Concert de jazz cu „Sorin Zlat Quintet”, vineri, la Filarmonica Piteşti

Filarmonica Piteşti organizează în ziua de vineri, 12 mai 2017, de la ora 19.00, la sediul său de la Centrul Multifuncțional, un nou concert de jazz, de această dată susținut de către „Sorin Zlat Quintet”. Trupa, înființată în anul 2011, îi reunește pe artiștii Sorin Zlat Jr.(pian), Sorin Zlat Sr. (saxofon), Mihaela Alexa (voce), Claudiu Purcarin „Nașu” (tobe) și Răzvan Cojanu (contrabas).

Repertoriul trupei este diversificat, cuprinzand compozitii proprii  si celebre standarde de jazz interpretate intr-un stil  unic. Stilul abordat  este o fuziune surprinzatoare de jazz, pop, latin și muzică clasică.

Sorin Zlat Jr. (pian) a absolvit masterul în muzică la Universitatea de Muzică din București, secția jazz-pian. Este un pianist activ implicat in numeroase proiecte de jazz, pop, funk, soul. A colaborat cu numeroși muzicieni din țară, dar și de peste hotare, susținând frecvent concerte în cluburile și festivalurile din București, Europa (Anglia, Italia, Franța, Belgia, Olanda, Elveția etc) și SUA. Este câștigător a numeroase premii de jazz în țară și peste hotare: Marele Premiu la Festivalul internațional de jazz Sibiu, Marele Premiu la Festivalul de jazz Târgu Mureș, Marele Premiu la Festivalul de jazz Europafest, Marele premiu și premiul publicului la renumitul Festival de jazz de la Monaco, Premiul pentru cea mai bună  trupă la Festivalul de jazz de la Getxo, Spania, Marele premiu la Festivalul de jazz de la Montreux. Cel mai recent success, și unul dintre cele mai importante premii pe care le-a câștigat un roman în acest domeniu, este marele premiu la cea mai prestigioasa competitie de pian din S.U.A, „The Great American Jazz Piano Competition” 2015. A fost desemnat de două ori „Muzicianul anului” de către Fundația Muzza, primind aceeași dinstincție și din partea Uniunii Compozitorilor din România. După succesul extraordinar din S.U.A., a lansat primul său album,  „Endurance” în 2015, care conține compoziții și standarde de jazz interpretate în trio, dar și solo piano.

Sorin Zlat Sr. (saxofon) a absolvit Conservatorul de Muzică din Iași, secția clarinet.  Este un muzician cu o experiență foarte mare, având colaborări cu muzicieni de marcă, precum Ion Baciu Jr., Corina Chiriac, Doina Moldovan, Alexandru Arșinel, Marcel Pavel etc și multe colaborări cu artiști din străinătate (Luxemburg, Belgia, Olanda, Israel, Anglia, Japonia, Franța, Germania, Danemarca). În anul 1979 a obținut Marele Premiu și Premiul pentru cel mai bun solist la Concursul de jazz de la Sibiu, alături de trupa „Transfer”  (cu care a avut numeroase concerte în țară, Europa, Asia și America).

Mihaela Alexa (voce) a absolvit Conservatorul și masterul în muzică la Universitatea de Muzica din București, secția canto clasic. Este printre puținele soliste de canto clasic care a reușit să îmbine, dar și să diferențieze clasicul cu muzica ușoară, jazz, pop, soul. A participat și a câștigat numeroase competiții de muzică clasică, jazz și pop. În prezent este solistă (soprană) la Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galați cu care susține frecvent numeroase concerte în țară și în străinătate. Debutul în muzica ușoară și jazz l-a avut în 2008 alături de Sorin Zlat Band, alături de care susține concerte în țară și în străinătate.
Claudiu Purcarin „€Bas” (tobe), absolvent al Liceului de Muzică „Sigismund Toduță” și al Academiei de muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, secția percuție, membru fondator al trupei „Sistem” cu numeroase concerte în  Norvegia, Suedia, Franța, Germania, Turcia, Ucraina etc.. Este membru al trupei „Nightlosers” (turnee în toată Europa, Canada, S.U.A, India) și colaborator al trupelor „Sorin Zlat Trio”, Spitalul de Urgență, Alina Manole Band, Alex Mușat Trio, Cyfer Trio și MundiColour Band.

Răzvan Cojanu (contrabas) a studiat contrabasul cu Decebal Bӑdilӑ, Joris Teepe, Olivier Gatto şi Mircea Tiberian, cu care mai târziu şi colaboreazӑ alӑturi de Cristian Soleanu, Nicolas Simion, Rick Condit, Tom Smith, Alan Jones şi Alex Harding. Colaborarea cu „Petricӑ Andrei Trio” este înregistratӑ în albumul „Dedicated Waltz” iar concertul la care participӑ alӑturi de Marius Vernescu Trio este înregistrat pe discul „Live from Orf”. Prezenţa la evenimentele de jazz internaţionale include Jazz Wien Tunel, Beijing Fest Golden Jazz, Express Jazz Club London, Vortex Jazz Club din Londra.

În programul serii de jazz de la Filarmonica Pitești se vor afla  „Caravan” de Duke Ellington, „Billies Bounce” de Charlie Parker, „I got rhythm” de G. Gerswhin, Dizzy Gilepsie, Count Basie etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.