Duminică, traficul la Podul viilor va fi deviat, pentru alte lucrări la pasaj

452 views

Reprezentanţii municipalităţii Piteşti anunţă că duminică, 28 februarie, între orele 08,00 –17,00, traficul rutier din zona Podul Viilor va fi deviat pentru a permite realizarea unor lucrări la pasajul suprateran.

Astfel, Traficul pe sensul de intrare în municipiul Piteşti, dinspre Podul Argeş, va fi deviat pe Calea Depozitelor.

Potrivit directorului de proiect, duminică se vor realiza lucrări de vopsitorie la părţile metalice ale pasajului, iar devierea traficului este necesară din motive de siguranţă pentru maşinile care, altfel, ar fi trecut exact pe sub zona unde de vor folosi jeturi de vopsea şi diverse aparate şi utilaje.

În acest moment, conform declaraţiilor viceprimarului Cornel Ionică, din lucrarea de realizare a pasajului mai sunt de realizat doar câteva etape de asfaltări, aproximativ 150 de metri, pe cele souă rampe. Data preconizată pentru terminarea lucrărilor şi punerea în funcţiune a pasajului, adică deschiderea circulaţiei pe el, este 16 aprilie.

Comments

comments