, cetăţenii. Şedinţa extraordinară a Consiliului local fusese convocată pentru că se primise o petiţie semnată de 80 de persoane care cereau introducerea iluminatului electric în Piteşti. Ei considerau această problemă ca fiind „de o mare importanţă pentru oraş şi pentru urmaşi”.

Primăria Piteşti decide să facă o licitaţie internaţională şi publică anunţuri chiar în ziarul francez “Le Journal” din Paris

Ca urmare a insistenţei cetăţenilor şi a exemplelor din alte oraşe, Consiliul local Piteşti îl împuterniceşte pe primar să studieze această problemă şi să trateze cu mai multe firme. Aşa au apărut primele oferte, una a Băncii Populare din Piteşti şi una a Societăţii „Electrica” din Bucureşti, care propuneau luarea în concesiune a iluminatului electric din Piteşti.
Banca Populară se obliga să ilumineze străzile oraşului pe timp de 40 de ani, în schimb Primăria să plătească pentru primii 10 ani câte 55.000 de lei pe an, pentru următorii 15 ani câte 50.000 de lei, iar pentru ultimii 15 câte 45.000 de lei anual. Tot Banca Populară se angaja să instaleze pe străzile din Piteşti 152 de lămpi cu arc voltaic şi 275 de lămpi incandescente.

Primarul de atunci considera avantajoasă oferta, spunând că „Piteştiul nu are fonduri şi nici alte surse de unde şi-ar putea procura banii necesari unei astfel de investiţii pe cont propriu, sumă care se ridica la peste 500.000 de lei”. Pentru concesionarea acestui serviciu Primăria Piteşti decide să organizeze totuşi o licitaţie internaţională şi publică anunţuri chiar în ziarul francez “Le Journal” din Paris. Cu toată publicitatea făcută la licitaţia programată pe 14 ianuarie 1912 nu se prezintă decât o singură ofertă comună, o asociere dintre Banca Populară şi Banca Piteşti.

După mai multe negocieri şi acordul Ministerului de Interne s-a stabilit ca Primăria să plătească anual 55.000 de lei pentru iluminatul stradal, dar să primească 10% din încasările făcute de la persoanele private care urmau să introducă energie electrică în propriile gospodării. Cele două bănci piteştene, care concesionaseră de la Primăria Piteşti iluminatul electric iniţiază însă înfiinţarea unei societăţi electrice în oraş care să preia din obligaţiile lor. Fondatorii noii societăţi sunt 15 capitalişti, dintre care unul din Bucureşti şi 14 din Piteşti, plus cele două bănci. La 18 mai 1912, Tribunalul Argeş a autentificat atât actul constitutiv, cât şi statutul societăţii. Ea purta denumirea de „Societatea Anonimă de Electricitate din Piteşti”, prescurtat S.A.E.P.

Uzina de electricitate urma să fie construită în mijlocul oraşului

Astfel, în iunie 1912 s-a decis începerea construcţiei uzinei electrice din Piteşti. Alegerea terenului unde urma să fie construită a iscat însă un scandal public. Asta pentru că, iniţial, terenul care fusese ales era amplasat chiar în centrul oraşului, se învecina cu localul Primăriei şi sediul Poştei. Faţă de această alegere neinspirată, 40 de cetăţeni depun la Primărie o petiţie prin care se opuneau construirii uzinei pe acest teren. „Acesta este un loc pe care s-ar putea construi o clădire monumentală şi de natură a înfrumuseţa oraşul”, se spunea în petiţie. Ei îşi mai motivau opoziţia prin „zgomotul nesuferit pe care îl producea uzina, pericolul permanent de incendiu, fumul şi murdăria produse de combustibilul folosit”.

În final Consiliul local decide ca uzina de electricitate să fie construită pe bulevard, în apropierea Gării Sud, clădire care există şi acum, vizavi de CEZ. Construirea uzinei durează mai puţin de un an de zile, iar pe 15 decembrie 1913 S.A.E.P anunţă Primăria Piteşti că a început furnizarea curentului electric pe străzi, cu 170 de lămpi cu arc voltaic şi 250 de lămpi incandescente.

La scurt timp după punerea în funcţiune a instalaţiilor de iluminat public, numeroşi piteşteni cer societăţii să introducă de asemenea curentul electric şi în locuinţele lor. Dacă în 1912 societatea avea 176 de abonaţi privaţi, în 1919 numărul acestora ajunsese la 635. În plus, în 1919 Primăria cere dublarea numărului de lămpi de pe străzile Piteştiului.

După 30 de ani, serviciul de electricitate trece în administrarea Primăriei Piteşti

Declanşarea Primului Război Mondial aduce pagube substanţiale S.A.E.P. Reţelele, lămpile şi rezervorul de combustibil au fost distruse, iar pagubele produse societăţii provoacă pierderi financiare imense. Deşi în 1925 S.A.E.P. reintră pe profit, în principal datorită creşterii consumului de energie electrică, criza economică din 1938 pune din nou societatea la pământ.

În anii dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial exploatarea energiei electrice în oraş prezenta multe deficienţe, în mare parte din cauza utilajelor învechite şi lipsei investiţiilor pentru modernizarea uzinei. Pentru că acţionarii păreau interesaţi mai mult de profit decât de buna funcţionare a sistemului de electricitate, Primăria Piteşti – cu acordul Ministerului de Interne – decide, pe 13 martie 1943 rezilierea contractului de concesionare cu S.A.E.P. Construcţiile, maşinile, aparatele, materialele şi reţeaua de distribuţie a energiei electrice intră astfel în proprietatea Primăriei Piteşti. Preţul de răscumpărare a fost de 4.500.000 de lei.

La Câmpulung, Primăria vindea kilowattul cu 40 de bani

După Piteşti, al doilea oraş care a trecut la folosirea energiei electrice a fost Câmpulung. Primarul oraşului, căpitanul Neguţiu, a cerut Societăţii Române de Electricitate Siemens – Schuckert construirea unei uzine electrice şi a reţelei de distribuţie în Câmpulung. Din scrisorile schimbate între cele două părţi reiese că 12 februarie 1914 a fost ziua în care s-a realizat procesul de predare-primire a uzinei.

Spre deosebire de Piteşti, la Câmpulung serviciul de electricitate nu a fost concesionat, rămânând în administraţia Primăriei. Cererile de introducere a curentului electric erau mari aşa că, la 1 ianuarie 1914, lista de consumatori număra deja 323 de cereri. Printre ei se aflau case particulare şi chiar mânăstirea, dar cele mai multe erau instituţii publice, sedii de partide politice sau bănci. Printre documentele din dosarul păstrat la Arhiva Naţională se regăsesc şi câteva scrisori de negociere între Primărie şi Gara CFR din Câmpulung, care solicita să i se reducă tariful pe kilowatt de la 40 de bani la 35 de bani, aşa cum se plătea în alte oraşe, şi pentru că oricum nu foloseau luminile pe timp prea îndelungat, acestea luminând peronul doar la sosirea trenurilor. Primăria nu a fost de acord, pe motiv că la 35 de bani nu îşi acoperea nici măcar preţul de producţie. Uzina construită în 1914 a asigurat electricitatea necesară oraşului timp de 22 de ani. În anul 1936, Departamentul de Electricitate al Societăţii Petroliere Concordia, una dintre marile companii ale vremii, a construit la Schitu Goleşti, în apropiere de Câmpulung, o centrală electrică pe lignit, care va furniza curent de înaltă şi joasă tensiune întregului judeţ Muscel.

Comments

comments