În 1848, un incendiu distruge Piteştiul în întregime. Focul a durat 4 ore şi a mistuit tot: case, prăvălii, mărfuri şi biserici

20,842 views

„În 1848 se întâmpla o tragedie în târgul nostru: un mare incendiu. În ziua de 18 august, miercuri seara, la orele 3 noaptea, a luat foc oraşul Piteşti şi a ars tot târgul, trei mahalale şi trei biserici: Sfântul Nicolae, Sfântul Gheorghe şi Mavrodolu. Focul a durat 4 ore şi a mistuit tot: case, prăvălii, mărfuri şi biserici…”. (Marele Dicţionar Geografic al României, vol. IV).

Bisericii Sfântul Gheorghe i-a ars acoperişul de şindrilă şi amvonul, clopotele căzând jos… Mărturie este Sinodicul, care descrie cum negustorii şi-au salvat o parte din mărfuri, introducându-le în biserică. Confirmarea focului şi a pagubelor suferite de biserică apar şi într-o jalbă dată Primăriei în 1864 de către preoţii: protopop Gheorghe Economul şi Sandu Duhovnicul. Deşi, în urma incendiului, Piteştiul este distrus în întregime, datorită importanţei sale economice şi comerciale de la acea vreme, oraşul este reconstruit din temelii în scurt timp.

Încă de la 1845, la Piteşti existau fabrici de pălării, de săpun, de obiecte de piele, de tutun, de preşuri şi de rogojini. Ulterior s-a impus ca un centru economic şi cultural al acestei zone, iar în secolul al XX-lea a devenit reşedinţa judeţului Argeş. „În anul 1848, din cauza unui incendiu devastator, oraşul a fost distrus aproape în întregime, aşa încât nu s-a păstrat nicio clădire din Evul Mediu. Însă datorită importanţei sale, Piteştiul a fost reconstruit în scurtă vreme”, afirmă şi fostul director al Muzeului Judeţean, Spiridon Cristocea.

„Plasa Piteşti are o comună urbană şi 31 de comune rurale, formate din 149 sate şi cătune, cu o populaţie de 28.000 de suflete, 6.673 case şi 72 de biserici”

Marele Dicţionar Geografic al României: Piteştiul secolului 19: „Plasa Piteşti are o comună urbană şi 31 de comune rurale, formate din 149 sate şi cătune, cu o populaţie de 28.000 de suflete, 6.673 case şi 72 de biserici. Reşedinţa acestei plase este în Piteşti, capitala judeţului… Statul posedă în plasă patru proprietăţi, aducând un venit anual de 14.935 lei şi 987 pogoane pădure. Produce mai ales porumb bun, vin şi rachiu de prune. În timpul din urmă au început a se forma şi mici industrii în oraşul Piteşti… Oraş comercial servind de întrepozit producţiunilor judeţelor Muşcel, parte din Vâlcea şi Argeş. Piteştiul are o populaţie de 15.570 locuitori şi aici este reşedinţa tutulor autorităţilor administrative precum: Prefectura, Comitetul permanent, Tribunalul, Primăria, Creditul Agricol, Poşta, Telegraful. Piteşti posedă un liceu: Liceul I. C. Brătianu, clasic, înfiinţat ca gimnaziu la 1866, transformat, o şcoală de meserii, 3 şcoli primare de băeţi şi 3 de fete, mai multe institute, o şcoală izraelită, o şcoală la biserica catolică, una la biserica luterană şi una de fete mici… Mai are o biserică catolică, una luterană, una protestantă, una armenească şi o sinagogă, 4 cimitire, o grădină publică, un bulevard frumos plantat care duce de la gară în centrul oraşului, o fabrică de postav, una de producte chimice şi un spital de 40 de paturi.

Oraşul Piteşti are un budget de 475.107 lei, 63 bani (1895 – 1896)…

În acest oraş se ţin anual mai multe bâlciuri, din care cele mai principale sunt: la Sf. Gheorghe, la Înălţarea Domnului, la Dumineca tutulor Sfinţilor şi la Drăgaica (24 iulie).
Piteşti este cap de linie a mai multor şosele naţionale şi judeţene, precum şoseaua Piteşti – Bucureşti, şoseaua Piteşti – Câmpulung, şoseaua Piteşti – Curtea de Argeş – R. Vâlcea, şoseaua Piteşti – Slatina, şoseaua Piteşti – T. Măgurele şi şoseaua Piteşti – Giurgiu…”

„La culesul viilor, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu se deşertă Capitala de boeri cari, ca şi Domnul cu Curtea lui, veneau să-şi culeagă viile din podgoriile piteştene”

Istoric. „După cercetările până azi făcute, pe locul unde se aflî aşezat oraşul Piteşti, se ridică, în timpul dominaţiunei romane, oraşul Pirum. Legenda spune că Negru-Vodă ar fi descălecat Piteşti, ca şi Curtea de Argeş, Târgoviştea, Buzăul şi Câmpulungul. Sigur este că multe din hrisoavele lui Mircea sunt datate din oraşul Piteştilor, la sfârşitul secolului XIV. De la 1388 încoace, Domnii Ţărei – Româneşti au avut printre oraşele lor de reşedinţă şi Piteşti. De atunci, morile, viile şi drumul cel mare care trecea de la Bucureşti prin Piteşti la Câmpulung şi, de aci, prin pasul Branului, la Braşov, au dat o viaţă, o însemnătate politică şi o bogăţie comercială şi industrială, cari s-au continuat, crescând de la 1437 şi până în secolul trecut.

Radu – Vodă, Vlad – Vodă, fiul lui Vlad – Vodă, Mihnea – Vodă, Neagoe Basarab (Basarab – Vodă, fiul lui Basarab – Vodă), alţi domni din secolul XVI, precum şi din secolul XVII, Matei Basarab şi Brâncoveanu locuiesc adesea în Piteşti.
Oraşul îşi are încă din secolul XVI judeţul şi pîrgarii săi certificaţi de hrisoave domneşti şi de zapise particulare. Comerciul său cu Braşovul este de la 1503 mult mai activ de cât al altor oraşe din Ţara – Romînească. Piteşti aveau pârcălabi, pe cari hrisoavele secolului XVII ni-i arată stând de paza oraşului şi judecând pricinele locuitorilor. Multe familii boereşti, ai căror membri au jucat roluri însemnate în istoria Ţărei, şi-au avut originea din Piteşti. Negustori cu averi însemnate au locuit aici, mai cu seamă în secolul XVII. Viile din dealurile piteştene erau vestite în toată Ţara. De la 1507, din timpul lui Mihnea-Vodă se pomeneşte în hrisoave de viile domneşti din podgoriile Piteştilor (Ştefăneşti, Izvoreni, Văleni, Huma, coasta-câmpului, Târg-în-Deal). Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu au viile lor în podgoriile piteştene.
Călătorii secolului XVIII vorbesc de calitatea bună, de gustul uşor şi plăcut al vinului din viile Piteştilor. În poeziile populare se cântă încă următoarele versuri: „Cu ce-i bun să mi-o hrăneşti – Cu vin vechi de la Piteşti – Cu pâine de la Ploieşti – Cu haine din Bucureşti”.

La culesul viilor, în timnpul domniei lui Constantin Vodă Brâncoveanu se deşertă capitala de boeri cari, ca şi Domnul cu Curtea lui, veneau să-şi culeagă viile din podgoriile piteştene. Goleştii, Leurdenii, Grădiştenii, Floreştii, Bălăcenii, Creţuleştii, Izvoranii şi alţi boeri erau toţi proprietari de vii în dealurile Piteştilor. Tot astfel, de danie sau prin cumpărătoare, aveau vii mari sau numai răzoare în podgoriile piteştene, mănăstirile Vieroşului, Trivalea, Câmpulungul, Radu Vodă din Bucureşti şi câte alte mănăstiri. La poalele viilor, hrisoavele şi zapisele ne certifică încă de la 1600 întinse ogrăzi de pruni, de unde comerciul cu ţuică la cârciumele din oraş şi de pe drumul mare dintre Bucureşti şi Piteşti.

Carol XII, regele Suediei, în trecerea lui de la Demolica la Stockholm, s-a oprit şi la Piteşti. Acesta e vizitatorul cel mai de seamă al oraşului în secolul XVIII

„Cupeţii”, adică negustorii piteşteni, erau şi industriali. Boiangeria era una din industriile cele mai reputate ale Piteştilor. Se cunoştea în toată ţara multele feluri de roşu care se făceau la Piteşti de boiangii, mulţumită unor anumite ape şi materii colorante ce aveau aceşti himişti primitivi. Tot astfel se vorbea cu laudă de cojocăria şi tăbăcăria piteşteană.
Pitiţi cum erau prin poziţiunea lor, Piteşti totuşi nu au scăpat de incursiunile duşmanilor Ţărei. Nu ştiim dacă turcii i-au lovit în secolul XVI, dar, la sfârşitul secolului XVII, Principele de Baden cu nemţii, când intră în ţară în 1689, cuprinse şi Piteşti, cari n-avură să se laude cu şederea nemţilor într-înşii.

Carol XII, regele Suediei, în trecerea lui de la Demolica la Stockholm, unde n-a ajuns, s-a oprit câtva la Piteşti. Acesta e vizitatorul cel mai de seamă al oraşului în secolul XVIII. De altminteri, între 1750 şi 1800, până să se deschidă şi trecătoarea pe la Predeal, drumul Bucureşti – Piteşti – Câmpulung – Bran era cel mai frecventat. Tot prin Piteşti treceau şi cei cari mergeau prin Râmnicul – Vâlcei şi Câineni la Sibiu în Transilvania. Mulţi călători din secolul XVIII laudă mulţimea bisericilor, curăţenia caselor, spiritul de voioasă ospitalitate al piteştenilor, precum şi comerciul şi industria acestui vechiu oraş al Ţărei Româneşti. Pe atunci şi până mai acum 50 de ani, Râmnicul – Vâlcei, Curtea de Argeş, Câmpulungul şi toate satele mari ale Argeşului, Oltului, Muşcelului şi Vâlcei erau tributare, cu comerciul şi industriile lor, oraşului Piteşti. De când cu drumurile de fer, aceste legături au dispărut. La anul 1848, August 18, mercuri seara, la 3 ore noaptea, a luat foc oraşul Piteşti şi a ars tot târgul, trei mahalale şi trei biserici, Sf. Nicolae, Sf. Dumitru şi Maica Precista (Mavrodolul). Focul a durat patru ore şi a mistuit tot, case, prăvălii, mărfuri şi biserici…”.

Comments

comments