MOARTEA UNUI GIGANT Dezafectat de mai bine de cinci ani, uriaşul complex energetic CET Sud de la Geamăna (80 de hectare), comuna Bradu,  construit la ordinul lui Ceauşescu, a ajuns, la ora actuală, un mare ansamblu de… ruine. Între 1986 şi 1989, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu, s-a ridicat în comuna Bradu, la doi paşi de Arpechim, un complex energetic uriaş, denumit CET Sud, întins pe 80 de hectare, pentru edificarea căruia au muncit peste 3.000 de oameni. Complexul era destinat să funcţioneze pe cărbuni pe baza unei tehnologii revoluţionare şi să alimenteze cu energie termică atât Arpechimul, cât şi Piteştiul.
După cum spune viceprimarul Cornel Ionică, unul dintre puţinii oameni care ştiu foarte bine istoria acestui complex uriaş, „acesta era în decembrie 1989 la nivelul de probe tehnologice şi trebuia pus în funcţiune în 1990. Însă, după Revoluţie, nu s-au mai acordat bani de la Guvern şi complexul a ajuns să se degradeze încet-încet. În 2003, a fost dat Primăriei Piteşti prin Ordonanţă de Guvern. S-a dorit aici crearea unui parc industrial. Însă, din cauza datoriilor Termoficării, terenul de peste 80 de hectare a fost pus sub ipotecă, fiind acum la cei de la GDF Suez. Este greu de crezut că vor putea construi ceva aici, pentru că terenul s-a degradat teribil. Probabil vor încerca să valorifice terenul”. Un complex născut din ambiţiile megalomane ale lui Ceauşescu şi care ar fi putut furniza energie şi unor mari consumatori industriali din zonă, precum şi la peste 40.000 de piteşteni.
Am fost zilele trecute să luăm „pulsul” terenului şi ruinelor rămase din ceea ce putea fi unul dintre cei mai mari furnizori de energie termică din sudul ţării.

Un fel de Stonehenge… industrial

La fostul CET Sud II din Geamăna se ajunge după un drum de câteva minute cu maşina pe lângă Auchan, pe un asfalt neaşteptat de bun. De la distanţă, văzute din mijlocul unei „maree” de iarbă uscată, cele două turnuri de răcire şi coşul de fum îţi dau senzaţia unui fel de Stonehenge… industrial. Însă megaliţii preistorici din Anglia sunt măcar un monument foarte vizitat, pe când „coloşii” de la CET Sud II sunt acum inutili şi fac parte dintr-un peisaj dezordonat şi abandonat, demn parcă de un decor din filmele lui Sergiu Nicolaescu despre comisarul Moldovan ori Pistruiatul.
Parcă deja aud aievea, de undeva, de după un turn de răcire: „Nu trage, domn’ Semaca! Sunt eu, Lăscărică!” Se aud totuşi nişte voci, însă nu umane, ci…canine, de undeva din spatele unei clădiri ruinate la… propriu.
La intrare, nu e nicio… poartă.  Molozul şi vegetaţia coabitează al naibii de bine, ca într-un fel de complicitate a părăsiţilor. Undeva, în stânga, maşina unei firme de pază, „Magic Safe Security” supraveghează… pustietatea. De vreo doi ani, zona este păzită, şi asta nu pentru că ar ascunde cine ştie ce… El Dorado, ci pur şi simplu de teama hoţilor de fier vechi.
Apropo de fier, el este o specie pe cale de dispariţie aici. Timp de mai mulţi ani, zeci de amărâţi din Piteşti şi din împrejurimi au cărat tone de fier vechi şi l-au valorificat la centrele de colectare, pentru a-şi putea întreţine copiii. E şi acesta măcar un lucru pozitiv în toată povestea morţii premature a acestui gigant numit CET Sud II.

Canale şi apă ca la… Veneţia în turnurile de răcire

Să revenim la… ruine. După ce trecem pe lângă câteva bucăţi de beton neregulat, mângâiate de o iarbă înaltă cât un… maidanez, ajungem lângă primul turn de răcire, un colos înalt de zeci de metri. Printre coloanele „dezgolite” de fier vechi, zărim un peisaj… lacustru. Nu, să nu credeţi că vântul puternic şi căldura africană de afară ne-au făcut să avem… miraje! Peisajul lacustru este real. La baza turnului, pe sub scheletele de beton, e apă cât cuprinde. O măsurăm cu o cracă „dezmoştenită”, probabil, de vreun copac. Adâncimea e demnă de o lagună veneţiană sau de un ştrand: 1,5 metri!
La doi paşi de noi, un zgomot ciudat ne îngheaţă inimile. Să fie un maidanez… silenţios? Instinctiv, ne uităm la miile de bucăţele de beton din jurul turnului. La nevoie, putem riposta. Teama noastră, exacerbată probabil şi de liniştea atemporală din zonă, nu a fost justificată. Era o broscuţă care tocmai făcuse un salt în apă. Aşadar, canalele sunt şi populate. Mai încolo, se mai aud câteva orăcăieli… batraciene. La câţiva metri mai încolo, pe o bucată de apă se „bălăcesc” mai multe zeci de PET-uri şi un capac de WC.
Ieşim din decorul pseudoveneţian şi observăm că nici turnurile de răcire şi nici coşul de fum nu mai au trepte metalice pe care să poţi ajunge în vârf. Apropo de coşul de fum, la cei 180 de metri ai săi, acesta continuă să rămână una dintre cele mai înalte construcţii de profil din ţară.
Peste tot, numai ziduri năruite, schelete de clădiri mari, iarbă cât cuprinde şi o pustietate ce pare interminabilă. Din clădirile ce serveau odinioară pentru atelierele de intervenţii şi reparaţii, dar şi din pavilionul administrativ au rămas doar… umbrele. La fostul CET Sud II bate vântul şi la propriu, şi la figurat. Un obiectiv de interes strategic de grad zero pentru Ceauşescu a devenit acum un colos de interes… zero, asta şi pentru că terenul este teribil de degradat.
Dincolo de faptul că de CET Sud II s-a ales praful, rămân multe semne de întrebare legate de falimentul Termoficării, faliment care a făcut ca Primăria Piteşti să rămână şi fără un teren de 80 de hectare pe care s-ar fi putut face investiţii industriale importante. Un faliment din care au avut de câştigat mai mulţi „băieţi deştepţi”. Din fericire, Curtea de Apel Galaţi şi Tribunalul Argeş au împiedicat sustragerea activelor de sute de miliarde (în special terenurile) şi au stabilit că acestea vor fi împărţite şi valorificate de către creditori.
Pe 30 mai, Curtea de Apel Galaţi a constatat că H.G.nr.104/07.02.2002 privind transmiterea unor centrale electrice de termoficare (inclusiv Termoficarea piteşteană) din domeniul privat al statului şi din patrimoniul SC TERMOELECTRICA SA în domeniul public al unor unităţi administrativ- teritoriale şi în administrarea consiliilor locale respective, este nelegală.
Şi tot legat de falimentul Termoficării, este de-a dreptul dubios faptul că fostul director Iulian Richiţeanu, un om care s-a îmbogăţit de pe urma acestei funcţii, nu a fost tras deloc la răspundere. Cine ştie, poate că, în viitor, Direcţia Naţională Anticorupţie va lua la puricat cu mai multă eficienţă acest dosar mare şi delicat pentru… autorităţi.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI