Avem bucuria de a primi iertarea de la Dumnezeu doar atât cât iertăm şi noi celor care ne-au greşit nouă, într-un fel sau altul. De fiecare dată când rostim Rugăciunea Domnească, Tatăl nostru, dăruită nouă de Iisus Hristos, şi ajungem la cererea: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”, ne pecetluim pentru totdeauna viaţa noastră, atât aici, pe pământ, cât şi în lumea în care vom merge după moarte. Fără a ocoli răspunsul exact, spunem: dacă nu iertăm, niciodată nu vom fi iertaţi! Mântuirea depinde şi de noi! Iisus Hristos ne-a dat şansa unică a salvării vieţii noastre veşnice, prin iertarea pe care trebuie să o acordăm celor asemenea nouă, fraţilor noştri de pretutindeni, călători în această frumuseţe a lumii văzute. Cheia de la uşa Raiului este la îndemâna noastră! Cum ascultăm de porunca lui Dumnezeu, chemându-ne la iertare? Să ne răspundem chiar acum, fără să ne cruţăm, oricare ar fi motivul supărării noastre. Se merită oare să pierdem Raiul pentru motive şi mofturi trecătoare? Ar fi ofensator la adresa lui Dumnezeu şi nefolositor pentru noi! Să facem un salt curajos din micimea vanităţilor şi să stârpim mândria, păcatul de moarte care ne bântuie fără odihnă şi cruţare. Dacă avem bucuria iertării în inima noastră, atunci şi postirea noastră poate avea un real folos.
Neiertarea, ţinerea în inima noastră a întunericului duşmănos, ne întunecă viaţa şi peste faţa noastră se arată posomorârea. Iisus Hristos ne învaţă: „Când postiţi, nu fiţi posomorâţi ca făţarnicii; căci ei îşi mânjesc feţele, ca să le arate oamenilor că ţin post; adevăr vă grăiesc, îşi iau plata lor. Tu însă când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa, pentru ca nu oamenilor să te arăţi că posteşti, ci Tatălui Tău Care este întru ascuns, îţi va răsplăti la arătare”.
Înţelegem, că Iisus Hristos este împotriva făţărniciei, a unei ipocrizii îmbrăcate în veşmântul pioşeniei afişate pe toate drumurile. De asemenea, vedem ca la lumina zilei că Iisus Hristos îndeamnă la discreţia postului. A ne lăuda cu postul, cu postirea, cu eforturile noastre, şi a nu păstra taina postului, a lucrării duhovniceşti de efortul susţinut de harul Duhului Sfânt, este, de asemenea, ofensarea cu neascultarea noastră, faţă de Cuvântul Divinului Mântuitor.
Ne-a lăsat Iisus Hristos un meniu de post? Pe vremea Sfântului Apostol Pavel erau, ca şi azi, dispute asupra ţinerii postului. El răspunde romanilor astfel: „Unul crede că poate să mănânce de toate, cel slab însă mănâncă legume. Cel ce mănâncă să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă, iar cel ce nu mănâncă să nu judece pe cel ce mănâncă; pentru că Dumnezeu l-a primit. Cine eşti tu cel ce judeci?”.
Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Eu l-aş numi de o mie de ori mai fericit pe cel ce mănâncă, decât pe cel ce posteşte de mâncare, dar face nedreptate… căci nu mâncarea este un rău, ci păcatul…De aceea, cine mănâncă şi nu poate să postească, acela să împartă milostenie cu prisosinţă, să facă rugăciuni stăruitoare, să dovedească o râvnă evlavioasă pentru ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, să se împace cu duşmanii lui, să alunge din suflet orice ţinere de minte a răului. Îndeplinind acestea, el va posti adevăratul post, aşa cum îl cere de la noi Domnul, căci cinstirea postului nu constă în reţinerea de la bucate, ci în evitarea păcatelor, aşa cum acela care posteşte, mărginindu-se numai la reţinerea de bucate, acela este cel ce necinsteşte postul”. După cum vedem, nici Sfântul Ioan Gură de Aur nu ne dă un meniu de post trupesc, ci unul sufletesc.
O definiţie a postului de bucate ar fi: să se mănânce tot ceea ce nu pune în pericol viaţa noastră, de zi cu zi, iar o definiţie a postului sufletesc: să ne ferim trupul şi sufletul de toate păcatele care ne ispitesc, zi de zi. Să ne spovedim păcatele făcute! Să punem început bun, cu sinceră căinţă! Să cerem ajutorul lui Dumnezeu, pentru ca să urâm şi să lepădăm păcatul care bate mereu la uşă. Aceasta înseamnă că ascultăm de Cuvântul Domnului Iisus Hristos şi al Sfinţilor Părinţi.
