Centenarul Marii Uniri. Argeşeni de care suntem mândri. Acad. GEORGE OPRESCU (1881-1969) – ilustru istoric, critic şi colecţionar de artă

România de la Argeş! În anul Centenarului Marii Uniri, universulargesean.ro vă invită să redescoperiţi argeşenii care au jucat un rol important în istoria României Moderne, personalităţi de care suntem mândri.

Istoric, critic şi colecţionar de artă de o remarcabilă erudiţie, cu o vastă cultură în domeniul atât de complex al artelor plastice, George Oprescu reprezintă, pentru istoria artei naţionale, ceea ce semnifică, pentru istoria literaturii române, numele unui alt titan al spiritualităţii neamului românesc, George Călinescu.

Câmpulungean prin naştere, George Oprescu – fiul unei modeste croitorese, a văzut lumina zilei la 27 noiembrie 1881, urcând, prin îndemnul mamei, cu o statornică voinţă de a se realiza în viaţă, treptele renumitei Şcoli primare nr. 1 din oraşul natal.

Ascendenţa spre vaste orizonturi ale culturii a fost facilitată prin demersul institutorului câmpulungean Bucur Ţuţuianu, care i-a prilejuit, perseverentului său elev, posibilitatea de a se prezenta la examenul de bursă de la Liceul «Matei Basarab» din Bucureşti, clasându-se primul dintre cei 15 candidaţi. Influenţa profesorilor de la liceu: Gheorghe Ionescu-Gion, Gheorghe Dem. Teodorescu şi Sava Athanasiu va fi considerabilă în definirea personalităţii sale artistice. De altfel, G. Ionescu-Gion îi va facilita sub aspect financiar posibilitatea de a frecventa cursurile universitare la Facultatea de litere a Universităţii din Bucureşti, intermediind numirea sa ca pedagog la celebrul liceu din Capitală.
Contactul cu savantul medic Ion Cantacuzino – un împătimit colecţionar de tablouri şi sculpturi – va constitui impulsul determinant al orientării studentului de la Litere spre fascinanta lume a artelor plastice.

Prof. Grigore Constantinescu în Argeșul artistic – evocări biografice face o prezentare succintă a activității sale de după absolvirea universităţii, când va preda, ca profesor, limba franceză în învăţământul secundar; iniţial, începând cu anul 1904, la liceul din Giurgiu, şi, ulterior, post 1907, la Turnu- Severin. Imediat după încheierea Primului Război Mondial, devine conferenţiar de limba franceză la Universitatea din Cluj.

by Sabin Iacob (iacobs@m0n5t3r.info)

În anul 1923, a fost numit secretar al Comisiei de cooperare intelectuală a Ligii Naţiunilor, funcţie pe care o va deţine până în anul 1930, perioadă extrem de favorabilă pentru efectuarea unor călătorii pe mapamond, cu obiective specifice Ligii Naţiunilor, dar continuându-şi concomitent perfecţionarea în domeniul artei, prin cunoaşterea unor muzee celebre din străinătate.

Anul 1930 reprezintă un reper existenţial fundamental în evoluţia istoricului şi criticului de artă: George Oprescu ocupă prin concurs, la propunerea cărturarului Nicolae Iorga, catedra de Istoria artei a Universităţii Bucureşti, fiind numit director al Muzeului «Toma Stelian» şi membru corespondent al Academiei Române.

Recomandat de către distinsul universitar clujean Sextil Puşcariu marelui diplomat Nicolae Titulescu, preşedintele Ligii Naţiunilor [1930–1931], redevine funcţionar al acestui important for internaţional, misie pe care şi-o va îndeplini până în aprilie 1938, intrând, astfel, în contact direct cu personalităţi de excepţie ale culturii şi artei universale.
La sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost numit decan al Facultăţii de Litere de la Universitatea Bucureşti, iar, în 1946, director al Muzeului Naţional de Artă, contribuind efectiv la formarea unor generaţii de artişti plastici români.

Considerând activitatea didactică de formare a specialiştilor în domeniul artelor de interes naţional fundamental, George Oprescu – autor al unor remarcabile studii ce vizau fenomenul artistic – aprecia, totuşi, că „este mai util pentru ţară ca un profesor să formeze elevi decât să scrie cărţi bune, fiindcă o carte excelentă, după 20–30 de ani, încetează de a mai fi tot aşa de bună. Formând elevi – observa reputatul om de cultură – el va face ca ştiinţa care o reprezintă să poată să trăiască mai departe.”…

George Oprescu va coordona, până la sfârşitul vieţii sale, ca director, activitatea Institutului de Istoria Artei al Academiei Române creat în anul 1949, institut care astăzi îi poartă numele. Spirit prin excelenţă altruist, el organizează, în propria sa locuinţă din Bucureşti, Muzeul de Artă al Academiei.


În cadrul Institutului de arhivistică, bibliografie şi muzeistică din Bucureşti, se preocupă constant de conservarea tezaurului artistic popular în varietatea sa morfologică: sculptură în lemn şi piatră, ceramică, port popular etc., dar şi de constituirea unor colecţii reprezentative de artă. El însuşi un pasionat colecţionar, va dona Academiei Române capodopere ale picturii, sculpturii, gravurii româneşti şi universale, iar Bibliotecii Academiei Române – colecţia sa de stampe, îmbogăţind patrimoniul artistic al statului român.

Autor remarcabil al unor opere de sinteză vizând istoria artei româneşti şi europene, George Oprescu a publicat: «Pictura românească în secolul XIX», «Arta ţărănească la români», «Grafica românească», «Sculptura statuară românească», «Manual de istoria artei» în patru volume, «Artele plastice în România după 23 August», precum şi importante monografii consacrate unor mari personalităţi ale artei plastice: Ion Andreescu, Alexandru Ciucurencu, Géricault, Nicolae Grigorescu, Aurel Jiquidi, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Ştefan Popescu, Jean Al. Steriadi şi alţii. George Oprescu a fost membru titular al Academiei Române, membru corespondent al Academiei de belle arte din Paris, al Academiei de belle arte San Fernando din Madrid etc.

Pentru o „introducere” în subtilităţile de logică, dar şi stilistice ale istoricului de artă, în intenţia de a determina un interes sporit pentru opera publicistică a lui George Oprescu, reproducem textual, spre exemplificare, modul în care tratează originea artei populare româneşti. Întrebându-se, în prefaţă, „Ce este arta populară ?… Unde începe şi unde se sfârşeşte domeniul ei?… Este ea o manifestare cu totul deosebită faţă de arta cultă, un curent străvechiu alături de al acesteia, influenţându-l uneori şi lăsânduse influenţat de el, sau numai o formă întârziată a celui din urmă ?…”, istoricul de artă George Oprescu reia, în opera sa «Arta ţărănească la români», aprecierile formulate de dr. M. Haberlandt în „excelenta lucrare” «Osterreichische Wlkskunst aus den Sammlungen des museums für öster», menţionând că „face parte din arta populară orice obiect de îmbrăcăminte sau de întrebuinţare casnică, ori în legătură cu preocupările sufleteşti ale ţăranului (inclusiv casa şi biserica lui de lemn, când ea a fost construită de mâna lui sau după concepţia lui), la executarea căruia s-a avut în vedere nu numai foloasele, ci şi procurarea unei plăceri prin forma sau prin împodobirea lui, fie că a fost făcut de un meşter de sat, pentru uzul şi pe gustul ţăranului”…

În concepţia lui George Oprescu, tendinţa înfrumuseţării lucrurilor utile îşi are originea în cerinţa organică de „satisfacere a ochiului de forme, proporţii, combinaţii sentimentale” specifice unor popoare. Mobilul generator al acestei „predispoziţii organice” îl constituie sentimentul de iubire – sentiment care „înviorează, aţâţă” creaţia populară, întrucât, crede autorul, „cu gândul la cineva scump, mâna execută broderii minunate, crestături în lemn ori altfel de obiecte care vor fi admirate”. Stimulatori în „creaţiunea artistică populară” sunt: dorinţa de a face plăcere printr-un obiect deosebit de frumos, sentimentul religios, nevoia de a lăsa urmaşilor o amintire, sărbătorile şi ceremoniile unice în viaţa omului (nunta, înmormântarea sau botezul unor fiinţe dragi), cărora li se adaugă „mulţumirea de a fi deosebit de ceilalţi”.

Referindu-se la raportul dintre arta populară şi cea cultă, George Oprescu considera că chiar şi comparaţia dintre literatura cultă şi cea populară, deşi ar fi sugestivă, nu ar satisface integral, întrucât „legenda şi poezia populară au influenţat literatura cultă mai mult decât au fost influenţate de ea, pe când, în artă, fenomenul este mai degrabă invers.”.

Profesorul a lăsat moştenire Institutului de Istoria Artei din București casa pe care o deţinea în Câmpulung Muscel – o clădire care pune în valoare cu farmec elemente structurale şi decorative din arhitectură vernaculară argeşeană. Ea serveşte astăzi ca loc de vacanţă şi de lucru pentru cercetători.
Academicianul câmpulungean George Oprescu – ilustrul istoric, critic şi colecţionar de artă – va intra pentru eternitate în Panteonul marilor spirite ale neamului românesc, la 13 august 1969, în Bucureşti.

Bibliografie selectivă:
1. Constantinescu, Grigore, Argeșul artistic – evocări biografice, Ed. Alean, Pitești, 2015.
2. Oprescu, George – Arta ţărănească la români, Bucureşti, 1922.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.