29 iunie, Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel – una dintre cele mai potrivite zile pentru a scăpa de blestemele de peste an

1,036 views

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi în fiecare an pe 29 iunie. Această sărbătoare este denumită popular Sânpetru de Vară şi marchează mijlocul verii agrare şi timpul secerişului.

Obiceiuri de Sânpetru – femeile împart oale cu apă, pentru ca cei morţi să aibă ce bea pe lumea cealaltă

– De ziua Moşilor de Sânpetru sau de Vară, femeile împart oale cu apă, pentru ca cei morţi să aibă ce bea pe lumea cealaltă.

– Nu e îngăduit niciunei femei să mănânce mere până în această zi, fiindca altfel îi supără pe morţi. După sărbătoare însă, femeile tinere pot mânca mere, cele vârstnice fiind nevoite să mai aştepte până la Sfântul Ilie.

– Până în această zi nu se scutură merii. Se crede că, dacă se respectă această datină sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.

– Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul, astfel pistruii nu se mai înmulţesc.

– Sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel se ţine timp de trei zile pentru ca agricultorii să fie protejaţi împotriva potoapelor şi pentru ca grânele lor să fie bogate.

– Privighetorile şi cucii nu mai cânta în această zi.

Dacă tună şi fulgeră de Sânpetru, nucile şi alunele vor fi viermănoase

Sărbătoarea sfinţilor Petru şi Pavel se ţine timp de trei zile pentru ca agricultorii să fie protejaţi împotriva potoapelor şi pentru ca grânele lor să fie bogate. În lumea rurală, sărbătoarea este cunoscută sub numele de Sânpetru şi marchează vremea secerişului şi jumătatea verii agrare. Ziua de dinaintea sărbătorii este dedicată spiritelor cerului care, până în această zi, umblă libere prin lume şi îi pedepsesc pe cei care dorm pe afară. Un mod de protecţie împotriva acestor duhuri sunt usturoiul şi pelinul. Fiind pus mai mare peste încăperile Raiului, Sânpetru împarte hrana animalelor sălbatice – şi mai ales lupilor, această zi fiind denumită şi “Sărbătoarea lupilor”, şi fierbe grindina pentru a o mărunţi prin topire şi a deveni mai puţin primejdioasă pentru oameni şi ogoare.

Scapă de blesteme cu rugăciuni

Potrivit tradiţiei, Ziua Sfântului Petru este una dintre cele mai potrivite pentru a scăpa de blestemele de peste an. Așa că, dis-de-dimineață, este bine să mergi la biserică să faci rugăciuni împotriva farmecelor și duhurilor rele. Pentru că blestemele venite din partea cuiva care a dorit să-ți facă rău intenționat să nu-ți mai tulbure liniștea, trebuie să-ți purifici casa și membrii familiei stropindu-i cu puțină apă sfințită luată de la biserică.
Pentru sporul casei și pentru sănătate, se respectă tradiția Moșilor de Sânpetru și se sfințesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci și mere acrișoare; apoi, aceste ofrande se împart oamenilor săraci.

Comments

comments