Avertisment de la Protecţia Consumatorilor. Citiți cu atenție etichetele citricelor! Pot fi tratate cu o substanță care atacă ficatul și rinichii

202 views

Directorul general al ANPC Paul Anghel avertizează consumatorii să citească foarte atent etichetele citricelor pe care le cumpără, pentru că unele dintre acestea sunt conservate cu Imazalil, o substanță foarte periculoasă folosită pentru combaterea bolilor la plante, dar a cărei utilizare în agricultură este interzisă de legislația UE.

„€Citiți cu atenție eticheta produselor pe care doriți să le achiziționați și e bine sa știți că: portocalele si citricele conservate cu IMAZALIL sunt foarte periculoase pentru consumul uman. THIABENDAZOL-IMAZALIL sau E233 acoperă coaja citricelor, este folosită pentru combaterea bolilor la plante si are o actiune fungicidă”, a declarat Anghel, prezentând și o etichetă de citrice provenite din Turcia, pe care este menționată substanța.

Directorul ANPC afirmă că ingerarea acestei substanțe atacă ficatul și rinichii și ar putea fi cancerigenă.

„€Fructele și legumele stropite cu acest pesticid nu au un miros diferit și nici o culoare aparte”, precizează Paul Anghel, adăugând că legislația Uniunii Europene incerzice folosirea Thiabendazol – Imazalil în agricultură.

„€Atenție! Intoxicarea poate interveni chiar dacă nu se ingerează coaja fructelor și legumelor stropite. Acestea trebuie spălate pentru îndepărtarea pesticidului de pe suprafața lor!”, subliniază directorul general al ANPC.

Comments

comments