Dacă ești pasionat de vânătoare, trebuie să știi și prevederile legale. Totul despre vânătoare

9,270 views

Conform legii, fondul cinegetic reprezintă o bogăţie naturală de interes naţional, proprietate a statului, a cărei administrare şi gospodărire se face în condiţiile menţinerii echilibrului ecologic şi în scopul satisfacerii unei cerinţe sociale.

Conform legii, vânătoarea se exercită numai de către vânători, dacă posedă permis de vânătoare eliberat în România, posedă autorizaţie individuală de vânătoare, eliberată pe numele său de gestionar, sau este înscris nominal de organizator în autorizaţiile colective de vânătoare, posedă permis de armă pentru folosirea armelor de vânătoare, dacă practică vânătoarea cu armă și posedă talon de asigurare pentru accidente şi răspundere civilă, în legătură cu activitatea sa de vânător.

De asemenea, vânătoarea se poate exercita și de vânători cetăţeni străini care au permis ori licenţă valabilă în ţara emitentă și dacă îndeplinesc și celelalte condiții prevăzute de lege.

Permisele de vânătoare pot fi permanente și temporare. Cele permanente se tipăresc şi se înseriază de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare, eliberându-se prin asociaţiile de vânătoare în limita locurilor vacante cetăţenilor cu domiciliul sau rezidenţa în România.
Permisul de vânătoare temporar se eliberează de către gestionarii fondurilor cinegetice, la cererea cetăţenilor străini şi apatrizilor cu domiciliul în străinătate care în ţara de domiciliu sunt vânători şi dacă sunt veniţi în România pentru acţiuni de vânătoare.

Reguli de prevenire a accidentelor în timpul practicării vânătorii şi obligaţii ale organizatorilor şi ale vânătorilor:

– arma de vânătoare se foloseşte pe fondurile de vânătoare numai pentru recoltarea vânatului şi combaterea dăunătorilor vânatului.
– în afara fondurilor de vânătoare arma de vânătoare se transportă descărcată şi introdusă în toc. Muniţia trebuie să fie corespunzătoare tipului şi calibrului armei utilizate categoriei speciei de vânat care trebuie recoltat. Se interzice utilizarea alicelor cu diametru mai mare de 5 mm.
– la vânătoare se vor folosi numai armele care sunt în stare de funcţionare.
– se interzice folosirea armei pentru sprijin sau lovirea vânatului rănit.
– se interzice lovirea armei de arbori, stânci sau alte obiecte dure. În timpul odihnei, arma va fi descărcată şi aşezată numai în locuri care oferă o bună stabilitate.
– se interzice îndreptarea armei spre alte persoane, chiar dacă aceasta este descărcată.

Organizatorii acţiunilor de vânătoare au următoarele obligaţii:

1. să aibă asupra lor autorizaţia de vânătoare colectivă tip A sau, după caz, tip B, completată corect;
2. să verifice la toţi vânătorii participanţi permisul de armă, permisul de vânătoare sau ordinul de serviciu, armamentul, muniţia şi asigurarea obligatorie împotriva accidentelor;
3. să efectueze instructajul pentru prevenirea accidentelor;
4. să prezinte vânătorilor principalele reguli de practicare a vânătorii, speciile de vânat în care se poate trage, numărul de exemplare permis a se vâna şi altele asemenea;
5. să informeze şi să instruiască vânătorii asupra semnalelor sonore – de începere şi de încetare a goanei utilizate în timpul vânătorii;
6. să informeze vânătorii şi gonaşii asupra pericolelor care pot fi întâlnite pe terenul de vânătoare – zone abrupte, stâncării, grohotişuri, ape curgătoare, canale, mlaştini, arbori aninaţi, zone de formare a avalanşelor;
7. să interzică exercitarea vânătorii de către persoanele aflate în stare de ebrietate, precum şi consumul de alcool în timpul vânătorii;
8. să stabilească amplasarea vânătorilor în stand şi să informeze fiecare vânător asupra poziţiei ocupate de vecini şi, în funcţie de situaţie, asupra poziţiei vânătorilor amplasaţi pe flancuri;
9. să stabilească direcţiile şi unghiurile de tragere, reperele între care se permite tirul, precum şi interdicţiile de tragere în funcţie de amplasarea vânătorilor în standuri;
10. să stabilească componenţa echipelor de gonaşi şi conducătorii acestora, în funcţie de tipul de vânat, şi să îi instruiască asupra modului de desfăşurare a fiecărei goane, pentru vânătorile colective la goană;
11. să interzică folosirea altor câini, în afara celor din rasele admise la vânătoare;
12. să anunţe prin semnale sonore începerea şi încetarea goanei, precum şi a tirului;
13. să conducă vânătorii în fondul de vânătoare numai dacă posedă asigurare împotriva accidentelor de vânătoare şi dacă autorizaţia, permisul de vânătoare, legitimaţia de membru al unei organizaţii vânătoreşti, permisul de armă şi armamentul îndeplinesc condițiile legale;
14. să crotalieze şi să înscrie în autorizaţia de vânătoare individuală vânatul împuşcat şi numărul crotaliei, imediat după ce acesta a fost recuperat, înainte de a părăsi fondul de vânătoare;
15. să excludă vânătorii care nu respectă regulile privind organizarea şi practicarea vânătorii în timpul în care se află în fondul de vânătoare;
16. să constituie echipe pentru urmărirea vânatului mare rănit;
17. să organizeze şi să supravegheze transportul vânatului mare împuşcat până la mijlocul de transport.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 295 din 28 iunie 2004 republicată, privind regimul armelor şi al muniţiilor, sunt interzise procurarea, deţinerea, portul, utilizarea, testarea, evaluarea, importul, exportul şi comercializarea de către persoane fizice sau juridice a următoarelor sisteme şi dispozitive destinate armelor:
a)sisteme de ochire care funcţionează pe principiul laser;
b)sisteme de ochire pe timp de noapte;
c)dispozitive destinate sau adaptate diminuării zgomotului cauzat prin arderea unei încărcături.

Conform ultimelor modificări ale legii susmenționate, valabilitatea permisului de armă este de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri, exceptând perioada de suspendare.

În vederea prelungirii valabilităţii permisului de armă, titularul acestuia este obligat să se prezinte înainte de împlinirea termenului la structura de poliţie competentă în a cărei rază de competenţă teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa cu armele înscrise în permis, precum şi cu documentele stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Valabilitatea permisului de armă se prelungeşte de către autoritatea competentă pentru o perioadă de 5 ani, dacă titularul îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi prezintă dovada efectuării unei şedinţe de tragere anual, într-un poligon autorizat, cu excepţia posesorilor de arme de vânătoare. Începând cu 6 luni înainte de expirarea valabilităţii permisului de armă este obligatorie notificarea titularului la adresa din permisul de armă, dar nu mai târziu de 30 de zile înainte de data expirării valabilităţii permisului de armă.

Dreptul de port şi folosire a armelor de vânătoare

Dreptul de a purta şi folosi armele de vânătoare se acordă, în condiţiile prezentei legi, persoanelor care deţin permis de vânătoare eliberat de autorităţile române.

Titularul dreptului de a purta şi folosi arme de vânătoare are obligaţia de a păstra armele înscrise în permisul de armă în condiţii de securitate, astfel încât să nu permită accesul la acestea al persoanelor neautorizate.
Transportul armelor de vânătoare, pentru care s-a acordat deţinătorului dreptul de a le purta şi folosi, de la domiciliul sau reşedinţa acestuia la locul unde urmează să se desfăşoare vânătoarea potrivit legii se face în următoarele condiţii:

a) armele trebuie ţinute în toc sau husă, asigurate şi neîncărcate cu muniţie;
b) să nu prezinte defecţiuni, cu excepţia situaţiei în care este transportată la armurier, să se afle în permanenţă numai asupra sa şi să nu fie înmânată, sub nicio formă, altor persoane, cu excepţia armurierilor, intermediarilor, organelor de poliţie competente, precum şi personalului abilitat prin lege să păstreze şi să asigure securitatea temporară a armelor, la intrarea în instituţiile publice, în mijloacele de transport naval sau aerian, precum şi în alte locuri unde portul armei este interzis prin lege; deţinătorul să nu se afle sub influenţa băuturilor alcoolice, produselor sau substanţelor stupefiante, a medicamentelor cu efecte similare acestora ori în stare avansată de oboseală sau să nu sufere de afecţiuni temporare, de natură să genereze o stare de pericol, în condiţiile în care poartă arma asupra sa.

Portul armelor de vânătoare în locul destinat vânătorii se face în următoarele condiţii:

a) arma poate fi încărcată, cu condiţia ca, după încărcare, să fie asigurată şi purtată astfel încât să nu prezinte pericolul producerii unor accidente; (…)
b) arma să se afle în permanenţă numai asupra persoanei care o deţine în mod legal şi să nu fie înmânată sub nicio formă altor persoane, cu excepţia vânătorilor.

Uzul de armă de vânătoare

Titularul dreptului de a purta şi folosi arme de vânătoare poate face uz de arma înscrisă în permisul de armă numai asupra vânatului pentru care a fost autorizat, precum şi pentru antrenament în poligoanele autorizate în condiţiile legii.

Prin excepţie de cele de mai sus, armele de vânătoare pot fi folosite şi în caz de legitimă apărare, stare de necesitate ori caz fortuit, în condiţiile legii.

În cazul armelor de vânătoare semiautomate este interzisă schimbarea sau modificarea încărcătorului sau camerei cartuşului, astfel încât să permită transformarea în arme ale căror încărcător şi cameră pot ţine mai mult de 3 cartuşe.

Înstrăinarea temporară a armelor de vânătoare

Titularul dreptului de a purta şi folosi arme de vânătoare poate încredinţa unei alte persoane autorizate pentru portul şi folosirea unor astfel de arme una sau mai multe dintre acestea, precum şi muniţia aferentă, în limitele prevăzute de lege, în vederea utilizării la vânătoare. Se interzice lăsarea armei în gaj sau în alte forme de garanţie.

Infracțiuni la Legea nr. 407 din 9 noiembrie 2006 vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic

ART. 42

(1) Constituie infracţiune de braconaj şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, următoarele fapte:

a) vânătoarea practicată de persoane care nu posedă permis de vânătoare, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 32;
b) vânătoarea fără respectarea condiţiilor înscrise în autorizaţia de vânătoare;
c) tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizaţia de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condiţiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic respectiv;
d) practicarea vânătorii cu laţuri, ogari sau metişi de ogari;
e) emiterea de autorizaţii de vânătoare prin care se depăşesc cotele de recoltă şi cifrele de intervenţie aprobate pentru fiecare gestionar;
f) vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţii decât cele legale;
g) vânătoarea în Rezervaţia Biosferei «Delta Dunării», în parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de protecţie integrală din celelalte arii naturale protejate, altfel decât în condiţiile art. 39^1;
h) vânătoarea în perimetrul intravilan construit sau împrejmuit, altfel decât în condiţiile art. 34;
i) vânătoarea păsărilor migratoare de apă în ariile de protecţie specială avifaunistică în care vânătoarea este interzisă şi a speciilor care fac obiectul protecţiei în ariile speciale de conservare cuprinse în fondurile cinegetice, fără respectarea prevederilor referitoare la vânătoare, din planurile de management ale ariilor protejate;
j) urmărirea vânatului rănit pe alt fond cinegetic aparţinând altui gestionar, fără acordul acestuia, ori trecerea pe un asemenea fond cu arma de vânătoare neînchisă în toc şi în afara căilor de comunicaţie;
k) vânătoarea pe alt fond cinegetic decât cel pe care vânătorul este autorizat să vâneze;
l) vânarea în afara perioadelor legale de vânătoare la specia respectivă, conform anexei nr. 1 şi prevederilor art. 36 sau aprobării date pentru speciile din anexa nr. 2;
m) vânătoarea la lumina farurilor sau a dispozitivelor de iluminare, prin utilizarea lor în timpul deplasării, precum şi prin fixarea vânatului în vederea tragerii prin metoda la pândă şi vânătoarea prin folosirea dispozitivelor prevăzute la art. 39 alin. (1) lit. a – d;
n) vânarea mamiferelor şi păsărilor cu mijloace neautorizate;
o) utilizarea, indiferent de scop, a substanţelor chimice care provoacă intoxicarea, sterilitatea sau moartea exemplarelor de faună cinegetică;
p) vânarea urşilor la nadă sau la bârlog;
q) accesul în fondurile cinegetice sau practicarea vânătorii cu capcane neautorizate, păsări de pradă şi arcuri;
r) accesul în fondurile cinegetice sau vânătoarea cu arbalete, arme la care percuţia cartuşului se realizează pe ramă ori cu alte arme decât cele autorizate sau omologate, după caz, pentru vânătoare în România;
s) practicarea vânătorii cu armă altfel decât ţinută în mână.

(2) Faptele prevăzute la alin. (1) se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă au fost săvârşite:

a) de o persoană cu atribuţii de serviciu în domeniul vânătorii, precum şi de reprezentanţii persoanelor juridice care au în obiectul de activitate ocrotirea vânatului sau vânătoarea;
b) recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică strict protejate de pe suprafeţele din intravilan, din zona strict protejată şi din zona-tampon din cuprinsul Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării», altfel decât în condiţiile derogărilor stabilite conform legii;
c) vânătoarea pe timp de noapte, cu excepţia speciilor la care vânătoarea este permisă în acest interval, conform reglementărilor privind organizarea şi practicarea vânătorii.

ART. 43

(1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă nerespectarea prevederilor art. 39 lit. g) şi z).
(2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă nerespectarea prevederilor art. 39 lit. ş).

ART. 43^1

Faptele prevăzute la art. 42 se cercetează, se judecă şi se sancţionează în regim de urgenţă, prin excepţie de la prevederile art. 293 din Codul de procedură penală, în conformitate cu prevederile speciale prevăzute în acesta.

ART. 44

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă:

a) scoaterea din ţară a trofeelor de vânat cu valoare de patrimoniu naţional, fără respectarea reglementărilor emise de administrator;
b) vânarea speciilor de vânat cuprinse în anexa nr. 2 în alte condiţii decât cele ale derogărilor;
c) vânarea puilor nezburători ai păsărilor de interes cinegetic;
d) transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii;
e) eliberarea, însuşirea şi folosirea permiselor de vânătoare în alte condiţii decât cele prevăzute la art. 27-29 şi 31;
f) eliberarea de autorizaţii pentru vânătoare în perimetrul construit sau împrejmuit din intravilan şi în ariile naturale protejate sau în porţiunile din acestea în care vânătoarea este interzisă, fără aprobarea administratorilor acestora;
g) împiedicarea, prin exercitarea de acte de violenţă, a desfăşurării activităţilor de vânătoare în condiţiile art. 4 alin. (2);
h) vânătoarea practicată fără poliţă de asigurare pentru accidente şi răspundere civilă în legătură cu calitatea de vânător.

ART. 45

Nemarcarea prin semne vizibile a limitelor zonelor cu protecţie strictă, a zonelor de protecţie integrală şi a zonelor tampon, de către administratorul ariei naturale protejate respective, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

ART. 45^1

Constatarea faptelor ce constituie infracţiune potrivit art. 42-44 se face de către organele de urmărire penală cu atribuţii în acest sens, de jandarmi, de personalul salariat cu atribuţii în domeniul cinegetic din cadrul administratorului fondului cinegetic naţional şi al gestionarilor fondurilor cinegetice, precum şi de alte persoane specializate în domeniul cinegetic împuternicite în acest scop de către conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare.

ART. 46

(1) Bunurile care au servit la săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art. 42-44, inclusiv mijloacele de transport, se confiscă.
(2) Trofeele de vânat şi vânatul care fac obiectul infracţiunilor prevăzute la art. 42-44 se confiscă.
(3) Bunurile prevăzute la alin. (1) şi (2) se reţin de către agentul constatator şi se predau organelor de urmărire penală.

ART. 47

Permisul de vânătoare al celui care a săvârşit una dintre faptele prevăzute la art. 42 şi 43 se retrage şi se anulează, în condiţiile legii.

Comments

comments