Regina Elisabeta a dăruit Mănăstirii Curtea de Argeş o Evanghelie unică în lume

1,782 views

Elisabeta, prima Regină a României, a dăruit Mănăstirii Curtea de Argeş, Evanghelia Învierii din Sâmbăta Mare, pictată pe pergament şi scrisă cu litere de aur chiar de Majestatea Sa, o Evanghelie unică în lume, după cum susţine însuşi Arhiepiscopul Calinic.

La începutul anului 1886, Regina Elisabeta, împinsă de un sentiment pe cât de înalt, pe atât de evlavios, a început să picteze un manuscript pe pergament, destinat Mănăstirii Curtea de Argeş, ce conţinea cele douăsprezece Evanghelii ce se citesc în Joia Mare, precum şi Evanghelia Învierii din Sâmbăta Mare. „Acest nepreţuit odor este scris întreg de M.S. Regina Elisabeta, pe 50 de pagini mari în folio; fiecare pagină este încadrată într-un chenar lat de 15 cm şi alcătuit din motive diferite şi combinate după inspiraţiune proprie: când flori de munte, rânduite cu gust, când seminţe de paltin, când împletituri de arabescuri şi desemnuri luate din ornamentica românească. Fundul fiecărei pagini este deosebit colorat. Textul e scris cu aur sau cu argint, după cum convine mai bine tonului coloarei. Fiecare pagină din cele 50 fiind unice în sine prin iniţiale, prin decoraţiune şi colorare, destăinuieşte o intenţiune artistică şi o bogată imaginaţiune a regescului lor autor“, precizează autorul George Bengescu, în cartea sa „Din viaţa Majestăţii sale Elisabeta, Regina României”.

Regina Elisabeta, obsedată de drama Meşterului Manole

Iată şi cum a descris Regina Elisabeta, într-o scrisoare datată la 20 noiembrie 1886, adresată prinţesei Elena Bibescu, modul în care enoriaşii au primit Evanghelia sa: „A propos de penel: Evanghelia mea a slujit la inaugurare, toată lumea a sărutat-o şi mi s’a înfiorat pielea pe mine văzând că lucrul mâinilor mele a devenit obiect de veneraţie. Regele şi cu mine ne-am dus să’l vizităm pe episcop şi l-am luat cu noi în trăsură, ca să meargă să ia Evanghelia depusă de episcop în altar. S-a aşezat în uşa bisericii şi eu întorceam paginile, explicându-le, iar bieţii oameni le sărutau, la fel şi umerii şi mâinile mele şi mă blagosloveau de o mie de ori – a fost una din cele mai frumoase zile din viaţa mea. Un soare strălucitor lumina biserica ideală, cuceritoare, atât de frumoasă, că, intrând în ea, am început să plâng.

Episcopul a făcut un lucru nefăcut, poate, niciodată până atunci. Altarul fusese sfinţit şi noi, celelalte femei, îl părăsisem când m’a chemat, m’a pus să sărut Evanghelia şi altarul, binecuvântându-mă în acest timp. Am înţeles şi am înălţat o rugă lui Dumnezeu. A auzit-o oare? Am să-ţi trimit toată descrierea. Va apărea odată cu heliogravurile. Mi-am îndoit credinţa de când m-am întors şi (André) Lecomte (du Nouÿ) care e aici de mai multe zile îmi dă cele mai bune poveţe. Mi-a spus în ziua aceea mai multe lucruri plăcute, rămânând perfect calm, modestia întruchipată, cu ochii lui trişti, mari şi părul albit. I-am spus: „Din fericire, nu aveţi soarta lui Manole!” Mi-a răspuns: „Nu, eu n-am zidit singur!”. Vorbesc mult cu el despre drama lui Manole, care ar putea deveni minunată, dacă aş avea curajul să încep. Subiectul mă obsedează. Mă gândesc la el zi şi noapte. Doamne, dacă aş avea trei mâini drepte şi poate un mic creier de schimb!…”, scria una dintre cele mai iubite feţe regale pe care le-a avut România.

ÎPS Calinic: „Regina Elisabeta, mama de aur a României!”

Despre această Evanghelie unică în lume, aflată la Curtea de Argeş,  Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului spune că este o dovadă a iubirii pe care regina i-a purtat-o lui Dumnezeu, dar şi fiicei sale, moartă la vârsta de doar patru ani: „Gândul şi inima îndurerată a Reginei Elisabeta, după moartea singurului ei copil, la numai patru ani de la naştere, aveau să se aştearnă întru culori şi slove de aur, lăsându-ne o Evanghelie unică pictată pe pergament, drept mărturie a iubirii pe care a purtat-o lui Dumnezeu şi fiicei sale. (…) După moartea Regelui Carol, soţul Reginei Elisabeta, în septembrie 1914, după o domnie glorioasă de 48 de ani, acesta avea să se odihnească în Catedrala Episcopală de la Curtea de Argeş. Tot atunci, Regina Elisabeta s-a mutat în Palatul Episcopal de la Argeş, unde doi ani, în fiecare zi, îmbrăcată în doliu, ca o veritabilă călugăriţă ortodoxă, mergea de două ori pe zi la mormântul lui Carol. În singurătate şi tristeţe a murit la 18 februarie 1916, fiind doborâtă definitiv de gripă şi congestie pulmonară. Când am găsit în podul Palatului Episcopal tabloul în creion al Reginei Elisabeta adormită în Domnul arătându-ne ultima faţă regală, am avut bucuria a zice în inima mea că se odihneşte mama de aur a României! Regina celebră a României, Elisabeta sau Carmen Sylva, a fost înmormântată într-o zi de 18 a lunii februarie, zi plină de ger, fără alai regesc, fără lacrimi, fără regrete. Aşa a fost de la Dumnezeu, ca România Ortodoxă să aibă în sânul ei un Rege catolic şi o Regină protestantă, un fel de model european ecumenic! S-au depănat pe roata istoriei 90 de ani rotunzi de când Regina Elisabeta a românilor se bucură în frumuseţea lumii nevăzute!”.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI