89 de ani de la tragedia din Costeşti. 116 copii au ars de vii în biserică, în Vinerea Mare

46,713 views

89 de ani de la tragedia din Costeşti. 116 copii au ars de vii în biserică, în Vinerea Mare. Despre tragedia de la Costeşti din satul Zorile s-au scris, de-a lungul timpului, o mulţime de articole, începând cu presa vremii, în special ziarul „Universul”, dar şi în alte gazete. La 18 aprilie 1930, bisericuţa din lemn din Costeşti a ars din temelii în timpul Deniei Prohodului Domnului. Aproape toţi copiii satului, 116 la număr, se aflau înăuntru şi au ars de vii. Erau înghesuiţi în biserica de lemn, de doar 24 de metri pătraţi, veche de peste 200 de ani.

Ca toate bisericile vremii de prin partea Munteniei, „uşa” era reprezentată de o deschizătură lată de 60 de centimetri şi înaltă doar cât să treacă un singur om, cu capul plecat.

Ferestrele erau înguste şi ferecate cu gratii de metal. Înainte de slujbă, între săteni şi preot s-a iscat o mică gâlceavă. Primii încercau să-l convingă pe preot să ţină slujba afară, fiind că nu aveau cu toţii loc în biserică. Erau aproape 200 de oameni, iar lăcaşul, extrem de mic.

Înţelegerea finală a fost ca în biserică să stea numai copiii, 116 elevi de şcoală primară şi de liceu, iar adulţii să rămână afară. Dezastrul a pornit de la o lumânare aprinsă de dascăl. Flacăra a crescut până ce a ajuns să aprindă o coroană din celuloid ce stătea deasupra sfeşnicului.

Cu propriile palme, dascălul s-a chinuit să stingă focul aprins, dar, fără să vrea, când strivea flăcările, a stârnit zeci de scântei. Una dintre ele s-a înălţat şi a pătruns, printre crăpături, în podul bisericii, locul unde erau strânse, de ani şi ani, coroanele vechi.

Când au observat focul, încercând să intre să-şi salveze copiii, părinţii s-au îmbulzit la uşă. În acelaşi timp, copiii se chinuiau să iasă şi nu reuşeau, tocmai din cauza lor, fiindcă le blocau ieşirea. Au murit toţi, 116 copii, tot tineretul satului. Tot atunci şi-a găsit sfârşitul şi preotul paroh Dumitru Vişinescu, care a fost mistuit de flăcări împreună cu fiul său, în vârstă de 11 ani.

Deşi biserica a ars complet, Sfânta Evanghelie, scrisă pe hârtie, a rămas intactă, lucru considerat apoi o minune şi un semn.

Din cauza terenului accidentat, autospeciala Secţiei de Pompieri Piteşti a reuşit să se apropie doar la 200 de metri de biserica în flăcări. Cu ajutorul mai multor linii de furtun, incendiul a fost stins aproape de miezul nopţii. Până spre dimineaţă, pompierii militari au scos trupurile carbonizate ale victimelor.

Regina Maria, prezentă la înmormântarea victimelor

Tragedia din Costeşti a făcut înconjurul lumii. Au venit ajutoare din toată ţara, din toată Europa, din Statele Unite ale Americii. Chiar şi Regina Maria şi principele Mihai au venit la înmormântarea celor dispăruţi la Costeşti, iar doamna de onoare a Majestăţii Sale, Simone de Lahovary, s-a ocupat personal de starea unuia dintre copii, care a supravieţuit incendiului. Din dispoziţia Reginei, acesta a fost tratat la Paris, însă a mai trăit doar două luni, arsurile fiind extrem de grave.

Comments

comments