Caravana Siguranței Rutiere: instructorii Academiei Titi Aur pregătesc 130 de conducători auto, cu sprijinul Holcim România

Asociația Like Bucharest și Holcim România desfășoară Caravana Siguranței Rutiere, un proiect în vederea conștientizării pericolelor din trafic. În cadrul caravanei, 130 de șoferi vor beneficia de cursuri teoretice și simulări de conducere preventivă din partea instructorilor Academiei Titi Aur.

În anul 2017, în fiecare zi, s-au produs la nivel național, în medie, câte 85 de accidente rutiere soldate cu victime, 23 dintre acestea având consecințe grave. Din punct de vedere al numărului victimelor, în anul 2017, în medie, zilnic și-au pierdut viața în accidente rutiere câte 5 persoane, 22 au fost rănite grav, iar 87 au fost rănite ușor. Întrucât parcul auto a crescut în 2017 cu cca. 7%, infrastructura nu a suferit îmbunătățiri vizibile, iar legislația și sistemul de impunere a legii nu s-au perfecționat, numărul total al accidentelor rutiere soldate cu victime a crescut cu 1,1%.

Având în vedere aceste date, Caravana Siguranței Rutiere este organizată în contextul Zilelor Internaționale ale Securității și Sănătății în Muncă, campanie realizată în cadrul Holcim România pentru al treilea an consecutiv.

€Siguranța rutieră este o prioritate atât la nivel de grup, cât și la nivelul operațiunilor locale și punem accent în special pe prevenția evenimentelor, precum și pe instruirea angajaților și a partenerilor noștri. Acționăm consecvent în această direcție, iar rezultatele sunt pe măsură: în 2017 șoferii companiilor de transport partenere Holcim au parcurs 26 de milioane de kilometri la nivel național fără incidente majore. Este un rezultat mai mult decât bun, dacă luăm în considerare și nivelul la care se află infrastructura națională” a declarat Mădălina Gogorici, Manager Sănătate și Securitate în Muncă Holcim România.

În acest an, campania de educație rutieră cuprinde două componente principale, respectiv Caravana Siguranței Rutiere – demarată în această săptămână în patru locații: Aleșd, Câmpulung, Turda și București, și o cercetare de piață cu scopul de a determina percepția șoferilor români asupra siguranței rutiere la nivel național.

Cei 130 șoferi participanți la caravană beneficiază de cursuri teoretice cu privire la conduita și siguranța rutieră, precum și de sesiuni de conducere preventivă, care cuprind:
・ Simulator de impact cu un obstacol fix la viteza de max. 15 km/oră, pentru determinarea importanței utilizării centurii de siguranță;
・ Simulator răsturnare la 90 de grade;
・ Simulator pentru înțelegerea poziției corecte la volan, aspect important în evitarea apariției bolilor profesionale specifice conducătorilor auto profesioniști.

Campania Zilele Internaționale ale Securității și Sănătății în Muncă implementată de către Holcim România se concentrează, pe lângă Caravana Siguranței Rutiere, și pe însușirea de către angajații și partenerii implicați a patru pericole majore pentru Sănătatea și Securitatea în Muncă: izolarea energiilor, lucrul la înălțime, lucrul în spații închise, echipamente mobile și trafic intern.

Despre Holcim România

Holcim (România) S.A., care activează de peste 20 de ani în sectorul materialelor de construcții din România, deţine 2 fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleșd, o staţie de măcinare, 13 staţii ecologice de betoane, 3 staţii de agregate, 2 staţii de lianţi speciali şi 3 terminale de ciment în Bucureşti, Turda și Roman. Holcim are aproximativ 800 angajați în România. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi website-ul companiei, și paginile de Facebook și LinkedIn dedicate.

Holcim România este membră a grupului LafargeHolcim, care s-a născut în urma fuziunii între egali dintre Lafarge și Holcim în 2015. Având peste 180 de ani de experiență combinată, Grupul rezultat în urma fuziunii își propune să intre într-o nouă eră de tehnologii și inovații de vârf în industria materialelor de construcții, pentru a face față provocărilor secolului 21.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.