În anii 72, bețivii din Argeș erau făcuți de râs în tot județul

În 1972, prim-secretarul judeţului, Gheorghe Năstase, a pornit prima campanie antialcool din perioada comunistă împotriva beţivilor din Argeş. 

Deşi în „Epoca de Aur” nu se prezentau decât realizările măreţe ale omului nou, existau şi şedinţe de partid în care se discutau probleme precum consumul excesiv de alcool. O astfel de campanie a fost declanşată chiar în Argeş, pe 4 martie 1972, de către prim-secretarul Gheorghe Năstase, iar presa vremii titra:

« Casa de Cultură a Sindicatelor a găzduit pe reprezentanţii organelor de partid şi de stat din toate oraşele şi satele judeţului, conducători de întreprinderi şi instituţii, factori de răspundere în domeniul culturii şi educaţiei, al justiţiei şi ordinii publice, medici. (…) De la începutul cuvântului său, tovarăşul Gheorghe Năstase anunţă ordinea de zi: Să discutăm despre urmările sociale ale excesului consumului de băuturi alcoolice, să stabilim măsuri pentru prevenirea şi lichidarea acestui fenomen negativ».

„Poporul nostru a condamnat dintotdeuna excesele: a dispreţuit beţivii”

Discursul de deschidere a ineditei şedinţe de partid a fost ţinut de prim-secretarul Gheorghe Năstase: „Socotim necesar să punem în discuţie asemenea probleme nu pentru că în Argeş alcoolismul ar atinge proporţii îngrijorătoare, ci pentru că pe frontul larg deschis al luptei pentru dezvoltarea conştiinţei socialiste, nu putem omite acest fenomen, care alterează climatul moral al societăţii. Ce urmărim, aşadar, prin acţiunea pe care o începem azi? Urmărim tocmai să ferim oamenii de asemenea pericole, urmărim să readucem pe cei care au căzut victime ale acestui viciu pe drumul unei vieţi demne, urmărim mai ales să împiedicăm ca alţii să ajungă sub influenţa alcoolului, urmărim să convingem că beţia nu este altceva decât o stare de intoxicaţie, de tulburare a minţii, de dezechilibru psihic şi fizic, un pericol social”.

Gheorghe Năstase a explicat care a fost scânteia care i-a determinat de fapt pe mai marii Partidului Comunist din judeţul nostru să vorbească deschis despre consumul excesiv de alcool şi chiar să declanşeze o campanie. „Fără îndoială că beţia devine cea mai periculoasă atunci când ne urcăm la volan. Cunoaşteţi cu toţii tragicul accident întâmplat în urmă cu câteva luni la Schitu Goleşti. Un tractorist a băut pe nerăsuflate un litru de ţuică şi apoi s-a urcat la volanul tractorului. Faptă iresponsabilă, criminală. Acel litru de ţuică a costat viaţa unui copil, rănirea gravă a încă 13, rănirea mai uşoară a altor 12 copii. Acel litru de ţuică a costat privarea de libertate pentru mai mulţi ani de zile a individului care a avut iresponsabilitatea să se urce beat la volan. Poate cineva să susţină că, în acest caz, este vorba de întâmplare, de ghinion, de fatalitate? Nu. Pur şi simplu beţia şi-a arătat una dintre feţele ei groaznice. Căci numai un om beat era în stare să intre în plină viteză cu tractorul şi remorca într-o coloană de copii”, a relatat prim-secretarul judeţului urmările unui tragic accident.

Deşi pe vremea aceea numărul de maşini era foarte mic, problema şoferilor care conduceau beţi era una de amploare, iar liderii PCR nu admiteau aşa ceva într-o societate multilateral dezvoltată. „Am putea să dăm multe alte exemple care demonstrează că o bună parte a accidentelor de circulaţie îşi au originea în consumul de alcool. În multe din cele 196 de accidente de circulaţie petrecute anul precedent pe teritoriul judeţului nostru a fost amestecată beţia. Să ne gândim că şi alţi 549 de şoferi au urcat mai mult sau mai puţin în stare de ebrietate la volan şi vom înţelege de ce unii numesc mijloacele de transport „moarte călătoare”, prezenta Gheorghe Năstase concluziile unui raport legat de consumul de alcool la volan.

Beţivii erau criticaţi în adunări publice, la locul faptei

La finalul şedinţei, s-a votat şi o hotărâre cu măsuri concrete ce urmau să se ia pentru combaterea consumului de alcool. „Se vor organiza periodic în casele de cultură, căminele culturale, cluburi, în întreprinderi şi instituţii conferinţe în conţinutul cărora să se explice consecinţele nefaste ale alcoolismului asupra sănătăţii omului, a influenţei în procesul muncii şi în viaţa socială. Vor fi trimise la oraşe şi sate, în întreprinderi şi instituţii, brigăzi ştiinţifice, formate din medici, jurişti, cadre didactice şi ofiţeri de miliţie, care să arate populaţiei implicaţiile nocive ale alcoolului asupra normelor de viaţă şi conduită socială.

Comitetele executive ale consiliilor populare municipale, orăşeneşti şi comunale vor sprijini organele de justiţie pentru organizarea judecării la faţa locului a faptelor penale mai grave, săvârşite sub influenţa alcoolului. În vederea creării unei opinii favorabile pentru combaterea alcoolismului, hotărârile judecătoreşti pronunţate în astfel de cauze vor fi prelucrate în colectivele de muncă, precum şi cu cetăţenii din cartiere şi sate.

Persoanele care săvârşesc infracţiuni în cadrul întreprinderilor, instituţiilor şi unităţilor cooperatiste de deservire, în cartiere, sate, sub influenţa alcoolului, vor fi demascate în adunări publice, organizate la locul comiterii faptei”.

 

1 COMENTARIU

  1. […] „Socotim necesar să punem în discuţie asemenea probleme nu pentru că în Argeş alcoolismul ar atinge proporţii îngrijorătoare, ci pentru că pe frontul larg deschis al luptei pentru dezvoltarea conştiinţei socialiste, nu putem omite acest fenomen, care alterează climatul moral al societăţii. Urmărim să readucem pe cei care au căzut victime ale acestui viciu pe drumul unei vieţi demne, urmărim mai ales să împiedicăm ca alţii să ajungă sub influenţa alcoolului, urmărim să convingem că beţia nu este altceva decât o stare de intoxicaţie, de tulburare a minţii, de dezechilibru psihic şi fizic, un pericol social”, spunea Gheorghe Năstase în fața a peste 800 de oameni, conform site-ului Universul Argeșean. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.