O nouă metodă de înșelăciune! Falși gunoieri au fost prinși de Poliția Locală când escrocau piteștenii

580 views

Doi bărbați de 66, respectiv 67 de ani, au fost prinși de un echipaj al Poliției Locale Pitești în timp ce solicitau bani de la locatari. Cei doi bărbați din localitatea Corbii Mari, județul Dâmbovița, sub pretextul că sunt lucrători la serviciul local de salubritate, cereau bani locatarilor din Pitești.

Aceștia au fost surprinși în zona Gheorghe Doja, mai precis blocul B6A, în timp ce solicitau bani de la locatari. Ei au fost amendați de către Poliția Locală cu câte 200 de lei. Metoda falșilor gunoieri este aplicată în special în cartierele de blocuri din Pitești. Falșii angajați apar, de regulă, în preajma sărbătorilor, îmbrăcați în haine care seamănă a salopete, iar metoda după care acționează este clasică: aceștia sună la interfon spunând că sunt de la ”gunoi” după care iau la rând apartamentele și cer bani.

”Facem apel către cetățeni să fie vigilenți și să nu cadă în capcana acestor impostori care, de cele mai multe ori nici nu sunt din județul Argeș. De asemenea, vă aducem la cunoștință că angajații celor două firme de salubritate care operează în Pitești nu vor aplica niciodată asemenea metode”, precizează reprezentanții administrației locale.

Comments

comments