Pe 28 iulie 1959, la ora 8.00, maşina Băncii Naţionale a României a fost atacată şi jefuită, şase hoţi mascaţi furând suma de 1.686.000 de lei, echivalentul de astăzi pentru 10 miliarde de lei. Imediat după lovitura de Banca Naţională, Securitatea a început o anchetă de proporţii, mai ales că s-a vehiculat ideea că jefuitorii puneau la cale, cu banii furaţi, un atentat la adresa liderului comunist din acea vreme, Gheorghe Gheorghiu – Dej.

Printre cei suspectaţi de organizarea jafului s-a numărat şi tatăl marelui tenismen Ilie Năstase, iar omul care l-a anchetat şi bătut cu bestialitate a fost cel mai feroce securist argeşean, colonelul Gheorghe Enoiu din Băiculeşti. Lovitura de proporţii, dată, la acea vreme, asupra maşinii băncii de lângă Maternitatea Giuleşti, a rămas cunoscută şi astăzi drept „Jaful secolului” sau „Marele jaf de la Banca Naţională”.
La acea vreme, Ilie Năstase avea doar 13 ani, iar experienţa trăită  a fost una dintre cele mai mari drame ale vieţii lui. Tatăl său, Gheorghe Năstase, a fost încarcerat şi torturat pe nedrept, fiind suspectat că ar fi fost complice cu jefuitorii. „Taică-meu lucra la Banca Naţională. Întâi a fost poliţist, apoi a lucrat în calitate de colector de bani. În ’59 s-au furat nişte bani: unii au dat lovitura, au atacat şi au spart o maşină care transporta bani. Taică-meu era colector la acel transport. El colecta banii şi îi aducea jos, unde-l aşteptau şoferul şi poliţistul. N-avea nicio vină, dar Securitatea trebuia să-i găsească pe unii vinovaţi. Aşa era pe timpul ăla, dacă nu-l găseau pe ăl vinovat, îl găseau pe un nevinovat. Cred că şoferul sau poliţistul a şi murit din cauza bătăii primite în închisoare. Taică-meu a stat şase luni la puşcărie. L-au bătut de l-au înnebunit, de nu mai ştia de el. Până la urmă, domnul Maurer, care era Ministru de Externe, l-a reabilitat. Era pe timpul lui Gheorghiu – Dej. L-au reabilitat, i-au dat şi banii din urmă, dar era deja bătut şi ţinut în puşcărie degeaba! Chiar dacă eram destul de mic, am înţeles imediat ce se întâmpla, fiindcă nu mai aveam de mâncare acasă. Cine s-o mai aducă, în absenţa tatei? Suferea, săracul, de inimă, dar l-au chinuit securiştii acolo incredibil. De la situaţia asta mi se trage mie ura faţă de Dinamo. Serios! După ce l-au ridicat pe tata, au venit şi au scormonit la noi în casă până şi în cenuşa de la sobă! Doar, doar or găsi ceva! Dar n-aveau ce! Tata le-a şi spus: „Măi, oameni, dacă eram implicat, nu luam eu banii pentru mine?! Îi dădeam la alţii?!” A luat bătăi crunte, dar tot a fost protejat un pic, fiindcă îl ştiau miliţienii. Fusese şef de post la Râmnicu-Sărat. Dar ceilalţi, am aflat, urlau până nu mai aveau glas. Îi întorceau de pe o parte pe alta cu un cearşaf, că nici nu putea să se mai mişte! Am înţeles că în anchetă au fost cooptaţi atunci şi boxeri de la Dinamo! Loveau fără să lase urme!”, a povestit Ilie Năstase despre drama trăită de tatăl său.

„Unii au cedat, spunând orice voiau să audă anchetatorii, numai să scape de chinuri”

„Pe tata l-am scos aproape mort din arest, săracul! Era într-o asemenea stare, că, atunci când a ieşit în stradă, a leşinat imediat după ce a auzit un claxonat mai strident de la o maşină. Îi scoteau la interogatorii dure pe la 2-3 dimineaţa, cu bătăi, cu teroare. Unii au cedat, spunând orice voiau să audă anchetatorii, numai să scape de chinuri. Tata însă a rezistat, fiindcă n-a avut nicio implicare. Când a ieşit din arestul de la Miliţia Capitalei, nemernicii l-au obligat pe tata să scrie o declaraţie cum că n-a păţit nimic pe durata reţinerii şi n-a fost bătut niciodată”, a declarat şi Constantin Năstase, fratele lui Ilie Năstase.

Torţionarul de la Băiculeşti: „Pe cine să mai baţi, domnule, că, după câteva palme, se pişau pe ei de frică”

Imediat după marea lovitură dată la Banca Naţională, Securitatea a început o anchetă de proporţii. Omul care a condus ancheta a fost colonelul Gheorghe Enoiu, şeful Direcţiei de Anchete Penale a Securităţii, unul dintre cei mai feroce ofiţeri ai regimului comunist. Gheorghe Enoiu s-a născut în Băiculeşti, satul Măniceşti, pe 4 noiembrie 1927, locul unde s-a şi retras, după ce s-a pensionat, în 1997, şi unde a şi murit, în 2011. Provenea dintr-o familie săracă şi, în prima parte a tinereţii, a lucrat la Tipografia CFR din Bucureşti. Adevărata „vocaţie” şi-a găsit-o în Securitate, în care a intrat în august 1949. Remarcându-se prin comportamentul bestial şi cinismul golit de orice formă de onoare şi sentiment, Enoiu a avut o carieră longevivă în Securitate, cea mai importantă funcţie fiind aceea de adjunct şi apoi şef al Direcţiei de Anchete Penale a Securităţii, instituţia responsabilă de instrumentarea represiunii pe criterii politice.
خn timpul anchetelor, Enoiu obişnuia să se înfăşoare într-un cearceaf pentru a nu se murdări de sângele victimelor. Enoiu a condus, practic, ancheta în cazul „Marelui jaf” de la Banca de Stat a RPR, din iunie 1959, pentru a cărui reconstituire filmată, acesta a scris personal scenariul, după cum a susţinut de-a lungul vieţii. Era, de fapt, reconstituirea jafului, cu lux de amănunte, unde actorii principali au fost chiar autorii furtului. Filmul, intitulat „Reconstituirea”, a fost făcut de Virgil Calotescu şi difuzat prima oară în 1960, iar în el apărea, pe post de anchetator, chiar colonelul Enoiu în persoană.
Despre cum s-a derulat ancheta în „Jaful de secolului” de la Banca Naţională, dar şi cum au fost prinşi făptuitorii, Enoiu a povestit, în exclusivitate, pentru „Universul argeşean”, cu puţin timp înainte să moară: „Eram plecat la mare, în concediu. Pe la ora 11.00, am primit ordin să mă prezint de urgenţă la ministrul de Interne, Alexandru Drăghici. La vremea aceea, eu conduceam, în cadrul Direcţiei de Anchete Penale, cam tot ce se ancheta în ţară şi care lovea în interesele statului. După ce am ajuns la ministrul Drăghici, acesta mi-a spus că s-a jefuit maşina Băncii Naţionale, din care s-au furat peste 1,5 milioane de lei. Mi s-a trasat sarcina să mă ocup de caz, iar, pentru asta, am avut la dispoziţie toate structurile statului. I-am prins relativ uşor, mai ales că le-am montat microfoane în casa unde se adunau, dar am şi introdus un om de-al Securităţii printre ei. Cu toţii erau nişte gunoaie, nişte scursuri, iar eu nu am făcut decât să apăr interesele statului”.
Enoiu nu a recunoscut însă niciodată metodele dure pe care le-a aplicat, chiar şi în cazul celor suspecţi, dar nevinovaţi, cum a fost şi cazul tatălui lui Ilie Năstase. „Pe cine să mai baţi, domnule, că, după câteva palme, se pişau pe ei de frică. Acum ce voiaţi? Să îi pupăm? Trebuia să le mai dăm câte una….”, a mai povestit Enoiu.  

Şase intelectuali evrei,  jefuitorii maşinii băncii

Cine au fost, de fapt, făptaşii? Alexandru Ioanid avea 38 de ani şi fusese locotenent de Miliţie până în martie 1959, când a fost destituit din funcţie. Era cumnatul lui Alexandru Drăghici, pe atunci ministru de Interne. Fratele său, Paul Ioanid, avea 36 de ani şi era inginer, profesor universitar, şef de catedră la Academia Militară. Igor Sevianu, în vârstă de 34 de ani, era inginer aviator şi fusese locotenent de Miliţie până în 1951, când a fost dat afară. Soţia sa, Monica Sevianu, avea 36 de ani şi era ziaristă. Abrasa-Saşa Glanzstein, 35 de ani, era profesor de istorie. Haralambie Obedeanu, 31 de ani, a lucrat la Interne, până în 1956. După arestare, cei cinci bărbaţi au fost condamnaţi la moarte, iar Monica Sevianu, la muncă silnică pe viaţă, fiind, însă, graţiată de Nicolae Ceauşescu.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI