Cele mai mari tragedii din istoria Argeşului s-au petrecut la Costeşti. În 1930, 116 copii au ars de vii într-o biserică în Vinerea Mare, iar 47 de ani mai târziu alte 18 persoane au murit arse într-un camion

8,904 views

Incendiul din Clubul Colectiv din Bucureşti şi alte două de la Costeşti, cele mai mari drame pe care le-a trăit România. În urmă cu 87 de ani, pe 18 aprilie 1930, bisericuţa de lemn din Costeşti, judeţul Argeş, a ars din temelii în timpul slujbei de Denie. În Vinerea Mare de dinainte de Paşte, o scânteie a declanşat iadul în Costeşti. Aproape toţi copiii satului, 116 la număr, au ars de vii, înghesuiţi fără scăpare în biserica de doar 24 de metri pătraţi.

Biserica din Costeşti, minusculă, avea pe-atunci o vârstă ce depăşea două veacuri. Lemnul era putrezit, bârnele erau şubrezite, iar fiecare pas chinuia periculos podeaua. La fel ca toate bisericile vremii de prin partea Munteniei, n-avea uşă, ci doar o deschizătură joasă, lată de 60 de centimetri, cât să treacă un singur om, cu capul plecat. Deoarece spaţiul era foarte mic şi erau strânşi aproape 200 de oameni în Vinerea Mare, sătenii au încercat să îl convingă pe preot să ţină slujba afară. Până la urmă s-a hotărât însă ca în biserică să stea numai copiii – 116 elevi de şcoală primară şi elevi de liceu, cel mai mic, o fetiţă de numai opt ani.

În câteva clipe, podul bisericii era în flăcări, apoi a urmat o panică îngrozitoare, care i-a ucis pe toţi într-o biserică fără uşă

Era aproape de opt şi jumătate când s-a declanşat iadul în Costeşti. Slujba începuse de câteva minute. Dascălul a aprins o lumânare şi a aşezat-o în sfeşnic. Flacăra, la început plăpândă, a crescut şi a aprins o coroană din celuloid ce stătea deasupra sfeşnicului. Focul a fost stins iute de dascăl, strivit în bătăi din palme, stârnind zeci de scântei. Una singură s-a înălţat şi a pătruns, printre crăpături, în podul bisericii, locul unde erau strânse, de ani şi ani, coroanele vechi. În câteva clipe, podul era în flăcări, iar, înăuntru, copiii nu bănuiau nimic. A fost întâi fumul gros, care i-a învăluit, otrăvindu-i, moleşindu-le picioarele. Erau aşa de mulţi înăuntru că n-aveau loc nici să cadă. A urmat panica, o panică îngrozitoare, care i-a ucis pe toţi într-o biserică fără uşă.
Fumul, ieşind în rotocoale din pod, a fost văzut de-afară de părinţi. Aceştia s-au îmbulzit la uşă, încercând să intre în micuţa biserică, să-şi salveze copiii. Ei se împingeau să intre, copiii se chinuiau să iasă şi nu reuşeau, tocmai din cauza părinţilor lor, care le blocau ieşirea. Au murit toţi, 116 copii!

Cum a fost acoperită de Securitate, în doar două ore, cea mai mare tragedie rutieră din Argeş

În vara anului 1977, la intrarea în oraşul Costeşti a avut loc cel mai grav accident rutier petrecut vreodată în Argeş. Un camion ce transporta 25 de muncitori de la Petrochimie s-a răsturnat şi a luat foc, iar 18 oameni au ars ca nişte torţe. Alertată, Securitatea a cerut ştergerea urmelor, aşa că, în mai puţin de două ore, nimic nu mai indica faptul că acolo muriseră 18 oameni.

Costeşti, sâmbătă – 9 iulie 1977. În jurul orei 11.00, un camion cu prelată, ce transporta 25 de muncitori de la Petrochimie către mai multe localităţii din sud a fost implicat într-unul dintre cele mai grave accidente rutiere petrecute în Argeş. Cu doar 100 de metri înainte de intrarea în oraş, mai exact înainte de trecerea la nivel cu calea ferată, un autoturism a ieşit brusc în faţa camionului de pe o stradă lăturalnică. Ca să evite coliziunea, şoferul camionului plin cu muncitori a virat brusc, intrând pe contrasens, numai că nu a mai reuşit să redreseze maşina, care s-a rostogolit în şanţ şi a luat foc. Doar şapte dintre cei 25 de pasageri ai camionului au reuşit să sară la timp, ceilalţi 18 murind arşi de vii. Deşi localnicii au sărit să dea o mână de ajutor, încercând să stingă incendiul cu găleţi de apă şi preşuri ude, focul a luat proporţii din cauza diluantului şi a vopselelor ce se aflau în camion, produse inflamabile pe care muncitorii de la Petrochimie le luaseră pentru acasă.

Mai multe cisterne cu apă au spălat strada, apoi s-a pus pământ peste locul accidentului

Cei care fost martorii tragicului accident spun că nici astăzi, după aproape patru decenii, nu pot uita clipele de groază care s-au derulat în faţa lor. Urletele oamenilor ce ardeau de vii, imaginea torţelor umane aflate pe mijlocul străzii, ale căror mişcări erau mecanice şi dezordonate, ofereau parcă o scenă desprinsă din Apocalipsă. Primele maşini care au sosit la locul tragediei au fost echipajele de Miliţie, după care au sosit pompieri, dar şi o macara, ce s-a chinuit minute în şir să scoată camionul din şanţ. După ce camionul a fost ridicat, iar focul – stins, bilanţul a fost unul îngrozitor: 18 morţi, toate victimele fiind arse de vii, dintre care cel mai tânăr avea puţin peste 20 de ani. La scurt timp, au venit şi ambulanţele, care nu au mai putut face altceva decât să care morţii la Spitalul din Costeşti. Imediat însă Securitatea s-a mobilizat ca la carte, iar după ce morţii au fost luaţi şi camionul – transportat pe un trailer, s-a trecut la curăţirea locului accidentului. Mai multe cisterne cu apă au spălat întreaga zonă, s-a curăţit şanţul, s-a pus pământ, aşa că, la nici două ore de la tragedie, nimic nu mai indica faptul că în acel loc muriseră 18 oameni.

Locul tragediei este şi astăzi marcat de două cruci

Viorica Şerban din Costeşti are 67 de ani şi chiar în faţa porţii ei s-a petrecut cumplitul accident. Femeia nu a fost de faţă când s-a întâmplat tragedia, întrucât fusese plecată la o pomană. S-a întors cam la o oră după accident, undeva în jurul prânzului, descoperind o imagine de coşmar chiar în faţa casei sale. „Parcă văd şi acum… Când am ajuns în faţa porţii, m-am închinat. Mai erau câţiva morţi chiar aici, în şanţ. Erau întinşi, cu faţa în sus, dar nu li se mai cunoştea chipul de la arsuri, restul fiind căraţi deja de ambulanţe. Am rămas încremenită. A fost mare prăpăd atunci… După accident, pompierii au spălat toată strada. Jurai că aici nu s-a întâmplat nimic neobişnuit”, ne-a povestit Viorica Şerban. Tot femeia ne-a arătat şi cele două cruci, care au fost ridicate la locul tragediei: una mare, pusă în amintirea celor morţi, şi una mai mică, aşezată separat, de părinţii unui tânăr mort în accident, dar care nu făcea parte din grupul muncitorilor de la Petrochimie: „Acel băiat era luat la ocazie. Îmi aduc aminte că, după accident, venea maică-sa, de câteva ori pe an, cu flori la cruce şi îi aprindea lumânări. De vreo cinci-şase ani nu am mai văzut-o. Probabil că a murit şi ea. După ce s-a terminat totul, m-am trezit cu doi bărbaţi la poartă, îmbrăcaţi bine, care m-au întrebat dacă am fost de faţă şi dacă am văzut ceva. Le-am spus că nu şi atunci m-au rugat să le scot la poartă o masă şi două scaune. S-au aşezat şi au început să scrie. Se tot uitau la stradă şi notau. Cred că au scris mai multe coli, după care s-au urcat într-o maşină neagră şi au plecat spre oraş“.

Comments

comments