În timpul inundaţiilor din ’75, Ceauşescu a cules grâu de pe câmp cot la cot cu ţăranii din Boteni

1,554 views

În timpul inundaţiilor din 1975, Ceauşescu a străbătut ţara, în lung şi-n lat. I-a cravaşat pe români să recupereze pagubele până la sfârşitul anului, fără a pune în pericol cincinalul. Aparatul de propagandă l-a prezentat drept omul aflat „întotdeauna în mijlocul poporului, la bine şi la greu“. Dar din gura „Tovarăşului“ nu s-a auzit un cuvânt de mângâiere pentru familiile victimelor, nici pentru agoniseala de-o viaţă luată de ape.

În vara anului 1975, inundaţiile au lovit România, provocând 49 morţi şi 12 dispăruţi. Judeţele Mureş, Buzău, Prahova, Vâlcea, Ilfov şi Argeş au fost cele mai afectate. Timp de două săptămâni, între 3 şi 16 iulie, nenorocirea a ţinut capul de afiş al presei centrale. În paginile ziarelor, informaţiile despre victime şi pagube materiale au fost cenzurate, în schimb a fost supradimensionat rolul lui Ceauşescu de catalizator al „energiilor poporului“. Omniprezent, „Tovarăşul“ s-a deplasat de-a lungul şi de-a latul ţării, dând „exemplu personal“ în lupta cu vitregiile naturii. Unităţile Armatei, Miliţiei, Securităţii şi Gărzile Patriotice au primit consemn de „stare de alarmă“. Cu mic, cu mare, „cu toate forţele“, românii au fost îndemnaţi să strângă recoltele de pe câmp. După ce a ascultat rapoartele din teritoriu, judeţ cu judeţ, Ceauşescu le-a cerut prim-secretarilor de partid să scurgă apa de pe câmpuri, să repare şoselele, căile ferate, legăturile telefonice şi liniile electrice. Totul în „spirit de disciplină, de răspundere“.
Respectând decretul care instituia starea de necesitate, miliţienii, militarii şi pompierii au construit diguri, au securizat stâlpii de înaltă tensiune şi au salvat ce se mai putea din bunurile oamenilor. Au fost scoşi la muncă 33.500 deţinuţi din celulele în care îşi ispăşeau pedepsele. La obiectivele importante, precum termocentrale şi hidrocentrale, s-a pus pază.

Ceauşescu le-a cerut ţăranilor să scoată grâul fir cu fir din nămol şi să-l pună la uscat

În zilele următoare, membrii CPEx au suportat aproape zilnic nervii lui Ceauşescu. I-a ţinut numai în şedinţe, întrerupte de deplasările sale prin judeţele patriei. Aşa cum obişnuia în situaţii de criză, „Tovarăşul“ găsea vinovaţi printre subalterni. Totuşi, în problema inundaţiilor, se pare că avea dreptate. În 1971, România declanşase, cel puţin pe hârtie, un vast program pentru regularizarea cursurilor de ape, protejarea fabricilor, a uzinelor şi a localităţilor din zonele expuse. Dar hotărârile „nu s-au transpus integral în viaţă“, după cum îi plăcea lui Ceauşescu să spună. Ca să remedieze situaţia, Ceauşescu a trecut Consiliul Naţional al Apelor (până atunci afiliat Ministerului Agriculturii) sub autoritatea Guvernului şi în responsabilitatea vice-prim-ministrului Emil Drăgănescu. S-a luat de specialişti, criticând barajele de pe Argeş, „slabe, subdimensionate“, făcute „fără niciun studiu serios şi fără răspundere“. În opinia lui Ceauşescu, podurile erau şi ele prea joase.

Convins că informările din teritoriu erau „puţin mai roze“, Ceauşescu a vrut să vadă cu ochii lui, din înaltul cerului, dimensiunea dezastrului. În primele zile ale inundaţiilor, elicopterul prezidenţial a zburat deasupra judeţelor Ilfov, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Olt, Teleorman. Ajuns în Argeş, lepădând sacoul, doar în maleta cu mâneci scurte şi pantalonii de stofă, Ceauşescu a cules grâu alături de ţăranii din Boteni, una dintre cele mai afectate comune de inundaţii. După care a insistat să vadă Combinatul chimic din Râmnicu-Vâlcea şi Întreprinderea de aluminiu Slatina, două dintre „bijuteriile“ industriei româneşti. خn zilele următoare, elicopterul prezidenţial l-a purtat deasupra Transilvaniei, în Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Cluj, Alba, Sibiu. Alături, în acele zile, i-a fost Gheorghe Oprea. În drum spre Rupea, Ceauşescu a făcut un popas la marginea unui lan de grâu, cerându-le ţăranilor să scoată „fir cu fir din nămol şi să-l pună la uscat“.

Ceauşescu a venit de trei ori în Argeş pentru a vedea la faţa locului cum evoluează starea lucrărilor”

Unul dintre cei care îşi amintesc foarte bine inundaţiile din ’75 este fostul senator Constantin Tămagă, pe atunci inginer-şef la CAP Mozăceni. „Într-adevăr, în 1975 şi 1976 au fost inundaţii mari, cred că cele mai mari din istoria României, iar eu îmi amintesc foarte bine măsurile care s-au luat atunci, pentru că eram pe atunci inginer-şef la CAP Mozăceni. A plouat neîncetat timp de câteva luni, iar apa a acoperit, practic, toate culturile agricole. Tot atunci a fost dată şi o alarmă pentru barajul Vidraru, dar, din fericire, a fost una falsă, pentru că s-a dovedit că barajul a fost rezistent ş nu prezenta vreun pericol. De fapt, atunci râurile mici au făcut probleme, ca Bratia, Brătioara, Argeşelu… Ceauşescu a venit la noi în judeţ de cel puţin trei ori în acea perioadă pentru că era nevoie să se ia măsuri extreme, mai ales că Argeşul era printre judeţele cele mai afectate de inundaţii. A fost mobilizată toată forţa de muncă pentru salvarea producţiei agricole. Au fost aduşi pe câmp elevi, muncitori din uzină şi de peste tot de pe unde s-a putut. Cu toţii au recoltat cerealele din apă cu secera şi s-au folosit atunci combine cu şenile, ca la orezării. Au fost mobilizate forţe puternice, au fost cheltuieli foarte mari, dar recolta a fost salvată. Mai depreciată calitativ, mai mică oarecum, cantitativ, dar a fost salvată”.

Comments

comments