Fostul şef al Securităţii argeşene, colonelul Diţă, era la origine maistru petrolist

2,852 views

STRICT SECRET Printre cei mai longevivi şefi ai Securităţii din Argeş, dar şi ultimul prins în această funcţie înainte de 1989, a fost colonelul Gheorghe Diţă. Intrarea lui Diţă în rândul cadrelor Securităţii s-a produs în anul 1950, după ce a absolvit doar şcoala medie de partid, cu durata de  6 luni. În 1988, cu un an înainte de căderea regimului comunist, cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la înfiinţarea de către partid a Organelor Securităţii statului, fostul şef al Securităţii din Argeş, colonelul Gheorghe Diţă, a fost ales dintre toţi şefii serviciilor judeţene să glorifice „măreţia” muncii de securist, alături de şeful Departamentului Securităţii Statului, temutul general-colonel Iulian Vlad.

Vă prezentăm, în exclusivitate, expunerea colonelului Diţă, care, la vremea respectivă, a fost încadrată ca document „Strict secret”.

Din maistru petrolist, anchetator de Securitate

Iată cum povesteşte colonelul Diţă intrarea sa în rândul Securităţii şi primele sale experienţe şi „reuşite profesionale”. „Ca maistru petrolist, membru al Partidului Comunist Român din anul 1945, am avut fericirea să trăiesc nemijlocit evenimentele care au inaugurat noua istorie a patriei: instaurarea primuluui guvern democrat, democratizarea aparatului de stat, reforma agrară, proclamarea republicii, măreţul act al naţionalizării şi trecerea la construirea noii orânduiri.
Din însărcinarea partidului, în anul 1947, am fost numit şef de cadre în plasa Vălenii de Munte. În anul 1950 însă, după ce absolvisem şcoala medie de partid, cu durata de  6 luni – una dintre principalele şcoli create pentru instruirea cadrelor – am fost chemat împreună cu alţi absolvenţi la CC al PCR, unde am primit sarcina să lucrez în tânărul aparat de Securitate.
În spirit revoluţionar, militant, ni s-a spus ce aveam de făcut pentru înfăptuirea politicii partidului în domeniul securităţii statului. O nouă încredere, noi emoţii…
M-am prezentat aşadar, la Direcţia Generală a Securităţii Statului şi am fost repartizat ca ofiţer anchetator la Direcţia de Cercetări Penale. Nu aveam experienţă în domeniu. Manuale şi instrucţiuni de muncă erau puţine, iar unele ordine existente mă derutau. Dar nu am demobilizat şi nu am avut linişte până când nu am stabilit modalităţile de acţiune.
Trebuia să fiu necruţător cu duşmanul, dar, în acelaşi timp, să respect cu stricteţe principiile partidului, legalitatea noastră socialistă şi am făcut eforturi mari pentru a învăţa să fiu anchetator”.

„Faptul că eram fiu al clasei muncitoare, al statului democrat popular, îmi dădea putere”

„Primul contact l-am avut cu un grup de sabotori petrolişti; unii dintre ei – foarte bine pregătiţi, versaţi – făceau parte din conducerea unei societăţi româno-americane „ASTRA”.  Eu, fără experienţă şi fără „înalte studii”, trebuia să le dovedesc vinovăţia, să o probez temeinic pentru a-şi primi pedeapsa dreaptă a legii. Ştiam că nu va fi uşor. Dar faptul că eram fiu al clasei muncitoare, al statului democrat popular, îmi dădea putere.
În acele momente am înţeles mai bine indicaţiile ce mi s-au dat când am fost trimis în aparatul de Securitate, am înţeles importanţa şi…muncii de anchetă, răspunderile ce îmi reveneau, faptul că un anchetator trebuie să cunoască şi să respecte legile ţării, să iubească adevărul şi dreptatea, să aibă anumite calităţi şi aptitudini, să posede o seamă de cunoştinţe din diferite domenii de activitate.
Eu eram la început. Pot să spun că am avut şi puţină şansă, deoarece activitatea grupului de sabotori era legată de  petrol, de fosta societate Astra, unde muncisem anterior şi cunoştinţele pe care le aveam în această direcţie mi-au fost de mare folos. Pregătirea de specialitate, aşa puţină cum era, mi-a permis să cunosc legile sau, mai bine zis, să încep să le cunosc, cu răbdare şi perseverenţă. Cât despre calităţi, am mizat pe ceea ce consideram că posed: curaj, hotărâre, spirit revoluţionar, răbdare, pasiune, memorie şi o oarecare experienţă dobândită anterior în munca cu oamenii.
Am trecut apoi la pregătirea anchetei. Am studiat cu multă atenţie documentele din dosar, m-am gândit zi şi noapte, ceas de ceas, cum să încep, ce tactică să adopt, ce metode să folosesc, pentru a respecta în acelaşi timp, normele procedurale legale. Ca să nu fiu surprins de cei anchetaţi, am făcut un plan de cercetare, pe momente probabile şi variante. Eram conştient că în prima confruntare cu duşmanul trebuie să înving şi ardeam de dorinţa, mai scumpă ca viaţa, să-mi fac datoria!
Am început ancheta pe care o retrăiesc, în gând, şi acum. Ştiam că am o memorie foarte bună, aşa că am procedat mai întâi la audierea învinuiţilor fără să notez nimic în faţa lor şi le-am ascultat, de-a lungul mai multor ore, cu răbdare, relatările, cele mai multe neinteresante sau făcute cu scopul de a mă deruta. Am analizat şi sintetizat permanent în minte aceste discuţii, le-am stimulat cu tact şi discernământ când am considerat necesar; i-am urmărit, le-am studiat comportamentul la interogatoriu, inadvertenţele, le-am dat impresia că îi cred, unora le-am câştigat chiar încrederea, obţinând confidenţe şi date deosebit de interesante, care mi-au permis realizarea de probe concludente în atestarea vinovăţiei lor. Astfel, în ciuda perversităţii acelor indivizi, am izbutit să le instrumentez activitatea duşmănoasă. Întregul grup a fost trimis în judecată şi condamnat. Reuşita primului meu caz mi-a dat încredere, cutezanţă în profesie, satisfacţia de a constata că sunt în măsură să îndeplinesc misiunea încredinţată de partid şi anume aceea de a fi luptător de nădejde pentru apărarea cuceririlor revoluţionare ale poporului”.

Colonelul Diţă se lăuda că a distrus „banda Arnăuţoilor”

„În perioada când am fost şeful Secţiei de anchetă din fosta Direcţie Raională de Securitate Argeş, timpul pentru ofiţerii de securitate se măsura în zile şi nopţi, întrucât acţiunile făţişe ale duşmanului nu lăsau răgaz de odihnă. La numai câteva zile de la preluarea noilor sarcini, în comuna Mioarele, o bandă necunoscută a atacat postul de Miliţie şi a luat armamentul. Abia după doi ani de muncă perseverentă au fost identificaţi  şi capturaţi autorii şi capii acestora, care comiseseră şi alte atacuri, intenţionând să întreprindă noi acte de diversiune şi teroare.
Concomitent cu ancheta, am desfăşurat o activitate informativă intensă, judicios organizată, care a avut o contribuţie la elucidarea deplină a cazului.
Am participat la capturarea şi arestarea membrilor bandei Arnăuţoiu, care, împreună cu banda fostului maior Gheorghe Arsenescu, săvârşiseră 17 crime şi sute de jafuri în zona munţilor Argeşului. Am condus acţiunea de pătrundere pentru capturarea lui Arsenescu – acesta fiind ascuns, de mai mulţi ani, la o legătură a sa – unde am găsit şi o cantitate importantă de armament  şi muniţie. Şi aici ancheta a avut un rol deosebit de important în stabilirea legăturilor şi a întregii activităţi teroriste, dar mai ales pentru probarea temeinică  a infracţiunilor săvârşite de acei infractori. Pe baza probelor, 17 bandiţi au fost condamnaţi la moarte şi executaţi, iar ceilalţi – complici, favorizatori – au primit pedepse în raport cu vinovăţia fiecăruia”.

40 de ani de muncă în Securitate

În 1989, la căderea regimului Ceauşescu, colonelul Gheorghe Diţă împlinise deja 39 de ani în structura Securităţii argeşene, dintre care 17 ani în cea mai înaltă poziţie, cea de şef. În acest timp, el şi-a pus amprenta pe întreaga activitate desfăşurată în judeţ şi, aşa cum reiese din documentul pe care vi l-am prezentat, Diţă îşi făcea un titlu de glorie din faptul că a respectat întocmai cerinţele partidului, timp în care activitatea de anchetator i-a intrat în suflet!
„Dacă azi – când duşmanul acţionează mult mai subtil, folosind căi din ce în ce mai greu de desluşit, aparatul de securitate al judeţului Argeş reuşeşte să îşi facă din plin datoria,  îndeplinindu-şi misiunile încredinţate de partid şi popor, este pentru că alături de noi sunt aceşti oameni. Ne sprijinim pe ajutorul lor, aşa cum am făcut-o şi în anii de început când luptam, cu arma în mână.
Am realizat şi  întărit aceste legături sub conducerea nemijlocită a partidului, direcţionându-ne eforturile pentru a cuprinde şi stăpâni  situaţia operativă de Securitate, în cele mai bune condiţii. Am reuşit în bună măsură acest lucru, deoarece oamenii, cadrele cu care muncesc, sunt devotaţi, hotărâţi, ostaşi de nădejde ai partidului.
Drumul parcurs nu a fost uşor. Am învăţat ă muncesc în pas cu cerinţele timpului, mi-am completat studiile. Atunci, ca şi acum, nu se putea altfel, ca să trăiesc şi să muncesc  – o viaţă –  ca ofiţer de Securitate, a trebuit să împletesc permanent munca cu învăţătura, să cunosc şi să înţeleg temeinic politica partidului şi statului…. Chiar dacă astăzi condiţiile de muncă s-au schimbat radical, iar bătălia se dă cu alte arme, mai rafinate – problematica activităţii de securitate fiind mult mai complexă – lupta rămâne luptă: şi poate, cu atât mai mult…”

 

Comments

comments