Atenție, șoferi! Călătoriți cu mașina în Ungaria? Ce trebuie să știți

2,086 views

Poliția Română vă reamintește că trebuie să cunoașteți și să respectați regulile de circulație din statul în care vă deplasați, oriunde alegeți să călătoriți.

În Ungaria, luați în considerare faptul că există diferențe între legislația rutieră română și cea maghiară în ceea ce privește reținerea și restituirea permisului de conducere și a certificatului de înmatriculare și imobilizarea vehiculului folosit.

Legislația din Ungaria reglementează ca abateri rutiere grave care au drept consecință:

Reţinerea la faţa locului a certificatului şi a plăcuţelor de înmatriculare, atunci când:

  1. a) vehiculul a fost modificat fără permisiune
  2. b) vehiculul circulă deși termenul de valabilitate al certificatului de înmatriculare sau al certificatului de înmatriculare temporar din rubrica „H” a expirat
  3. c) vehiculul circulă deşi prezintă pericol direct pentru traficul rutier, neputând frâna din cauza defecţiunilor frânei de serviciu ori vehiculul este incontrolabil din cauza defecţiunilor mecanismului de direcţie sau nervurile benzii de rulare ale anvelopelor nu ating valoarea minimă prevăzută de lege sau anvelopele nu au fost montate în conformitate cu prevederile legale
  4. d) există suspiciunea că plăcuţele de înmatriculare, certificatul de înmatriculare, certificatul de înmatriculare temporar, autocolantul sau eticheta de înregistrare a vehiculului a fost falsificată
  5. e) certificatul de înmatriculare ori certificatul de înmatriculare temporar sunt deteriorate, datele înregistrate neputând fi identificate fără îndoială
  6. f) sistemul de direcţie, rulare sau şasiul, precum şi caroseria vehiculului accidentat s-au deteriorat vizibil, iar participarea sa în trafic în aceste condiții prezintă pericol de accident
  7. g) a circulat cu certificat şi plăcuță de înmatriculare străină, nevalabilă
  8. h) certificatul şi placa de înmatriculare nu sunt valabile, vehiculul fiind radiat i) vehiculul a fost scos temporar din circulaţie, din oficiu, însă certificatul şi placa de înmatriculare nu au fost predate
  9. j) a prestat servicii de transport de persoane sau servicii de taximetrie fără autorizaţie

În cazurile c) şi f) se impune interzicerea/împiedicarea circulației în continuare cu vehiculul.

Atunci când situația specificată la punctul e) vizează plăcuţele de înmatriculare, acestea vor fi reţinute la faţa locului, spre deosebire de celelalte cazuri, când se va reţine doar certificatul de înmatriculare al vehiculului.

Agentul de control emite o dovadă de ridicare cu privire la reţinerea certificatului de înmatriculare, certificatului de înmatriculare temporar sau a plăcuţelor de înmatriculare, care conţine datele de identificare ale vehiculului, numărul certificatului şi motivul reţinerii. Cu dovada primită, exceptând situaţiile prevăzute la punctele c) şi f), vehiculul se poate deplasa până la domiciliu sau sediul comercial.

În termen de 5 zile, autoritatea de control va transmite autorităţii administrative rutiere competente pe raza căreia deţinătorul vehiculului îşi are adresa de reşedinţă (sediu), certificatul de înmatriculare, certificatul de înmatriculare temporar sau plăcuţele de înmatriculare reţinute la faţa locului, precum şi un exemplar al actului de constatare. În cazul reţinerii certificatului de înmatriculare şi a plăcuței de înmatriculare emise de autorităţile străine, acestea vor fi transmise autorităţii administrative rutiere competente corespunzătoare locului de reţinere.

Autoritatea administrativă rutieră adoptă o hotărâre cu privire la retragerea vehiculului din circulaţie, în termen de 21 de zile, care se comunică prin intermediul unui anunţ. Decizia comunicată prin intermediul anunţului se consideră comunicată în a 15-a zi de la publicare, moment în care certificatul şi plăcuţele de înmatriculare vor fi transmise gestionarului Registrului de evidenţă (Nyilvántartó), care la rândul său, în termenul de 21 de zile, le va transmite autorităţii din străinătate care le-a eliberat.

Reţinerea vehiculului în caz de contravenţie rutieră:

Atenție! Legislația din Ungaria introduce conceptul de asigurare a obligaţiei pecuniare. Astfel, în cazul anumitor contravenţii, vehiculul folosit de autorul contravenţiei poate fi reținut pentru asigurarea obligaţiei pecuniare, uneori împreună certificatul şi placa de înmatriculare, atunci când se încalcă obligaţiile privind:

  1. a) prestările de servicii de transport (transport de marfă şi persoane) interne sau internaţionale care necesită autorizaţie specifică şi documente specifice
  2. b) transportul de mărfuri şi persoane pe cont propriu, care necesită documente specifice
  3. c) prevederile sociale, timpul de conducere, pauza, întreruperea cursei şi timpul de odihnă în cadrul transportului rutier
  4. d) utilizarea aparatului de control şi a diagramelor tahografice în domeniul transporturilor rutiere, precum şi a cardurilor necesare pentru tahografele digitale
  5. e) transportul de mărfuri periculoase, la transportator, la vehicul şi la personalul acestuia, la expeditorul mărfii, la depozitarea temporară, la ambalator, la operatorii de încărcare, la destinatar, la numirea şi calificarea consilierului de siguranţă pentru transportul de marfă periculoasă
  6. f) transportul alimentelor perisabile şi animalelor vii
  7. g) transportul cu vehicule închiriate
  8. h) specificaţiile tehnice, de siguranţă şi de mediu prevăzute pentru transportul rutier, specificaţiile pentru vehiculele cu masa, cu gabaritul depăşit, la fixarea încărcăturii, precum şi la transportul mărfurilor în vrac
  9. i) facilitarea transportului internaţional multimodal de mărfuri
  10. j) limitarea traficului vehiculelor utilitare grele
  11. k) încălcarea regulilor de trafic rutier privind:

– depăşirea vitezei maxime permise

– purtarea centurii de siguranţă

– respectarea culorii semaforului destinat gestionării traficului rutier

– conducere în stare de ebrietate

– trecere la nivel cu o cale ferată

– zonele închise pentru trafic, zonele cu trafic limitat, direcţia de deplasare obligatorie

– folosirea benzii de urgenţă pe autostradă

  1. l) operarea, utilizarea în traficul intern, de către o persoană sau o organizaţie rezidentă în Ungaria, a vehiculelor cu număr de înmatriculare străin;
  2. m) plata taxei de drum pentru secţiunile de drum cu plată, a taxei de drum proporţională cu secţiunea parcursă
  3. n) măsurile administrative privind interzicerea deplasării în continuarea a vehiculului
  4. o) încălcarea prevederilor referitoare la interdicţia influenţării rezultatelor măsurătorilor efectuate în cadrul Sistemului Naţional de Cântărire pe Osie (Nemzeti Tengelysúlymérő Rendszer)

În cazul unui control în trafic, este posibilă imobilizarea vehiculului, cu respectarea dispoziţiilor privind interceptarea/reţinerea transporturilor de mărfuri periculoase, de produse alimentare rapid perisabile şi de animale vii, în cursul procedurii administrative sau până la plata amenzii ori până la constituirea unei garanţii pentru îndeplinirea obligaţiei pecuniare, fără a fi necesară adoptarea unei decizii speciale în acest sens.

În cazul în care în urma controlului se constată că încălcarea uneia dintre normele prevăzute la literele (c), (e) şi (h) reprezintă un risc pentru siguranţa rutieră, autoritatea competentă poate imobiliza vehiculul până la eliminarea riscului pentru siguranţă rutieră, fără a fi necesară adoptarea unei decizii speciale în acest sens.

Pe timpul imobilizării, se va reţine certificatul şi plăcuța de înmatriculare și se va desemna un loc de staţionare pentru vehicul, iar conducătorului vehiculului îi va fi înmânată o dovadă de ridicare.

În termen de 3 zile de la achitarea sau prescripţia obligaţiei pecuniare, dacă persoana autorizată nu ridică certificatul şi plăcuța de înmatriculare eliberată de o autoritate străină, atunci acestea vor fi trimise autorităţii care le-a eliberat (documentele şi plăcuţele se restituie Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor).

Reţinerea permisului de conducere, atunci când:

  1. a) conducătorul vehiculului poate fi suspectat de săvârşirea unor fapte precum periclitarea siguranţei circulaţiei, producere unui accident rutier soldat cu dizabilităţi permanente, deces, decesul a trei sau mai multe persoane ori accident în masă sau conducerea vehiculului sub influenţa substanţelor stupefiante
  2. b) conducătorul vehiculului este sub interdicţia de a conduce un autovehicul sau autoritatea administrativă rutieră, prin decizie definitivă, i-a suspendat dreptul de a conduce un autovehicul
  3. c) există suspiciunea că permisul de conducere este fals, a fost falsificat sau utilizat în alte moduri abuzive, suspiciunea fiind întemeiată dacă:
  4. ca) permisul de conducere este sub urmărire
  5. cb) potrivit registrului de evidenţă permisul de conducere nu a fost eliberat sau a fost eliberat în numele altei persoane
  6. cc) când prezintă modificări, ştersături sau adăugări ori este deteriorat, sau dacă materialul ori suportul permisului de conducere nu este cel autentic.

    Agentul de control eliberează o dovadă de ridicare a permisului de conducere, care conţine baza juridică.

Dispoziţiile privind reţinerea la faţa locului a permisului de conducere, se vor aplica tuturor înscrisurilor oficiale, care conferă dreptul de a conduce vehicul.

În termen de 5 zile, autoritatea de control trimite permisul de conducere reţinut la faţa locului, alături de motivarea reţinerii, autorităţii administrative rutiere competente pe raza căreia persoana supusă procedurii are domiciliul, iar în cazul în care persoana nu are domiciliu în Ungaria, autorităţii administrative rutiere competente pe raza căreia a fost săvârşită fapta.

Autoritatea administrativă rutieră va decide cu privire la dispunerea suspendării exercitării dreptului de a conduce, categoria combinată vizată de suspendare, luarea în evidenţă, revocarea permisului de conducere sau retragerea permisului de conducere eliberat de o autoritate străină, fiind și autoritatea competentă să îl restituie.

Dacă în termen de 60 de zile de la expirarea perioadei de suspendare, permisul de conducere eliberat de o autoritate străină nu este ridicat de către titular, acesta va fi transmis, în termen de 21 de zile, autorităţii emitente.

Permisul de conducere eliberat în străinătate poate fi restituit înaintea ca perioada de suspendare să expire, în cazul în care conducătorul auto fără domiciliu sau reşedinţă în Ungaria dă o declaraţie cum că va părăsi definitiv teritoriul ţării sau dacă autoritatea l-a silit să facă acest lucru.

În astfel de cazuri, chiar dacă i-a fost restituit permisul de conducere, conducătorul auto străin nu îşi poate exercita dreptul de a conduce pe teritoriul Ungariei, cu excepţia deplasării până la punctul de trecere a frontierei.

Răspunderea obiectivă:

În 2008, în Ungaria a fost introdus conceptul de ,,răspundere obiectivă”, conform căreia pentru anumite categorii de fapte la regimul circulaţiei pe drumurile publice este sancţionat contravenţional ,,deţinătorul legal” al autovehiculului, nu proprietarul (ex. în cazul autovehiculelor în leasing, nu este sancţionat proprietarul – firma de leasing, ci societatea comercială care utilizează efectiv autovehiculul).

Răspunderea obiectivă se aplică pentru următoarele categorii de abateri rutiere:

  1. a) Circulaţia pe drumurile publice cu depăşirea vitezei maxime admise
  2. b) Încălcare prevederilor privind trecerea la nivel cu calea ferată
  3. c) Nerespectarea semnalelor luminoase de dirijare a circulaţiei
  4. d) Nerespectarea regulilor/indicatoarelor de oprire şi staţionare
  5. e) Circulaţia pe banda de urgenţă de pe autostradă
  6. f) Nerespectarea indicatorului de acces interzis sau circulaţia obligatorie într-un singur sens
  7. g) Circulaţia fără drept cu încălcarea regulilor de protecţie a mediului (în zonă de mediu protejată ori în zonă de mediu cu protecţie deosebită)

Încălcarea acestor prevederi se sancționează cu amendă, care trebuie dispusă de agentul constatator în 60 de zile de la comiterea abaterii rutiere.

Exonerarea de plată a deţinătorul/utilizatorul de drept al autovehiculului este posibilă atunci când:

autovehiculul a ieşit ilegal din posesia acestuia (a fost furat), dacă a sesizat autorităţile competente înainte de a i se comunica sancţiunea contravenţională pentru abaterea rutieră

deţinătorul de drept/utilizatorul legal a încredinţat altei persoane autovehiculul, anterior comiterii abaterii rutiere sancţionate, iar persoana care a condus efectiv autovehiculul va da o declaraţie olografă din care să rezulte acest lucru sau dacă deținătorul prezintă foaia de parcurs/ordinul de deplasare din care rezultă identitatea acestei persoane, în 8 zile de la data comunicării amenzii

Observația 1: în cazul în care declaraţia olografă nu este scrisă în întregime de mână, ci doar dactilografiată/tehnoredactată computerizat şi semnată olograf, este nevoie ca 2 martori să certifice prin semnătura lor că declaraţia a fost dată de persoana care a condus efectiv maşina.

Observația 2: declaraţia, foaia de parcurs/ordinul de deplasare trebuie să conţină: numărul de înmatriculare al autovehiculului, numele, prenumele, data şi locul naşterii și domiciliul, atât ale deţinătorului legal, cât şi ale persoanei care a condus efectiv autovehiculul la data comiterii abaterii rutiere, seria permisului de conducere al persoanei care a condus autovehiculul, precum şi indicarea exactă a intervalului de timp în care autovehiculul a fost efectiv condus şi s-a aflat în posesia acestuia.

Cu toate acestea, deţinătorul legal va putea fi obligat la plata amenzii printr-o nouă decizie a organului constatator atunci când persoana care a condus autovehiculul şi a recunoscut nu achită în termenul legal sancţiunea şi nu poate fi executat silit.

Sistemul VEDA de camere inteligente:

În aprilie 2016, în Ungaria, a fost operaționalizat sistemul VEDA de camere inteligente, compus din 365 de camere fixe şi 160 de camere mobile care înregistrează automat 9 abateri rutiere dintre care 6 sunt cele din categoria răspunderii obiective (depăşirea vitezei legale, nerespectarea semnalelor luminoase – inclusiv la trecerea de cale ferată, trecere pe linie continuă, utilizare fără drept a benzii rezervate autobuzelor, conducere pe contrasens, neutilizarea centurii de siguranţă, conducere a unui autovehicul fără asigurare obligatorie civilă auto sau cu inspecţia tehnică expirată și autovehicul dat în urmărire).

Sistemul permite şi citirea numerelor de înmatriculare ale autovehiculelor (inclusiv în cazul autovehiculelor înmatriculate în statele membre UE, proprietarii acestora fiind identificaţi automat prin sistemul EUCARIS, iar sancţiunea contravenţională este expediată poştal, la adresa de domiciliu din statul de rezidenţă – inclusiv România).

Pe documentele înaintate contravenientului se găsesc toate informaţiile necesare, inclusiv date de contact (mail, telefon, fax, etc.), unde persoanele care doresc să conteste sancţiunea sau au de făcut obiecţii se pot adresa.

Pe site-ul Poliţiei Ungare există şi un video care exemplifică modul de funcţionare al acestui sistem de camere: http://police.hu/hirek-es-informaciok/legfrissebb-hireink/kozlekedesrendeszet/igy-mukodik-a-veda-rendszer

Important! În toate cazurile de aplicare a amenzii contravenţionale prin sistemul VEDA (camere radar fixe sau mobile), persoanele interesate pot accesa pagina web a Poliţiei Ungare (www.police.hu), unde pot vizualiza şi chiar descărca fotografiile efectuate de sistemul automat radar autovehiculului în cauză, în momentul depistării cu viteză mai mare decât cea legală maximă admisă, în baza numărului de dosar (iratazonositoszam), respectiv a numărului de înmatriculare al autovehiculului. (Linkul exact: https://kozigbirsag.police.hu/Fine/Index ).

Comments

comments

DISTRIBUIȚI