România a importat în 2017 alimente în valoare de 3,2 miliarde de euro, record absolut după 1989

133 views

În prima jumătate a anului 2017, România a importat alimente în valoare de 3,2 miliarde de euro, cu toate că anul acesta este fructuos din punct de vedere agricol. Față de 2008, suma importată anul acesta este dublă și nu a mai fost consemnată după 1989.

În anul 2008, anul „de vârf” al economiei, importurile agroalimentare din primul semestru însumau 1,6 miliarde de euro. Ele au crescut constant, trecând pragul de două miliarde de euro în prima jumătate a anului 2013 şi ajungând la 2,9 miliarde de euro în aceeaşi perioadă din 2016.

Institutrul Naţional de Statistică a publicat miercuri date conform cărora exporturile agroalimentare ale României în primul semestru din 2017 au fost de doar 2,1 miliarde de euro, rezultând un decalaj faţă de importuri de 1,1 miliarde de euro, un alt record istoric.

Conform Mediafax, specialiştii spun că anul acesta este unul dintre cei mai buni din punct de vedere agricol, dar producătorii autohtoni n-au reuşit să acopere decât într-o mică măsură cererea de produse alimentare. Această grupă de produse a înregistrat în primul semestru, vânzări cu 3,5% faţă de aceaşi perioadă din 2016.

Patronatele din agricultură spun că majoritatea producţiei se vinde imediat după recoltă sau se livrează la export, doar 40% din producţia naţională putând fi păstrată în depozite cu atmosferă controlată

Din această cauză, în fiecare an, România importă masiv mâncare în lunile de iarnă şi primăvară, reechilibrând apoi, în vară şi toamnă, balanţa între exporturi şi importuri.

Singurul an în care balanţa comercială cu produse agroalimentare a înregistrat exporturi mai mari decât importuri, a fost 2015, pe fondul unor livrări-record de cereale pe pieţele externe.

Comments

comments