Viaţa morală şi socială a enoriaşilor Piteştiului din anii ’20 a fost descrisă în monografia realizată de unul dintre preoţii oraşului, la solicitarea Guvernului lui Octavian Goga. Beţia şi cartoforia fuseseră deja domolite de…criza economică şi scumpirea traiului, în timp ce specula negustorilor şi mita funcţionarului începeau să înflorească. „Masa comună nu are alt ideal decât să se culce sărac şi să se scoale bogat!”. Sună cunoscut?

„Luxuria, soră bună cu beţia şi prea adesea provocată de beţie”

Direcţia Generală a Cultelor, reprezentată de St. Brădişteanu, din cadrul Ministerului Cultelor şi al Artelor, la acea vreme  ministru fiind Octavian Goga în Guvernul Generalului Alexandru Averescu (13 martie 1920 – 16 decembrie 1921), a trimis în prima zi a anului 1921 o circulară prin care le solicita preoţilor să întocmească mici monografii care să schiţeze, în linii generale, viaţa fiecărei parohii. Preotul Angelescu de la Biserica „Sf. Nicolae” din Piteşti a dat un răspuns la această circulară-chestionar, cuprinzând informaţii despre viaţa morală şi socială a enoriaşilor. „Majoritatea poporului din această parohie nu este de admirat, dar nici de criticat, ci o stare mijlocie având în sine şi binele şi răul, căci aşa este alcătuită firea omului, cu calităţi şi defecte inerente. Şi în această parohie, precum, cred, şi în toate parohiile de oraşe bântuiesc mai ales următoarele viţii ereditare vieţii de oraşe şi anume: beţia, luxuria şi cartoforia. Aceste viţii în prezent cam lâncezesc din cauză că băuturile alcoolice fiind prea scumpe, beţia urmează să se modereze, iar luxuria fiind soră bună cu beţia şi prea adesea provocată de beţie, a urmat ca şi ea să se mai înfrâneze.

Pentru cartoforie alte piedici au contribuit să o mai împuţineze precum: scumpirea traiului, a îmbrăcămintei, încălţămintei, a dispenselor, diferite dispoziţiuni poliţieneşti etc. Astăzi însă un alt viţiu bântuieşte cu furie, şi anume: dorinţa neînfrânată de îmbogăţire. Nivelul mintal, întrucât a scăzut, s-a pervertit şi s-a materializat, încât astăzi, afară de puţine suflete nobile din masa sa comună, nu are alt ideal decât să se culce sărac şi să se scoale bogat. De aici specula neruşinată a negustorului, luarea de mită a funcţionarului, ingeniozitatea planurilor criminale şi infame ale oamenilor de afaceri aşa că astăzi, mai mult ca oricând, se adevereşte vechiul proverb roman «Homo hominis lupus est, non homo». Legăturile enoriaşilor cu biserica nu sunt nici prea strânse, dar nici aşa slabe. În această privinţă poporul român moşteneşte defectele străbunilor săi romani care nu erau nici prea creduli în ale bisericii, dar nici ireligioşi; având biserica o neglijare, iar neavând o reclamare, tot asemenea sentimente au şi enoriaşii de astăzi.

Atitudinea autorităţilor locale faţă de biserică nu este ostilă, dar nici interesată, întrucât fiecare autoritate avându-şi atribuţiunile ei se interesează de ele, iar biserica este lăsată în grija autorităţilor de care depinde. Poate în noua lege organică a bisericii române se va introduce vreo dispoziţie salutară ca orice autoritate locală să ocrotească, să ajute şi să pună umărul la îndeplinirea rolului ei moral, cultural şi social, convinse fiind că, lucrând astfel, lucrează pentru binele ţării şi al neamului”.

„Într-o ţară hărăzită de Dumnezeu cu un pământ foarte roditor în care şi bogat şi sărac ar putea să aibă linjeria în olandă de România”

De asemenea, preotul Angelescu din Piteşti se avântă în consideraţii despre „mişcarea economică în parohie”, susţinând că: „Industria casnică este foarte puţin dezvoltată în această parohie afară de rare excepţiuni. Au pierit acele timpuri de fericită memorie când în familii se lucra: tricotaj, broderie, gherghef, scoarţe, chiline precum şi alte produse casnice lucrate cu fineţe şi artă vrednice de admirat şi care făceau onoarea şi fala femeii românce pe lângă economia ce o lăsa în casă şi exemplul frumos ce-l da copiilor. Ar fi de dorit ca industria casnică să reînvie, fiindcă această mică bogăţie familiară dezvoltată pe o scară întinsă poate cu timpul să devină un izvor de bogăţie naţională. În proscenarea acestui scop cred că ar fi bine să se înfiinţeze expoziţii permanente în toate oraşele ţării unde se vor expune spre vânzare produsele industriei casnice.

O comisiune locală va avea rolul să le aranjeze şi să stimuleze familiile la lucru. Apoi o altă comisie centrală compusă din persoane cu iubire de neam şi de arta lui, va vizita expoziţiile locale din când în când va cumpăra mare parte din obiectele expuse şi le va expune în alte expoziţii tot permanente centrale stabilite în centrele cele mari unde se vor vinde publicului amator sau se vor vinde în străinătate. Această idee în trăsuri liniare poate fi dezvoltată, complectată şi reglementată şi cu timpul urmărită fiind de oameni integri capabili şi cu dor de binele ţării, poate să adună mari foloase neamului. Un exemplu foarte trist şi care ar trebui să ne înveţe minte l-am îndurat în timpul ocupaţiunii nemţeşti, când toată pânzăria a dispărut de pe piaţă, fiind rechiziţionată şi atunci populaţia neavând de unde să mai cumpere pânză streină a ajuns să poarte cămeşi zdrenţuite, iar unii jumătăţi de cămeşi, într-o ţară hărăzită de Dumnezeu cu un pământ foarte roditor, în care şi bogat şi sărac ar putea să aibă linjeria în olandă de România, întrucât cultura cânepii şi a inului la noi produce recoltă foarte abundentă şi superioară”.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI