Ministrul Sănătății: Aproximativ 10% dintre salariați vor avea salarii mai mici

3,481 views

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a spus că aproximativ 10% dintre angajați vor avea salarii mai mici, asta pentru că ”sunt și greseli de management”, iar managerii trebuie să acopere pierderile din venituri proprii. La finalul negocierii cu sindicaliştii din sănătate, Sorina Pintea a declarat: “Există o lege pe care trebuie să o aplic. Sunt si greşeli de management, spitalele din subordinea Ministerului Sănătăţii au probleme cu încadrarea pentru că în subordine sunt spitalele mari care au şi sporuri foarte mari”.

Ministrul Sănătății a spus că va da o circulară în care va informa managerii de spitale să acopere pierderile salariale din veniturile proprii.

Guvernul a aprobat regulamentul cadru al sporurilor acordate angajaţilor din sistemul sanitar, care stabileşte procente diferenţiate în funcţie de condiţiile fiecărui loc de muncă, în condiţiile în care Legea 153/2017 prevede un nivel maxim al sporurilor acordate în sistemul sanitar şi de asistenţă socială la 30% din suma salarilor de bază la nivelul ordonatorilor principali de credite. Ca urmare a deciziei Guvernului, acest nivel poate ajunge şi până la 85%.

Comments

comments