Centenarul Marii Uniri. Argeşeni de care suntem mândri. COSTIN PETRESCU (1872-1954) – PICTURA – ARTA SA AMBIENTALĂ…

572 views

România de la Argeş! În anul Centenarului Marii Uniri, universulargesean.ro vă invită să redescoperiţi argeşenii care au jucat un rol important în istoria României Moderne, personalităţi de care suntem mândri.

Născut la 11 mai 1872, în oraşul Piteşti, într-o renumită familie de zugravi, care au înzestrat, prin harul lor artistic, numeroase locaşuri de cult din Ţara Românească, Costin Petrescu urmează ca bursier, după absolvirea gimnaziului piteştean, a Şcolii superioare de belle arte [1897] şi a Şcolii de arhitectură [1898] din Bucureşti, cursurile Academiei Julien din Paris, studiind cu artistul plastic Jean-Paul Laurens, pentru a se perfecţiona în domeniul picturii, artă care îl sedusese efectiv încă din mediul familial, participând, în calitate de ucenic al tatălui său, la realizarea picturilor parietale ale unor biserici ortodoxe din Argeş.

Grigore Constantinescu în „Argeșul artistic – evocări biografice”, scrie că în perioada incipientă a activităţii artistice, Costin Petrescu, respectând recomandările impuse de un program iconografic imuabil, executa în stilul său propriu pictura murală a unor biserici din: Piteşti, Miroşi [1905], «Sf. Silvestru», «Sf. Dumitru»-Colentina, «Sf. Împăraţi»-Plevnei [1918], «Cuţitul de Argint» [1919], dar şi a celebrei Catedrale a neamului de la Alba Iulia, unde va participa cu entuziasm la înălţătoarea solemnitate a încoronării suveranilor României Mari.

În anul 1912, „el decora Teatrul comunal din Piteşti”, în colaborare cu artista piteşteancă Verginia Tomescu, absolventă a Şcolii de arte frumoase din Bucureşti şi a Institutului de belle arte din Roma. Costin Petrescu se specializează în tehnica gravurii bancnotelor, în 1921, în Statele Unite ale Americii, iar, în 1925–1926, susţine, la Academia de belle arte din Lyon, cursuri despre frescă, tehnică însuşită de la tatăl lui, Ilie Petrescu, şi exersată în cursul realizării picturilor murale, fiind distins cu consacrantul titlu de „profesor de onoare” al acestei prestigioase academii franceze.

Pentru cursanţii săi, va executa o amplă lucrare cu caracter demonstrativ: impresionanta frescă «În atelierul unui ţesător lyonez». Ca un corolar al cursurilor, publică studiul «L’art de la fresque», apărut în 1932, la Paris, studiul fiind apreciat la superlativ de Henri Focillon şi prefaţat de către criticul şi scriitorul Paul Leon, membru al Institutului Franţei, care releva finalmente: „În această carte, istoria şi tehnica armonios asociate îşi oferă un sprijin mutual. Fie ca artiştii din Franţa să-i pătrundă intenţiile şi să-i aplice preceptele !…”.

Revenit în ţară, îşi expune operele cu caracter laic la salonul oficial al Societăţii «Tinerimea artistică». Costin Petrescu proiectează noile steme ale armatei române, care vor fi executate de către o celebră ţesătorie din Lyon.

În creaţia plastică, pictorul Costin Petrescu se distinge în domeniul portretisticii, ca autor al celor peste 400 de portrete şi compoziţii cu caracter istoric de o reală forţă evocatoare. Nu întâmplător, deci, este considerat, în evoluţia picturii româneşti, „un batailist”, un pictor al scenelor istorice de război, un talentat portretist şi un muralist de excepţie.

Operele de artă capitale sunt învăluite în aura unor evenimente devenite istorice, interesând prin însăşi geneza lor… Sub seducţia irezistibilă a monumentalului Ateneu român, care avea să devină construcţia emblematică a Bucureştiului modern, scriitorul Alexandru Odobescu sugera, într-o admirabilă pledoarie susţinută la 14/26 februarie 1888, ca Ateneul să reprezinte un sanctuar pictat al memoriei istorice a neamului românesc: „N-ar fi o adevărată minune a artei picturale feeria de scene din istoria naţională cu care dorim a vedea acoperită friza ce înconjoară sala circulară a viitorului nostru Ateneu?”.

Ideea sa va stărui în memoria contemporanilor, iar, pe spaţiul destinat realizării frizei picturale, se va consemna explicit cu litere aurite excizate: „Loc rezervat marei fresce ce va reprezenta fazele principale ale istoriei românilor.”.

Proiectul prezentat de artistul plastic piteştean Costin Petrescu întrunea conceptual exigenţele formulate, printr-o viziune istorică de ansamblu, fresca reunind 25 de scene memorabile din istoria neamului, prin prezentarea, într-o ordine cronologică, a unor figuri proeminente în contextul unor momente istorice de excepţie: „Împăratul Traian intră în Dacia; Legionarii romani colonizează Dacia; Formarea poporului dacoroman; Straja romană; Invazia barbarilor; Începuturile poporului român; Statornicirea; Descălecarea; Statul militar; Statul administrativ – împărțirea dregătoriilor; Cruciada românească; Ștefan cel Mare primind pe solii Papei Sixt al IV-lea; Epoca de pace și credință; Mihai Viteazul intrând triumfal în cetatea Alba-Iulia; Începuturile culturii românești; Horea, Cloșca și Crișan; 1821 – Revolta lui Tudor Vladimirescu; Anul 1848 în Transilvania; Anul 1848 în Principate; Alexandru Ioan Cuza; Anul 1859 – Unirea Principatelor; Carol I – Războiul de Independență; Războiul întregirii naționale (1916- 1918); Ferdinand I Întregitorul; Epoca de consolidare”.

Imensa frescă includea imaginea unor ctitorii voievodale: Mircea cel Bătrân cu Mănăstirea Cozia, Alexandru cel Bun la Mănăstirea Moldoviţa, Vlad Ţepeş la Cetatea Poenari, Neagoe Basarab şi soţia sa, Doamna Despina, în faţa celebrei lor ctitorii de la Curtea de Argeş, pictorul rezervând un spaţiu generos unor figuri reprezentative de luptători pentru libertatea socială şi naţională a poporului român: Horea, Cloşca şi Crişan, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu.

Travaliul artistului piteştean a fost impresionant: pictura realizată în stil „al fresco” acoperea o suprafaţa considerabilă: 225 metri pătraţi. Confesiunea pictorului este semnificativă pentru ilustrarea modalităţii în care a conceput şi realizat proiectul «Marii fresce a neamului»: „Un singur gând m-a chinuit tot timpul. Era mai mult decât o ambiţie, era ţinta supremă a vieţii mele. De treizeci de ani, port în mine planul acestei lucrări, pe care am schiţat-o şi am studiat-o aproape fără întrerupere. Se punea, însă, o problemă foarte dificilă. Pe un spaţiu lung de 75 de metri şi lat de 3 metri trebuia să concentrez istoria zbuciumată a ţării mele. Cum aş fi putut să o fac dacă aş fi reprezentat mersul ascensiv al fiecărei epoci ?… Nu mi-ar fi ajuns pentru asta nici Calea Victoriei întreagă. Am hotărât, deci, să aleg culmile acestei istorii şi să dau frescei aspectul unei curgeri neîntrerupte care, pornind de la împăratul Traian, să simbolizeze, ca un poem, povestea glorioasă a neamului meu.

Dificultatea era imensă, căci e mult mai simplu să povesteşti, deci să participi dinamic la ritmul unei istorii, decât să o reprezinţi plastic, adică să surprinzi momente şi să le simbolizezi în culoare. E aici toată măreţia şi toată drama picturii care trebuie să transforme dinamismul vieţii în momente statice. Îmi amintesc clipa în care am dat cu ciocanul în prima literă care începe pe perete dictonul fatidic: «Loc rezervat…». Am trăit atunci cea mai puternică emoţie din viaţa mea şi aş fi vrut să se deschidă pământul, atât de mult mă înspăimânta spaţiul gol pe care trebuia să-l umplu cu viaţă.”.

Din momentul în care a dat cu ciocanul distrugând, după 32 de ani, prima literă din obsedanta menţiune: „Loc rezervat…”, spre a crea o capodoperă a genului, artistul şi colaboratorii săi au lucrat cu pasiune rar întâlnită şi cu o responsabilitate maximă timp de peste cinci ani, pentru executarea frescei de dimensiuni impresionante (75 m lungime şi 3 m lăţime) începute în anul 1933 şi finalizate la 26 mai 1939, când această amplă operă decorativă a fost inaugurată oficial.

În perioada anilor 1948-1966, din dispoziţia autorităţilor comuniste, fresca a fost acoperită cu catifea roşie, „cu scopul de a ascunde rolul monarhiei în istoria României”…

Evocând succint cadrul familial în care Costin Petrescu s-a format ca artist plastic, fiul său, arhitectul Radu Petrescu, menţiona, printre altele: „Bunicului, Petre, i se spunea Zugravul şi practica meşteşugul frescei, pe care l-a moştenit din bătrâni. Urmaşul său, Ilie Petrescu, şi-a completat cunoştinţele prin studii de artă decorativă la Viena. A ajuns, în 1865, «meşter prima» şi starostele zugravilor argeşeni.”.
La festivitatea din 20 noiembrie 1938, ocazionată de aniversarea semicentenarului vieţii marelui pictor piteştean, institutoarea Tatiana Bobancu, preşedinta «Ateneului Ionescu-Gion», elogia pe „Cel mai distins fiu al Piteştilor, pe maestrul Costin Petrescu, care a realizat marea frescă a Ateneului român din Bucureşti, operă în care maestrul şi-a pus toată taina meşteşugului învăţat de la zugravii piteşteni, toată poezia unui vis de tinereţe ce s-a dezvoltat în suflet tinzând să se realizeze la vârsta când alţii privesc în trecut. Patru ani de muncă încordată de experienţe şi îndoieli, în vârful schelelor înalte, între figurile voievodale, trăind clipe înălţătoare, dar şi foarte grele. Cărui artist i-a hărăzit soarta acest noroc ca să-şi măsoare puterile cu o operă aşa de formidabilă, care va înfrunta veacurile viitoare şi va arăta veacurilor istoria popoarelor de la colonizarea romanilor până în zilele noastre !?!… S-ar fi putut ca fresca să se facă acum 50 de ani. Nici artiştii, nici mijloacele nu ar fi lipsit. Dar înaintaşii noştri au avut o credinţă fermă şi clară viziune că se apropie împlinirea idealului naţional şi aşa va fi, după credinţa lor. Într-un timp, a fost vorba chiar ca artistul francez Puvis de Chavannes să facă această frescă. Ar fi realizat fără îndoială o capodoperă, dar n-ar fi reuşit ca Costin Petrescu care a trezit în noi imaginea vie a poporului român, ca cel care o simţea mai mult. Ce greşeală s-ar fi făcut !… El a avut intuiţia clară a actului istoric, a ştiut să aleagă perfect de bine personagiile şi să ni le prezinte în atitudini şi idei simple, neteatral şi convingător.

Ca să ne dăm socoteala cât de formidabilă este opera, să ne gândim că a vrut să se împărţească în 20 de panouri şi să se dea la mai mulţi artişti. Se credea imposibil ca un singur om să execute o aşa de mare operă. Chiar pentru maestru au fost ezitări. Se cade ca întreaga ţară să-i aducem laude, încununând cu această operă o carieră profesională. Marea frescă se încheie în anul 1939, cu un larg viitor de năzuinţi şi idealuri mari de mai bine pentru neamul românesc. Trebuie să dorim din tot sufletul că fresca de la Ateneu va continua să fie văzută de mai mulţi, câţi mai mulţi dintre noi. Trăiască maestrul Costin Petrescu !”…

Costin Petrescu a murit la 14 octombrie 1954, fiind înmormântat în capela pe care şi-a împodobit-o el însuşi cu frescă din cimitirul bucureştean Bellu. În galeria artiştilor piteşteni, se înscrie cu majuscule numele lui Costin Petrescu, asociat cu «Marea frescă a neamului» din sala de concerte a Ateneului român din Bucureşti, operă de interes naţional care îi încununează intensa activitate pe tărâmul artei plastice.

Bibliografie selectivă:
1. Constantinescu, Grigore, Argeșul artistic – evocări biografice, Ed. Alean, Pitești, 2015.
2. Mircea Deac, Tudor Octavian – 300 de pictori români, Bucureşti, 2007; V. Firoiu– Biografii în bronz şi marmură, Piteşti,1972;
3. Aristide Ionescu – Costin Petrescu şi marea frescă din Ateneul român, în revista „Argeş”, Piteşti, 2008;
4. Radu Costin Petrescu – Un artist al frescei, în revista „Cultura”, Piteşti, 1972; Simion Săveanu – Aventuri prin tunelul timpului, Bucureşti, 1977;
5. Paul Ioan Cruceană – Costin Petrescu, în Ion C. Hiru – Celebrităţi din negura uitării, II, Piteşti, 2011.

Comments

comments