Din superstiţiile argeşenilor! Lumânarea de la Paşti e bună de aprins când sunt furtuni şi grindină

  • Când te întorci din drum, îţi merge rău.
  • Să nu ţii inel în degetul din mijloc, că n-ai noroc în dragoste.
  • Se crede că dacă o femeie grea coase duminica, copilul ce-l va naşte va fi cu limba cusută (legată).
  • Când şezi la masă, să închizi uşa, căci vei închide gurile duşmanilor şi nu te vor mai vorbi de rău.
  • Se crede că oamenii cu pete pe faţă sunt oameni buni.
  • Femeia care merge legănându-se, care se bâţâie, nu prea e bună.
  • Să nu miroşi pe mormânturi, că nu-ţi merge bine.
  • Dacă fluieri în casă, tragi a pustiu.
  • Când bucăţica dusă aproape de gură va cădea, e semn că aceluia la care te gândeşti îi e foame.
  • Să nu umbli seara cu foc în mână, că faci pipi în pat.
  • Se crede că oamenii cu fruntea lată sunt cuminţi.
  • Când se încurcă aţa la cusătura cămăşii, înseamnă că persoana căreia i se coase este fudulă.
  • Să nu mai coşi cu aţa pe care ai descusut-o, că se îmbolnăveşte cel căruia îi coşi buleandra.
  • Cine fură găina altuia îi numără fulgii pe lumea cealaltă.
  • Când ţi se bate geana, e semn că ai să plângi.
  • Noaptea pe întuneric să nu te uiţi îndărăt, căci vei rămâne cu gâtul strâmb.
  • Să nu omori şarpele de casă că omori norocul.
  • Banul de găsit să-l strângi, că-i noroc.
  • Când mănânci din poală îţi mănânci norocul.
  • Dacă se însoară un băiat şi se mărită o fată în acelaşi an, din aceaşi casă, moare unul dintre ei.
  • Când uiţi mămăliga nesărată e semn de belşug.
  • Când trosnesc căpriorii la casă e semn rău.
  • Ca să te aperi de orice boală, poartă în deget un inel făcut dintr-o monedă căpătată de pomană.
  • Să nu doarmă cineva cu faţa în sus şi cu mâinile pe piept căci trage a moarte.
  • Cămaşa cu care o femeie a născut se leapădă ca să nu capete copilul boală.
  • Cui îi plouă la nuntă are noroc şi bogăţie.
  • Când vor plesni cercurile unui butoi, bucurie şi câştig înseamnă.
  • Omul care varsă din bucate şi băutură pe masă este semn de bucluc.
  • Când te mănâncă buzele, ai să săruţi pe cineva.
  • Când verşi cafeaua, ai să iei bani.
  • Când calul trage într-un loc unde începe să bată cu copita, să ştii că dedesubt nu-i curat.
  • La cal să nu te încaleci pe partea unde nu-i coamă.
  • Nu mânca cu cartea deschisă, că uiţi ce ai învăţat.
  • Casă nouă visând e groapă de îngropare.
  • Lumânarea de la Paşti e bună de aprins când sunt furtuni şi grindină.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here