Hărțuitorii, pedofilii și violatorii vor fi incluși într-un registru național

221 views

În România se petrec zilnic cinci violuri, iar la fiecare patru zile un copil este agresat sexual . De aceea, peste 100 de parlamentari pregătesc un proiect de lege, prin care pedofili, violatori sau hărţuitori sunt incluşi într-un „registru naţional“. Baza de date se va numi „Registrul automatizat naţional cu privire la autorii contravenţiilor şi infracţiunilor sexuale, de hărţuire sau asupra minorilor“.

În acest registru, care ar urma să fie gestionat de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), vor fi înscrise datele personale ale autorilor faptelor, pedofili sau violatori. Spre exemplu, cuantumul pedepsei sau al sancţiunii aplicate, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal, restul de pedeapsă rămas de executat etc. Registrul va contabiliza toate faptele penale de natură sexuală, indiferent de gravitatea lor. De la gesturi obscene şi acte de hărţuire sexuală, până la fapte de viol, pedofilie, pornografie infantilă sau incest. Tot aici vor fi consemnate şi faptele de trafic de persoane, trafic de minori, exploatarea cerşetoriei şi prostituţie infantilă.

Comments

comments